Skip to main content

Un nou sezon „Permis de Antreprenor” la Euronews. Ineditul formatului: întâlniri LIVE, cu public între antreprenori şi mentori

 
Un nou sezon „Permis de Antreprenor” la Euronews. Ineditul formatului: întâlniri LIVE, cu public între antreprenori şi mentori

Un nou sezon al emisiunii „Permis de Antreprenor”, realizată de şi prezentată de Constantin Paraschiv, începe la Euronews România. Aflată la al patrulea sezon, emisiunea va avea 35 de episoade noi, având în prim-plan afaceri mici cu potenţial mare, cu direcţii concrete de acţiune.

Publicitate

Ineditul vine din formatul show-ului. În acest nou sezon, emisiunea pregăteşte zece ediţii live cu public, organizate la Bucureşti, Braşov şi Timişoara, în care au loc întâlniri directe între antreprenori, mentori şi comunitate.

Constantin Paraschiv:

„Noul sezon Permis de Antreprenor duce mai departe un mecanism care a demonstrat deja că funcţionează: antreprenorii au nevoie de acces rapid la experienţă relevantă, la feedback direct şi la soluţii pe care le pot aplica imediat în business.

Extindem componenta de Speed Mentoring şi construim un ecosistem care conectează emisiunea, experienţele live şi conţinutul digital într-un instrument real de creştere.”

Mari-Jeanne Ion, directorul de programe al Euronews Romania:

„Antreprenorii sunt motorul unei economii sănătoase. Permis de Antreprenor nu este doar o emisiune, ci o platformă prin care aducem mai aproape poveştile reale, deciziile dificile şi soluţiile care contează.”

După 3 ani, peste 90 de episoade, care pot fi urmarite integral pe canalul de youtube si pe site-ul Euronews, şi 30 de evenimente naţionale, noul sezon „Permis de Antreprenor” se difuzează din 1 aprilie, în fiecare miercuri, de la 19:45, la Euronews România. 

Autor: Stefan Necoara stefan.necoarapaginademedia.ro
viewscnt

sus