Antena 1 anunţă oficial cine sunt protagoniştii noului serial Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, o producţie originală semnată de Ruxandra Ion.
Este vorba despre Karina Jianu şi Vlad Udrescu, aşa cum a anunţat Paginademedia.ro în urmă cu două zile.
Cei doi vor putea fi urmăriţi în curând în noul serial care aduce în prim plan povestea unei tinere abandonate la naştere, care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, anunţă postul de televiziune.
Cine este Karina Jianu?
Absolventă a U.N.A.T.C. I.L. Caragiale Bucureşti, la clasa prof. George Ivaşcu, promoţia 2024, Karina Jianu a jucat, încă din facultate, în piese de teatru precum Double Fiesta (regia Andrea Gavriliu), Iubiri senile (regia Michele Modesto Casarin) sau Dreptate pentru un criminal, dar şi în scurtmetraje (Blocada sau Noaptea de vineri a Milenei) sau lungmetrajul Hoţii de subiecte, care se va lansa în perioada următoare.
Pasionată de echitaţie, dans contemporan, baschet şi yoga, Karina o va interpreta în serialul de la Antena 1 pe Ana Popa, o tânără determinată, deşteaptă şi plină de energie, o învingătoare care cucereşte prin simplitatea ei.
Abandonată încă de la naştere, Ana a locuit întreaga viaţă într-o casă socială, alături de alţi tineri ca ea. Momentul în care decide să îşi facă un test ADN, din banii strânşi, va declanşa intriga serialului.
Karina Jianu:
„Nu voi uita niciodată momentul în care doamna Ruxandra m-a chemat în sală să mă anunţe că am luat castingul şi momentul în care m-a întrebat dacă ştiu de ce am fost chemată. I-am răspuns instinctiv că nu îmi fac aşteptări în viaţă şi dumneaei m-a întrebat dacă vorbeşte Karina sau Ana.
Fără aşteptări am început şi filmările (aşteptări de la mine către propria persoană erau cu tona, dar către ceilalţi nu) şi am rămas impresionată de cât de frumoşi sunt toţi oamenii cu care mă văd în fiecare zi.
Începând de la echipă, continuând cu cei doi regizori, Iulia şi Andrei, care sunt nişte îngeri păzitori ai platoului de filmare şi sfârşind cu colegii mei, de care mă bucur mereu. Apreciez şansa să pot juca cu ei! Vlad este precum o rază de soare care mă face mereu să zâmbesc!”.
FOTO. Imagini cu cei doi protagonişti
Cine este Vlad Udrescu?
Absolvent al U.N.A.T.C. I.L. Caragiale, Facultatea de Teatru, la clasa Prof. Dr. Adriana Popovici, promoţia 2008, dar şi al pragramului de master la aceeaşi facultate, clasa prof. dr. Gelu Colceag, Vlad Udrescu este actor al Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova din anul 2015.
De-a lungul timpului, Vlad a colaborat cu mai multe teatre şi festivaluri din Europa, precum Teatrul Naţional din Bruxelles, Festivalul de Teatru de la Avignon, GogolFest din Ucraina sau Sarajevo Film Festival.
Câteva dintre rolurile din teatru pe care le-a interpretat sunt: Hamlet, în piesa cu acelaşi nume, regia Declan Donnellan, EI, în Trilogia memoriei, regia Radu Afrim, Buckingham, în Richard al III-lea, regia Bocsárdi László, Konstantin Gavrilovich Treplev, în Pescăruşul, regia Yiannis Paraskeveopolous, în vreme ce în filme a putut fi urmărit în rolurile Anton, Raaz Rebooted, regizor Vikhram Bhatt, Moris, în Richhi’s Dream, regizor Lari Gligor sau Dan, în Interior Zero, regia Eugen Jebeleanu, care va fi lansat anul următor.
Dublu nominalizat la Premiile U.N.I.T.E.R., în 2022-2023, pentru două producţii ale Teatrului Naţional din Craiova (Oedip Rege şi Câine cu om. Câine fără om) şi premiul pentru „Cel mai bun actor” obţinute pentru Novecento de Alessandro Baricco (Teatrul Apropo) în cadrul New Wave International Festival, Reşiţa şi Buzău International Arts Festival Comic 7B sunt doar câteva dintre distincţiile de care s-a bucurat de-a lungul timpului.
În serialul de la Antena 1, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, Vlad Udrescu îl va interpreta pe Tudor Istrate, un tânăr ce provine dintr-o familie bună din Bucureşti. Fondatorul unui ONG pe probleme de mediu, implicat în numeroase campanii sociale, Tudor a ales să se logodească mai mult sub influenţa familiei lui şi a viitoarei lui soţii.
Vlad Udrescu:
„<Ai luat castingul> am auzit de undeva de lângă mine. <Mă bucur>, am răspuns eu, sec şi impasibil, fără să realizez de fapt ce se întâmplă. Mereu am reacţii întârziate. Mi-am dorit doar să îmi fac treaba cât mai bine. Eram foarte concentrat pe ceea ce aveam de jucat.
Nu m-am gândit că s-ar putea să mă aleagă pe mine. Nici prin cap nu mi-a trecut. Nu m-am gândit nici ce ar presupune şi nici ce va urma după.
Ştiam că voi juca alături de actori pe care îi apreciez mult Cred că am avut noroc. Încă mă împrietenesc cu personajul meu. E un băiat curajos, sigur pe el şi îndrăgostit lulea!”, dezvăluie Vlad, care mai spune: „Ca şi la casting, încerc doar să îmi fac treaba cât mai bine. Restul, poate că vine de la sine!”.