Plecări de la Realitatea Plus. Şefa departamentului politic, Oana Sultănoiu şi cea a departamentului social, Oana Iancu, părăsesc televiziunea deţinută în acte de Alexandra Păcuraru, fiica lui Maricel Păcuraru.
În acelaşi timp, şi reporterul politic Cătălina Manoiu a plecat de la post şi se va alătura Antenei 3 CNN.
Mai multe detalii, în continuare.
Într-un dialog cu Paginademedia, Oana Sultănoiu afirmă că va lua o „pauză” pentru o perioadă de timp, până se decide încotro se va întrepta.
Carte de vizită. În decembrie 2000, Oana Sultănoiu se alătura televiziunii Tele7ABC, în calitate de reporter de ştiri. După aproximativ un an şi 4 luni aici, aceasta a ajuns la Realitatea TV, post de televiziune unde a rămas timp de 12 ani, pe diverse poziţii.
Mai exact, Sultănoiu a petrecut primii şapte ani şi jumătate aici drept reporter de ştiri, ca mai apoi să fie coordonatoarea secţiei politic, începând din februaie 2010 şi până la plecarea din februarie 2014, după o scurtă perioadă ca editor senior pentru Publika TV, potrivit paginii ei de Linkedin.
Din februarie 2014, aceasta a avut calitatea de coordonator al secţiei politic a postului Digi24 şi cea de editor pentru patru luni, iar din octombrie 2019 s-a reîntors la Realitatea, iniţial ca prezentatoare de ştiri (octombrie 2019 - iunie 2020), editor de zi (ianuarie - octombrie 2020) şi coordonator al secţiei politic (august 2020 - decembrie 2022).
Pe cealaltă parte, şefa departamentului social, Oana Iancu, precizează că a decis să se retragă pentru „proiecte personale".
Oana Iancu, pentru Paginademedia.ro:
"M-am alăturat echipei de la Realitatea PLUS în februarie 2021 şi vreme de un an şi jumătate am coordonat secţia Social. În octombrie 2022 am decis să mă retrag din presă şi să mă ocup de proiecte personale care nu au legătură cu televiziunea.
După aproape 11 ani de presă (2012-2017 – Neptun TV, 2017- mai 2020- Antena 1/3, 2021-2022-Realitatea PLUS) consider că am avut cea mai frumoasă meserie din lume! Şi chiar dacă nu mai sunt <<jurnalist cu normă întreagă>>, jurnalismul e parte din mine şi nu voi renunţa definitiv la el."
În acelaşi timp cu plecările celor două şefe de departament, şi reporterul politic Cătălina Manoiu părăseşte redacţia şi se va alătura Antenei 3 CNN.
Carte de vizită. Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, Cătălina Manoiu a fost, printre altele, consilier politic la Senat (martie 2013 - martie 2014) şi reporter politic pentru Mediafax (iulie 2015 - mai 2018).
Autor: Alexandru Aruşilor alexandru.arusilorpaginademedia.ro