
Un concurent din sezonul trecut revine la MasterChef. Ce rol va avea? Concurentul care le-a dat chefilor să mănânce pietre în sezonul trecut, Petre Catana, revine în emisiune într-un rol neaşteptat: drăcuşorul din Camera Încinsă.
Acolo îi va provoca pe concurenţi, îi va ghida în duel, îi va sfătui sau îi va încurca – nimeni nu ştie. Totul depinde de cât de bine vor rezista aceştia presiunii şi cât de abili vor fi pentru a-şi continua drumul spre marele premiu.
Cei trei chefi au pregătit mai multe noutăţi în sezonul 10 – un duel în premieră, mai multe locuri în bucătărie şi prezenţa unui fost concurent care le va pune la încercare limitele noilor pasionaţi de gătit.
Pentru prima dată la MasterChef România, concurenţii care primesc un „POATE” din partea chefilor vor intra în Camera Încinsă. Sub privirile lui Petre Catana, ei vor fi puşi în faţa unui duel culinar cu miză uriaşă: şorţul care le poate deschide porţile către bucătăria MasterChef sau, dimpotrivă, finalul aventurii lor în competiţie.
Ce spune Petre Catana despre rolul lui în acest sezon?
„Sunt super entuziasmat să mă întorc în bucătăria MasterChef şi în acest sezon! Parcă retrăiesc emoţiile de anul trecut, doar că acum vin cu o altă energie şi cu o altă responsabilitate. Voi fi drăcuşorul din Camera Încinsă – locul unde nimic nu e sigur, unde presiunea creşte şi unde concurenţii vor fi testaţi la limită.
O să-i provoc, o să-i scot din zona lor de confort şi, uneori, o să par cel rău, dar adevărul este că vreau să scot ce-i mai bun din fiecare. Vreau să le arăt că bucătăria nu e doar despre a găti o reţetă corectă, ci despre a-ţi găsi vocea proprie, chiar şi atunci când timpul, emoţiile şi stresul par să te doboare.
Abia aştept să vedeţi prin ce tensiuni, surprize şi provocări vor trece concurenţii alături de mine în acest sezon. Promit că va fi intens, neaşteptat şi… delicios”.
Sezonul 10 MasterChef România începe luni, 8 septembrie, la PRO TV şi pe VOYO.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro