Podcast nou pe piaţă. Este vorba despre un proiect destinat părinţilor, un podcast de parenting, pornit de un psiholog. Este un produs 100% audio. Detalii, în continuare.
Laura Andrunachi, psiholoagă cu o experienţă de 20 de ani, a lansat pe 1 aprilie primul episod din podcastul intitulat Happy Parenting. Proiectul este adresat părinţilor care vor să înveţe cum să-şi crească copiii într-un mod armonios:
"Misiunea mea este aceea de a merge alături de voi, să vă ajut să vă bucuraţi de călătoria minunată prin această viaţă, ca părinţi", spune Laura Andrunachi.
Ce conţine podcastul?
Podcastul va fi postat săptămânal pe conturile de SoundCloud şi ApplePodcast ale psiholoagei. Primul episod a apărut pe 1 aprilie. Se numeşte Ep #1: Bun venit! Cum să devii un părinte fericit?! şi, aşa cum prezintă şi titlul, este o introducere în temele şi conceptele de bază ale parentingului.
În primul episod, Laura răspunde, printre altele, şi la cea mai adresată întrebare pe care o primeşte de la părinţi: De ce? De ce copilul meu face crize, de ce se comportă aşa?
Laura Andrunachi şi-a propus ca podcastul să prezinte surse, tehnici, metode şi strategii pentru părinţi care să-i ajute în dezvoltarea unei relaţii sănătoase cu copiii. Ea vrea să ofere publicului resursele şi instrumentele necesare pentru a transforma luptele în conexiuni profunde, cu multă dragoste autentică.
Un aspect interesant: ca o extensie a podcastului, Laura oferă şi o şedinţă gratuită de parenting de 30 de minute pentru cei interesaţi.
Cine este Laura Andrunachi?
Pe lângă psihologie, Laura se ocupa şi de life coaching şi mentorat parental. Ea are un canal de YouTube pe care postează videouri din mai 2020, însoţit de un grup de Facebook, TOTUL pentru PĂRINŢI, despre PĂRINŢI, cu 950 de membri.
Pe lângă podcast, Laura mai activează în alte programe: de life coaching individual, pentru copii şi adolescenţi, respectiv un program online de mentoring, tot pentru acelaşi public.
(Material realizat de Alexandru Figaro, colaborator Paginademedia.ro)
AUDIO. Primul episod al podcastului Happy Parenting
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro Autor: Redacţia contactpaginademedia.ro