Skip to main content

Pro FM dă startul sezonului de toamnă. Postul lansează show-ul de după-amiază cu Liza Sabău şi Cucu

 
Pro FM dă startul sezonului de toamnă. Postul lansează show-ul de după-amiază cu Liza Sabău şi Cucu

PRO FM dă startul sezonului de toamnă. Noutatea acestei toamne este show-ul de după-amiază, difuzat de luni până vineri, între 16:00 şi 19:00, cu Liza Sabău şi Cucu (Horaţiu Adrian Cuc) la microfon. 

Publicitate

Noua grilă îi readuce în FM pe DJ-ii:

• Venger îmbină cultura pop, muzica actuală şi interacţiunea directă cu publicul, în fiecare zi, între 10:00 şi 13:00;

• Miruna, influencerul, dezvăluie tot ce e în trend, de luni până vineri, de la 13:00 la 16:00;
• Fereşteanu vine de la 19:00 până la 22:00, cu observaţii smart, analize din lumea showbiz-ului, dar şi cu discuţii lejere alături de comunitatea sa din ON-AIR şi din online;
• Florin Goldic şi Mircea Ivan îşi împart orele din zilele de weekend şi livrează mixul de informaţii hot şi piese de top. Dimineţile de sâmbătă şi duminică îi aparţin lui Florin, începând cu ora 07:00, iar de la 10:00, Mircea duce mai departe ritmul, ţinându-le companie ascultătorilor până la 12:00.

„La radio mă simt ca acasă. Râd mult şi spun lucrurilor pe nume, am şi reguli, normal, dar mai scap şi câte-o vorbă „acceptabilă de mamă”. Sunt o mamă normală, ce trăiesc, aia povestesc. Cum râd acasă, râd şi aici. Ce mă enervează acasă, mă enervează şi aici — doar că dau mai pe silent microfonul.

Şi da, sunt mama aia care se bucură de muzică, de glume (mai ales de cele pe seama mea) şi de momentele mici. Nu sunt singură, ceea ce pentru mine e ideal. Fac echipă cu domnişorul Cucu, iar de partea fresh se ocupă el. O să am grijă să ne ţină la curent cu toate poveştile din oraş şi nu numai. Eu, dacă am un rol la PRO FM, e acesta: să dau cu love şi să fac după-amiaza mai uşoară”, a împărtăşit Liza.

La rândul lui Cucu spune:

„Mă bucur enorm să revin la radio, mai ales aici, la PRO FM. Partea cea mai tare e că îi cunosc pe toţi colegii de mult timp, aşa că integrarea mea în colectiv e super naturală.

Dar cel mai important este că voi face echipă cu Liza — şi asta înseamnă poveşti faine, caterincă, jocuri şi ocazia perfectă de a învăţa şi mai mult radio de la ea. Sunt convins că o să avem cele mai frumoase după-amiezi de acum încolo!”.

Emisiunea WTF cu Bianca Purcărea, Ionuţ Bodonea şi Bogdan Ciudoiu a revenit deja din vacanţă în urmă cu două săptămâni.

Manuel Dinculescu, director de programe PRO FM:

“Schimbările din această toamnă vin dintr-o nevoie firească de a ţine pasul cu generaţia pentru care radioul trebuie să fie mai mult decât muzică: o experienţă.

Am construit noua grilă cu gândul la autenticitate, la energia care se simte real dincolo de boxe şi la dorinţa ascultătorilor de a regăsi în vocea DJ-ilor un prieten apropiat. Ne dorim programe dinamice, clare, cu identitate puternică şi voci care aduc fiecare un stil diferit, dar unite de aceeaşi energie PRO FM.

Este un pas natural în evoluţia noastră, prin care vrem să consolidăm relaţia cu comunitatea şi să rămânem relevanți pentru un public tânăr, activ şi conectat”.

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus