
Un grup de 67 de companii media franceze, care reprezintă 200 de publicaţii, a intentat un proces împotriva Meta, compania-mamă a Facebook, acuzând gigantul tech de practici comerciale ilegale în zona publicităţii digitale. Companiile susţin că dominaţia Meta se bazează pe colectarea ilegală de date şi publicitate targetată. Procesul, deschis la Paris, se adaugă presiunii legale tot mai mari asupra Meta în întreaga Europă, scrie France24.
Pe lângă televiziuni, printre reclamanţi se află şi cotidianul economic Le Figaro, trusturile Lagardère, L’Express, La Dépêche, Libération, Radio France şi Centre France.
Companiile susţin că dominaţia Meta pe piaţa publicităţii digitale se bazează în mare parte pe practici ilegale, inclusiv colectarea masivă de date personale şi utilizarea acestora pentru publicitate targetată.
Potrivit acuzaţiilor, Meta „a colectat în mod masiv datele personale ale utilizatorilor fără a-i informa sau a le cere consimţământul”, încălcând astfel regulamentele europene privind protecţia datelor.
„Folosind aceste date pentru a oferi publicitate ultra-targetată, Meta a reuşit să capteze majoritatea investiţiilor în publicitate, în detrimentul mass-media”, au declarat avocaţii reclamanţilor, descriind această acţiune colectivă ca fiind „o premieră istorică”.
Aceştia au subliniat că Meta şi Google domină piaţa publicităţii online.
„Împreună, controlează 75% din piaţă şi 90% din creşterea acesteia”, au precizat avocaţii, adăugând că publicitatea reprezintă 98% din veniturile globale ale Meta.
„Fără practicile incorecte ale Meta, instituţiile media din Franţa ar fi primit o parte semnificativ mai mare din investiţiile în publicitate digitală”, au argumentat avocaţii.
Meta nu a oferit imediat un răspuns solicitărilor de comentariu.
Mai multe procese în Europa
Compania Meta va trebui să se apere şi în Spania în luna octombrie, într-un alt proces în valoare de 551 milioane de euro, intentat de peste 80 de companii media care o acuză de concurenţă neloială în domeniul publicităţii.
În februarie, organizaţii pentru drepturile utilizatorilor online au depus plângeri în Europa împotriva practicilor publicitare ale Meta. Tot miercuri, autorităţile antitrust din UE au amendat atât Meta, cât şi Apple, pentru încălcări ale legislaţiei europene.
UE a aplicat o amendă de 200 milioane de euro companiei Meta pentru încălcarea normelor privind utilizarea datelor personale pe Facebook şi Instagram.
Amenda a vizat sistemul „plăteşti pentru confidenţialitate” al Meta, care presupune că utilizatorii trebuie fie să plătească pentru a nu li se colecta datele, fie să accepte colectarea acestora pentru a putea folosi în continuare platformele gratuit.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro