Minutul Paginademedia. „Am început un proiect de podcast în maşină, în 2018, unul dintre primele podcasturi din România. Cred că doar Buhnici mai făcea la un nivel înalt. Mai apoi, cel mai greu moment a fost când am renunţat la podcast după doar 2 ediţii din cauză că nu aveam bani pentru a-l susţine”, a povestit Mihai Crăciun pentru rubrica Minutul Paginademedia.
Mihai Crăciun este comentator sportiv, om de radio şi televiziune, profesor de dicţie şi fondatorul Collegio, un proiect care oferă o serie de cursuri de public speaking, dicţie şi negociere.
A lucrat cu radiouri (Guerrilla, Gold FM, Tanănana, Kiss FM, Rock FM, Magic FM) şi televiziuni (PRO TV, Prima Sport, Orange Sport). De asemenea, Mihai realizează podcastul Luni Seara, pe canalul de YouTube „Crăciun tot anul”.
„Mi s-a răspuns că nu am talent”
Îmi amintesc că în vara lui 2021 am trimis o probă de comentator de fotbal unui şef al unei televiziuni din România. Mi s-a răspuns că nu am talent.
Trei ani mai târziu, am comentat pentru altă televiziune, ProTV, la EURO 2024. A fost una dintre micile victorii care te modelează în viaţă. Între timp am început să colaborez şi cu cealaltă televiziune unde aplicasem iniţial, dar doar pentru că s-au schimbat oamenii, dezvăluie omul de media.
„Am început un proiect de podcast în maşină, în 2018, unul dintre primele podcasturi din România. Cred că doar Buhnici mai făcea la un nivel înalt.
Mai apoi, cel mai greu moment a fost când am renunţat la podcast după doar 2 ediţii din cauză că nu aveam bani pentru a-l susţine. A fost una dintre cele mai proaste decizii din viaţa mea.”
Mihai Crăciun a lucrat în vânzări în perioada în care era student
„Am lucrat în asigurări în perioada studenţiei, apoi în vânzări la o bancă, acolo unde am reuşit să ajung Team Leader pe când aveam vreo 22-23 de ani. Apoi am lucrat într-o companie de consultanţă financiară până la 25 de ani”, a mai spus el.
Mihai Crăciun a povestit la rubrica Minutul Paginademedia despre publicaţiile pe care le citeşte (Sport.ro, digisport, golazo, stirileprotv, The Athletic, The Economist), serialele preferate (The Regular Show, Black Mirror, The White Lotus) şi despre multe altele.
Detalii, în interviu:
- TV sau YouTube?
Şi TV, şi YouTube. Nu se exclud, mai ales în aceste timpuri în care pe YouTube găseşti conţinut care se apropie calitativ cu ce e pe TV. Deja pe YT sunt emisiuni, podcasturi în care se investesc bani serioşi, iar acest lucru se vede.
Oamenii consumă YouTube şi pe televizor, ceea ce ne duce cu gândul la o posibilă revoluţie peste câţiva ani, o transformare a modului în care vom consuma media. Acum 10 ani, eram de părere că televiziunea va pieri.
Nu s-a întâmplat asta, dar audienţele au scăzut considerabil pentru că Internetul a luat amploare. televiziunile au răspuns la această schimbare prin introducerea platformelor online unde oamenii urmăresc programele favorite, vezi Voyo, Antenaplay, Max etc.
La TV, în afară de meciuri de fotbal, mă mai uit la câteva emisiuni consacrate. În rest, consum YouTube la greu, în special podcasturi. Deh, e meseria mea şi când vine vorba de urmărit fotbal şi de podcasturi.
Cred că în viitorul nu foarte îndepărtat vom asista de fapt la o fuziune completă a televiziunii tradiţionale şi a Internetului, în sensul în care multe producţii independente care au început cu bugete infime vor investi din ce în ce mai mult pentru generare de conţinut, iar trusturile TV vor tranziţiona complet către modelul de platformă online.
- Radio sau podcast?
În România, mai mult de o treime din populaţie consumă podcasturi. Ascult radio doar în maşină. Dar la bază, podcastul este tot radio. Este tehnica interviului la cel mai ridicat nivel.
Ştii video killed the radio star? Ei bine, podcasts saved the radio. Podcastul a făcut crearea de conţinut accesibilă tuturor, spre deosebire de radioul tradiţional, care avea bariere de intrare.
Absolut oricine poate acum să-şi facă un podcast, iar acest lucru este minunat pentru că există o libertate de exprimare deplină pe Internet. Oricine poate să fie o voce acum.
- Facebook sau Instagram?
Facebook e de bătrâni. Glumesc şi nu prea. Nu prea glumesc pentru că Facebook rămâne reţeaua ocupată de cei care nu au mai avut răbdare sau bandă îndeajuns de mare ca să folosească şi să înţeleagă şi altă reţea socială, de genul Instagram şi TikTok.
Dar Facebook rămâne o reţea socială încă populară. În orice campanie de marketing, Meta este prezent şi sunt luate la pachet ambele. Consum 95% Insta şi 5% Facebook.
- Ştiri sau emisiuni?
Nu mai am rădare să mă uit la un jurnal de ştiri de la cap la coadă. Mi se pare o pierdere de timp. Cred că ştirile de la TV te încarcă negativ, de aceea mă informez doar de pe site-urile de specialitate. Aşa pot să-mi aleg ştirea care mă interesează şi să scap de tragediile de la ora 17.
Emisiuni, da, consum. Dar nu o mai fac LIVE decât dacă este ceva care să mă acapareze total, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult timp. Sunt abonat la toate platformele televiziunilor.
- Ce ştiri preferi să consumi şi din ce categorii?
Trebuie să fiu la curent cu ştirile importante. Urmăresc pe social media profilele televiziunilor de la noi şi din afară şi sunt abonat la câteva mari publicaţii internaţionale.
Am activate notificări. Rareori intru direct pe homepage-ul unui site de ştiri ca să mă informez. Intru pe site-urile de sport mai des.
- De unde te informezi cel mai des? TV, online sau print?
Printul a murit. TV-ul nu mai dă ora exactă de mult. Răspuns final: online. Timpul controlează importanţa: o ştire apare acum mai întâi pe net, mai apoi ajunge pe TV şi a doua zi pe print.
- Cu ce publicaţii îţi începi ziua?
În funcţie de evenimentele care au avut loc în ziua anterioară, intru pe site-uri de sport şi de ştiri generaliste. Sport.ro, digisport, primasport, golazo, stirileprotv, digi24, Ziarul Financiar etc.
- Ce publicaţii din străinătate urmăreşti?
Am subscripţii lunare la The Athletic şi The Economist. Consum CNN şi BBC, The Guardian, The Wall Street Journal, The New York Times.
- Când ai citit ultima dată un ziar sau o revistă?
Ultima dată am citit Ziarul Financiar, în format print pentru că am apărut în el. M-am trezit la 8 dimineaţa şi l-am cumpărat de la Inmedio.
Mi-am retrăit copilăria într-o dimineaţă cu miros de tuş. Ultima dată când am fost cu maşina la spălătorie, am răsfoit o revistă A List.
- La ce uitai la TV când erai mic?
La tot. De aceea, am rămas probabil şi în industria asta. Mă uitam la desene animate pe Cartoon Network de unde am învăţat cum să pronunţ corect în limba engleză.
S-a închis postul şi la noi recent. La ora 22:00, după ce se închidea programul de CN, intra pe recepţie T.N.T unde vedeam filme vechi, care mă adormeau. Şi câteodată când mă trezeam la 4-5 dimineaţa, mă uitam pe acelaşi canal unde urmăream wrestling (WWE). La Fox Kids, aveam Viaţa cu Louie şi Perry Ornitorincul.
Mă uitam la orice meci de fotbal era transmis la TV. Am o amintire de la EURO 2000. România bătuse Anglia cu 3-2 şi urmăream rezumatele de a doua zi la Eurosport, pe televizorul meu Grundig, unde se prezenta grafic viteza şutului lui Dorinel Munteanu când a marcat golul de 2-2.
- Serial preferat?
Sunt prea multe. O să menţionez doar câteva: Better Call Saul, Dark, Ozark, Fargo, Mindhunter, Russian Doll, Big Mouth, The Regular Show, Black Mirror, The White Lotus, Ballers, Avenue 5. Şi am o listă lungă. Iubesc serialele.
- Film preferat?
Nu am un film preferat. M-au marcat finalul de la Once Upon a time in Hollywood, atmosfera şi discuţiile din La grande Bellezza, şi aproape orice făcut de fraţii Coen.
- Ce jurnalist apreciezi?
Din România, am apreciat mereu oamenii care reuşeau să facă OneManShow: Radu Banciu, Mircea Badea, chiar şi Călinescu la Chestiunea Zilei sau Marius Tucă la Tucă-Show.
Am vrut să lucrez în publicitate şi media datorită emisiunii lui Andi Moisescu de la PRO TV, deci îl apreciez mult şi pe el. Apreciez jurnaliştii care au rămas la fel chiar dacă timpul a trecut şi mediul s-a schimbat. Cumva, adaptarea lor la prezent este foarte importantă.
Sunt şi voci de comentatori cu care am crescut: de la Grădinescu şi Ţopescu la meciurile naţionalei până la Costi Mocanu, Felix Drăghici şi Ion Alexandru cu meciurile din Champions League de la PROTV. Sunt nişte voci care mi-au rămas întipărite în minte.
- Cât de des publici pe reţelele sociale?
În fiecare zi. Dacă acum 5-7 ani postai doar atunci când făceai ceva deosebit, o vacanţă, o ieşire în oraş sau un proiect nou, acum trebuie să postezi şi când nu se întâmplă nimic în viaţa ta. Toată lumea vrea să mulţumească algoritmul.
- Blog sau vlog?
Oricât de multă melancolie simţim acum când ne aducem aminte de blog-uri sau de forum-uri, ochiului tot vlogul îi place. Să ne imaginăm cum ar fi fost dacă am fi avut tehnologia camerelor video şi de stocare acum 20-25 de ani. Primul job al meu din presă a fost la un blog.
- Unde a fost primul tău job?
Am lucrat în asigurări în perioada studenţiei, apoi în vânzări la o bancă, acolo unde am reuşit să ajung Team Leader pe când aveam vreo 22-23 de ani. Apoi am lucrat într-o companie de consultanţă financiară până la 25 de ani.
Experienţa din vânzări m-a făcut să realizez cât de mult îmi place să lucrez în preajma oamenilor. Cunoşteam oameni noi în fiecare zi, iar asta m-a făcut să îmi dezvolt aptitudini de relaţionare. Prin meseriile pe care le am şi acum, cunosc încă persoane noi aproape zilnic. Asta mă ţine în priză.
- Cum a fost începutul în presă?
Oamenii din presa românească au o oarecare formă de dispreţ pentru tinerii care se află la început de drum, ceea ce era evident când eram eu la debutul carierei mele.
”Dinozaurii” presei, cei care nu s-au mai putut adapta decât foarte greu actualului, modernului, nu aveau ochiul format pentru a face diferenţa între cineva cu potenţial şi cineva fără, tocmai din cauză că vremurile au trecut peste ei degeaba. Noroc cu şefii lor care i-au schimbat cu oameni inteligenţi care înţeleg industria. Acum lucrurile par că se îndreaptă înspre o normalitate.
Îmi amintesc că în vara lui 2021 am trimis o probă de comentator de fotbal unui şef al unei televiziuni din România. Mi s-a răspuns că nu am talent. Trei ani mai târziu, am comentat pentru altă televiziune, PRO TV, la EURO 2024. A fost una dintre micile victorii care te modelează în viaţă. Între timp am început să colaborez şi cu cealaltă televiziune unde aplicasem iniţial, dar doar pentru că s-au schimbat oamenii.
- Care a fost cel mai greu moment din cariera ta?
Am început un proiect de podcast în maşină, în 2018, unul dintre primele podcasturi din România. Cred că doar Buhnici mai făcea la un nivel înalt. Mai apoi, cel mai greu moment a fost când am renunţat la podcast după doar 2 ediţii din cauză că nu aveam bani pentru a-l susţine.
A fost una dintre cele mai proaste decizii din viaţa mea. Am reluat proiectul în 2022, dar am pierdut cei mai buni ani de ascensiune ai Internetului. Între 2018 şi 2022, m-am refugiat în studiu, am absolvit 2 programe de Master: PR şi relaţii publice la SNSPA şi Filosofie şi Gândire Critică la Universitatea Bucureşti.
Acum, încă fac podcastul Luni Seara, şi o să încep o emisiune nouă pe canalul Crăciun tot anul, alături de Mincu: La Nea Reelu', unde vom comenta reeluri random de pe net.
- Cum ai devenit profesor de dicţie?
Sunt o persoană extrem de creativă, o spun cunoscuţii nu eu, şi mi-am dorit să lucrez în publicitate la un moment dat. Acolo am dat de un dinozaur care m-a făcut să-mi schimb traiectoria.
Aşa că am urmat cursurile unei şcoli de televiziune, acolo unde am întâlnit-o pe profesoara de dicţie, Carmen Ivanov.
A văzut ceva potenţial în mine şi lucrăm deja împreună de peste 12 ani: am făcut radio o lungă perioadă şi am reuşit să dezvoltăm dictie.ro ca fiind una dintre cele mai importante şcoli de dicţie din România.
- Ai propriul proiect Collegio. Cum a luat naştere?
Collegio s-a născut după ce am observat că de-a lungul anilor, oamenii care veneau la cursurile de dicţie pentru a-şi perfecţiona discursul îşi doreau mai multă îndrumare privind conţinutul prezentării.
Am strâns unii dintre cei mai buni profesori din România care formează acum Academia de Comunicare Modernă.
Despre Mihai Crăciun:
- În cei 10 ani de activitate în zona de media, Mihai a lucrat cu radiouri (Guerrilla, Gold FM, Tanănana, Kiss FM, Rock FM, Magic FM) şi televiziuni (PRO TV, Prima Sport, Orange Sport).
- A pregătit cu succes peste 10.000 de profesionişti din vaste domenii de activitate, reuşind să sesizeze cu uşurinţă dicţia deficitară a acestora şi să le perfecţioneze discursul liber.
- Expertiza sa este recunoscută la nivel naţional, colaborând cu mai multe companii de stat şi private.
- Mihai este analist şi comentator sportiv, şi realizează podcastul Luni Seara, pe canalul de YouTube „Crăciun tot anul”.
- Licenţiat în Marketing, Mihai Crăciun a absolvit 2 programe de Masterat: Comunicare şi P.R. la SNSPA şi Filosofie şi gândire critică la Universitatea Bucureşti.