Octavia Geamănu, care prezenta Observatorul de weekend la Antena 1, a revenit de astăzi la serviciu, după concediul de odihnă.
Jurnalista a fost scoasă de pe post, în urmă cu câteva luni, după cum Paginademedia.ro a relatat despre acel moment. În prezent, Observatorul de weekend este prezentat de Irina Ursu, care a venit de la Aleph şi a lucrat patru ani la Pro TV.
Jurnalista Octavia Geamănu a anunţat printr-o postare pe pagina ei de Facebook că s-a întors la muncă, după ce i s-a încheiat concediul de odihnă. "Dupa multe luni (nici nu mai stiu cate) mi s-a incheiat concediul de odihna.
Surprinsi ai mei colegi sa ma revada azi, dar surprinsa si eu sa discut cu unii dintre ei si sa aflu cum multi credeau ca zilele de concediu mai vechi de doi ani “se pierd”. Nu se pierde nimic pe drum daca esti inspirat sa iti notezi totul."
Tot în postare, Octavia Geamănu spune că avea zile de concediu neluate din anul 2017: "Aveam zile de concediu neluate din 2017 pe care mai mult de nevoie decat de voie le-am folosit acum."
Jurnalista se află în proces cu angajatorul şi spune că nu se aşteaptă la zile în care să curgă lapte şi miere: "Azi, pe drumul spre redactie, simteam un gol in stomac. Vin intr-un loc unde nu ma astept sa curga lapte si miere ca-n zilele in care nu aveam un proces cu angajatorul. Cert e ca merg in continuare determinata pe acest drum..."
Aceasta mai adaugă: "Ori in fata unor astfel de abuzuri (caci asa am fost educata sa le numesc de-a lungul carierei), niciodata in viata asta nu voi pleca fruntea."
Citeşte şi: Octavia Geamănu, scoasă de la Observator. Antena nu dă explicaţii. S-a ajuns la avocaţi! Vine în loc cineva de la Aleph, o fostă Pro TV
Citeşte şi:Octavia Geamănu a dat Antena 1 în judecată după ce a fost scoasă de pe post. „Am fost nevoita să ma adresez instanţelor judecătoreşti şi să spun stop abuzurilor”
OCTAVIA GEAMĂNU - CARTE DE VIZITĂ.
- Octavia Geamănu lucrează în grupul Intact de aproape 20 de ani. A început în 2003, când lucra la Antena 1 Târgu jiu.
- În 2005, a venit la Bucureşti, unde a fost, printre altele, reporter Observator şi prezentator GSP TV.
- De-a lungul timpului a prezentat, printre altele, Observatorul Matinal şi Observatorul de la ora 22.30 (după plecarea lui Andrei Zaharescu la Guvern).
- Timp de cinci ani (2012-2016), a prezentat Observator Special (20.00-20.30). A fost şi la pupitrul ştirilor de dimineaţă, alături de Daniel Osmanovici.
- A trecut apoi, în 2018, la Observatorul de weekend, iniţial alături de Cosmin Stan (plecat între timp la Pro TV).