Skip to main content

Radu Budeanu lansează un brand-umbrelă pentru toate site-urile: ArcMedia. Ce slogan are grupul care deţine şi tabloidul CanCan, dar şi quality-ul G4Media? Planuri pentru extindere "în afară"

 
Radu Budeanu lansează un brand-umbrelă pentru toate site-urile: ArcMedia. Ce slogan are grupul care deţine şi tabloidul CanCan, dar şi quality-ul G4Media? Planuri pentru extindere "în afară"

Toate publicaţiile deţinute de Radu Budeanu au fost reunite sub un singur brand umbrelă. Publicitarii au fost deja anunţaţi de noul concept într-un eveniment la sfârşitul săptămânii trecute.

Publicitate

Noul brand umbrelă al grupului este ArcMedia, un "ecosistem digital de media care uneşte branduri cu identitati editoriale diferite", după cum se arată într-un comunicat trimis Paginademedia.ro.

Grupul anunţă şi "planuri pentru extinderea dincolo de graniţele României".

Sloganul grupului care are, pe de o parte, publicaţii precum Gândul şi tabloidul CanCan, dar şi (mai nou), site-ul quality G4Media? "Unim perspective" este conceptul anunţat de grupul lui Budeanu.

Cum va funcţiona acest brand-umbrelă? Câteva răspunsuri pentru Paginademedia.ro de la Radu Budeanu:

Paginademedia.ro: ArcMedia e o umbrelă sau e (şi) o companie de sine stătătoare?

Radu Budeanu: Astazi este numele companiei sub care vom opera toate produsele noului grup. Aducerea produselor sub o singura companie insa va necesita o perioada de timp.

Paginademedia.ro: Care este structura de conducere Arc Media (coordonator, CEO, executiv etc) ?

Radu Budeanu: Structura este în formare, coordonator este subsemnatul. Urmează în perioada următoare, după o serie de recrutări pe zona de management, să anunţăm colegii care vor îndeplini rolurile de conducere ale diviziilor/departamentelor.

Paginademedia.ro: Se păstrează şi celelalte companii sau se trece pe una singură?

Radu Budeanu: La momentul acesta sunt companii diferite, ulterior - cum explicam mai sus - toată operaţiunea va functţona sub o singură companie.

Paginademedia.ro: Companiile din grup vor raporta la conducerea principală?

Radu Budeanu: Când va funcţiona totul pe o singură companie, conducerea va fi evident, unitară.

Paginademedia.ro: Ce înseamnă "planurile de extindere în afara graniţelor"?

Radu Budeanu: E un pas natural ulterior consolidării interne. Doar dacă identificăm o publicaţie care să ne faca sens. Brand bun, notoriu, echipa interesantă, preţ atractiv. Suntem deschişi şi atât, asta e tot.

ArcMedia va integra toate publicaţiile pe care le operează în prezent grupul lui Budeanu pe diverse companii:

Cancan, Ciao, ProSport, Gândul, Promotor, „Ce se întâmplă, doctore?”, Descoperă, go4it, go4games, Liga2, Râzi cu lacrimi şi Apropo, la care s-au adăugat ulterior agenţia de ştiri Mediafax şi agentia Mediafax Foto, în ianuarie 2025, şi  G4 Media, G4Food, TechRider, Economedia si Pets&Cats.

Grupul anunţă, de anul viitor "extinderea dincolo de graniţele României".

"Începând cu anul viitor, grupul va face primii paşi pe piaţa vest-europeană, exportând acest model de jurnalism, infrastructura digitală şi filosofia editorială care au stat la baza succesului său pe plan local", se spune în comunicat, fără alte detalii.

Ce mai spune comunicatul:

- "ArcMedia se defineşte ca un arc care uneşte informaţia cu analiza, publicul cu adevărul şi vocile diferite într-un ecosistem coerent şi credibil. Un spaţiu în care jurnalismul profesionist rămâne esenţial şi în care viitorul este privit strategic, nu conjunctural."

- "ArcMedia se poziţionează ca o forţă capabilă să influenţeze direcţia industriei media din România şi să contribuie activ la definirea standardelor viitoare ale jurnalismului digital."

- "Trustul funcţionează ca un univers media coerent, construit pe pluralitate de opinii, echilibru editorial şi rigoare jurnalistică, acoperind un spectru larg de interese: de la economie, investigaţie şi politică, la lifestyle, ştiinţă, tehnologie, sport şi entertainment. Toate publicaţiile din grup operează sub acelaşi set de principii ferme: responsabilitate, libertate editorială deplină, corectitudine şi respect faţă de cititor."

Radu Budeanu, în comunicat:

„ArcMedia este rezultatul unei viziuni pe termen lung şi al convingerii că presa de calitate se construieşte prin integritate, diversitate de perspective şi respect faţă de public. Nu ştergem diferenţele dintre publicaţii, ci le oferim un cadru în care să se completeze şi să crească împreună”

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus