Schimbări în juriul Vocea României. Ediţia din această toamnă a show-ului Pro TV revine cu o schimbare importantă. Denis Roabeş, interpretul trupei The Motans, a anunţat că se retrage din show pentru a se ocupa se lansarea unui nou album, dar şi de un turneu.
„În toamnă îmi doresc să lansez un album nou şi să pornesc într-un turneu The Motans, unul special, primul din ultimii trei ani. După cum vă puteţi imagina, e o muncă imensă care stă în spatele acestor provocări, una pe care am început-o deja de ceva vreme.
Aceste lucruri au dus însă la o concluzie. Nu voi mai putea continua în rolul de antrenor la Vocea României”, a anunţat Roabeş pe contul de Instagram al trupei.
„Totodată, profit de ocazie pentru a-mi cere iertare faţă de orice viitor concurent care s-a înscris la emisiune dorind să ajungă în echipa The Motans. Dar să ştiţi că inboxul meu e mereu deschis”, şi-a încheiat mesajul fostul jurat de la Vocea României.
Denis Roabeş s-a alăturat show-ului Vocea României în 2022, pentru sezonul 10 al emisiunii şi venea pe locul lăsat liber de Horia Brenciu. Tot atunci a intrat în juriu şi The Rose, care a făcut echipă cu Smiley în sezonul trrecut.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro