Televiziunea de ştiri Fox News a ajuns la o înţelegere de ultim moment cu producătorul de aparate electronice de vot (firma Dominion), acceptând să plătească daune-record de 787,5 milioane de dolari, anunţă CNN.
Procesul avea ca obiect acuzaţiile false şi exagerate conform cărora Dominion ar fi fost implicate într-un complot pentru a fura alegerile din SUA din 2020, în care a ieşit câştigător Joe Biden, contra lui Donald Trump.
„Este cel mai mare acord de defăimare cunoscut public în istoria SUA, ce implică o companie media”, anunţă sursa citată.
Suma de 787,5 milioane de dolari reprezintă jumătate faţă de daunele pretinse iniţial de Dominion, care se ridicau la 1,6 miliarde de dolari.
Înţelegerea dintre cele două părţi a fost anunţată la câteva ore după ce juriul, ce urma să decidă în procesul dintre Fox şi Dominion, a depus jurământul la Curtea Superioadă din Delaware.
„Părţile au ajuns la o înţelegere”, le-a spus juraţilor judecătorul Eric Davis.
Ulterior, într-o conferinţă de presă, avocatul Dominion a declarat:
„Adevărul contează. Minciunile au consecinţe. Adevărul nu ţine cont de culoarea politică. Toţi actorii de pe scena politică pot şi ar trebui să fie în dezacord cu problemele, chiar şi cele mai importante.
Dar pentru ca democraţia noastră să dureze încă 250 de ani şi sperăm mai mult, trebuie să ţinem cont de fapte.”
De cealaltă parte, reprezentanţii Fox s-au declarat „încântaţi” că au ajuns la o înţelegere privind disputa cu Dominion Voting Systems şi că acordul reflectă „angajamentul nostru continuu faţă de cele mai înalte standarde jurnalistice”.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro