"În televiziune am făcut cam tot ce se poate face. Am fost reporter, redactor, comentator, editor, producător, prezentator, iar acum prezint două formate care sunt transmise simultan pe TV şi radio", spune Cosmin Cernat, invitatul săptămânii la Minutul Paginademedia.
Publicitate
Îşi aduce aminte când televiziune era la nivel de artă.
"Am avut norocul să lucrez cu mulţi oameni de televiziune în perioada în care televiziunea era percepută, şi de cei care lucrau şi de cei care o priveau, ca parte din artă, pornind de la cadrele care se foloseau, felul în care se monta până la modul în care arătau producţiile, în ansamblu", spune vedeta Kanal D.
Cosmin Cernat este prezentatorul matinalului Dimineaţa pe doi cu Greeg si Cernat, dar şi cu Nadina Zisu, dar este şi gazda formatului Invitatul de 12. Cele două emisiuni cu Cernat se difuzează simultan la Kanal D2 şi Radio Impuls.
Cernat este pasionat de sport şi citeşte publicaţia Gazeta Sporturilor, iar din străinătate urmăreşte L'Equipe şi Gazzetta dello sport. Prezentatorului îi place documentarul Legacy: The True Story of the LA Lakers.
Mai multe detalii aflaţi în Minutul Paginademedia.
TV sau YouTube?
Ambele, pentru că au conţinut diferit şi le accesez în funcţie de ceea ce îmi doresc să văd. Televiziunea o prefer cu predilecţie pentru programele sportive. Pe YouTube accesez alt tip de conţinut, muzică, secvenţe din anumite filme.
Radio sau podcast?
Radio. Din punctul meu de vedere sunt puţine podcasturi cu un conţinut relevant; multe merg pe principiul de clickbait cu care eu nu sunt de acord ca jurnalist.
Facebook sau Instagram?
Instagram, pentru că iubesc tinerii şi în curand, o să mă "mut" pe TikTok.
Ştiri sau emisiuni?
Ambele, dar înclin către ştiri pe care le caut pe toate canalele.
Ce ştiri preferi să consumi şi din ce categorii?
Ştirile care ţin de actualitate, cele sociale, economice şi politice. Consum mai puţin ştiri mondene, însă citesc ştiri care acoperă sfera culturală.
De unde te informezi cel mai des? TV, online sau print?
Din online.
Cu ce publicaţii îţi începi ziua?
Cu agenţiile de presă şi site-urile generaliste, iar dimineaţa citesc şi stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro. Sunt cititor şi de Gazeta Sporturilor.
Ce publicăţii din străinătate urmăreşti?
Sunt câteva pe care le urmăresc, “L'Equipe”, “Gazzsetta dello sport” când am timp.
Când ai citit ultima dată un ziar sau o revistă? (ce ziar sau ce revistă, exemple)
Am cumpărat şi citit cel mai recent număr al publicaţiei "Dilema Veche".
La ce uitai la TV când erai mic?
La tot ce era difuzat. Mă uitam la desenele animate şi aveam o antenă cu care prindeam programele difuzate de bulgari, acolo urmăream campionatele mondiale de fotbal şi la Studio X slotul unde erau difuzate filme.
Dar acum ce urmăreşţi?
Nu sunt un avid consumator de TV, urmăresc cu predilecţie tot programele sportive mai ales la tenis pentru că mă relaxează şi îmi place. Din când în când mă mai uit şi la echitaţie, la cursele cu obstacole.
Film preferat?
Documentarul "Legacy: The True Story of the LA Lakers" pentru că este cel mai recent.
Cât de des postezi pe reţelele sociale?
Când am timp.
Blog sau Vlog?
Blog pentru că îmi place să citesc, dar şi vlog dacă subiectul este interesant.
Jurnalist preferat?
Îmi place mult Emil Grădinescu, pe care îl consider cel mai bun comentator sportiv.
Ce alegi între radio şi televiziune?
Ambele, dar mai mult radio. Vă invit să vedeţi pe Kanal D2 şi să ascultaţi şi la Radio Impuls "Dimineata pe doi cu Greeg si Cernat", de luni până vineri de la ora 07:00, şi "Invitatul de 12", în fiecare duminică de la ora 12.00, tot pe Kanal D2 şi Radio Impuls.
Cum ai ajuns în televiziune?
Am aflat că este un concurs la TVR, m-am dus la TVR şi am fost admis.
Cum a fost începutul în tv?
A fost foarte frumos, am avut norocul să lucrez cu mulţi oameni de televiziune în perioada în care televiziunea era percepută, şi de cei care lucrau şi de cei care o priveau, ca parte din artă, pornind de la cadrele care se foloseau, felul în care se monta până la modul în care arătau producţiile, în ansamblu.
Ţi-ai dorit dintotdeauna să fii om de televiziune?
Nu, mi-am dorit să joc baschet la cel mai înalt nivel, dar n-am reuşit.
Există vreun format anume pe care ţi-ar plăcea să îl prezinţi cândva?
În televiziune am făcut cam tot ce se poate face. Am fost reporter, redactor, comentator, editor, producător, prezentator, iar acum prezint două formate care sunt transmise simultan pe TV şi radio.
Mă simt în elementul meu şi e o provocare frumoasă şi continuă pentru mine să fiu în faţa telespectatorilor şi în “urechile” ascultătorilor de radio.
Ce poţi să ne spui despre matinalul pe care îl prezinţi alături de Greeg şi Nadina la Kanal D2?
Este o emisiune în care mă descopar şi în care oamenii care se uită la Kanal D2 sau ascultă Radio Impuls mă descopera aşa cum sunt eu. Cred foarte mult în echipă. Toată viaţa mea am lucrat în echipă.
Experienţa lui Greeg în radio este esenţială în reuşita acestui proiect, iar Nadina este o tânără foarte bine informată, cu experienţă în domeniul ştirilor, nu întâmplător ea este cea care aduce primele informaţii ale zilei. E o atmosferă foarte faină la noi în fiecare dimineaţă.
Din perspectiva ta ca jurnalist, prin ce se deosebeste matinalul de la Kanal D2 fata de altele?
În primul rând este o combinaţie inedită de radio şi TV, practic este un format de TV adus pe radio şi publicul alege cum anume urmăreşte emisiunea.
Matinalul este o combinaţie de dialoguri pe diverse teme, muzică, provocari pentru public, dar şi pentru invitaţii nostri - artişti, oameni care au ceva de spus. Obiectivitatea, echilibrul, umorul se regăsesc în emisiunea noastră.
Cum te pregăteşti pentru o zi de filmări? (care e rutina, ce anumite lucruri le faci neaparat?)
Eu oricum mă trezesc dimineaţa întotdeauna, ca sportivii. Îmi beau cafeaua, mă spăl, mă îmbrac şi plec. Nu fac nimic special, nu am ritualuri sau superstiţii.