Max, lansare oficială. Astăzi s-a lansat Max, noua platforma de streaming Warner Bros.Discovery. Platforma Max înlocuieşte HBO Max şi este disponibilă în 20 de ţări: ţările nordice, Iberia şi în Europa Centrală şi de Est, dar şi în România.
În luna mai, abonaţii Max vor putea urmări filme, seriale şi documentare noi, desene animate, fiecare meci din turneul de grand slam Roland-Garros, dar şi câteva dintre cele mai populare emisiuni.
Noua platforma va integra nu doar conţinutul HBO, ci şi pe cel al Discovery şi Eurosport (care anul acesta are drepturile pentru Jocurile Olimpice).
Max oferă opţiuni variate de abonare, inclusiv un abonament cu publicitate. Vor fi trei variante de abonamente, la care se adaugă şi o extraopţiune pentru fanii sporturilor pentru care Eurosport are drepturi de difuzare, precum competiţţile de Grand Slam, de ciclism sau Cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Ce poţi vedea în mai pe noua platformă Max?
- „Nasty” (film)
- „Call me country: Beyoncé şi Renaşterea Nashville” - din 24 mai
- „Gaga Chromatica Ball” (spectacol) - din 26 mai
- „Nick & Aaron Carter: Faimă şi decădere” (serial documentar) - din 28 mai
- „Dune: Partea II” (film) - din 21 mai
- „Aventurile mele cu Superman” (serial), disponibil din 26 mai
- Turneul de grand slam „Roland-Garros”
Emisiuni:
- „90 de zile până la nuntă”
- „Dermatologie de top”
- „O pradă mortală”
- „Specialişti în renovări”
- „Când vârsta e doar un număr”
- „Maşini pe alese”