Skip to main content

Reacţii. Răzvan Chiruţă, despre documentul CSM: "Cât de obiectiv va judeca un magistrat care astăzi semnează un document care incriminează jurnalişti?"

 
Reacţii. Răzvan Chiruţă, despre documentul CSM: "Cât de obiectiv va judeca un magistrat care astăzi semnează un document care incriminează jurnalişti?"

INTERVIU. Jurnalistul Răzvan Chiruţă, editor la Buletin de Bucureşti, consideră că decizia CSM riscă să distanţeze justiţia de presă şi societatea civilă. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Paginademedia.ro, Chiruţă a precizat că documentul de 76 de pagini publicat de instituţia statului "incriminează persoane fizice şi juridice exclusiv pentru că şi-au exercitat dreptul la opinie, în limitele legii."

Publicitate

Prezentăm interviul integral, în continuare:

Paginademedia.ro: Ca o părere generală, ca jurnalist, cum percepeţi acest document al CSM?

Răzvan Chiruţă: Ca o deturnare gravă a rolului pe care îl are Consiliul Superior al Magistraturii, de a garanta independenţa justiţiei şi de a se asigura că magistraţii sunt protejaţi în exercitarea actului de justiţie.

Prin această infamă hotărâre, CSM a devenit un jucător politic, care demonstrează că justiţia a fost pusă în slujba unor grupuri de interese care folosesc cel mai înalt for al său pentru atacuri nedemocratice la adresa unor jurnalişti, organizaţii ale societăţii civile şi politicieni.

Pe mine, această decizie a CSM m-a surprins şi m-a înspăimântat. Iniţial, pentru că 3.580 de magistraţi, din cei circa 4.250 care activează în România, au semnat o însăilare conspiraţionistă, care incriminează persoane fizice şi juridice exclusiv pentru că şi-au exercitat dreptul la opinie, în limitele legii.

Un document care pare mai degrabă scris de un politician extremist decât de judecători membri ai unei organizaţii atât de înalte.

Faptul că unii dintre magistraţi au ieşit a doua zi să declare că nu-şi recunosc semnătura, că ei nu au văzut şi nu au fost de acord cu această hotărâre, face derapajul CSM şi mai groaznic.
Dacă la acest nivel al justiţiei se minte şi se falsifică semnături, înseamnă că suntem într-o groapă foarte periculoasă pentru democraţia românească în general şi pentru noi, ca indivizi.

Paginademedia.ro: Titlul este „Hotărâre". Ce vi se pare că „hotărăşte"? Pentru că Art. I este o "constatare": "constată existenţa unui atac fără precedent la adresa independenţei justiţiei".

Răzvan Chiruţă: Da, conceptul de hotărâre este cu atât mai absurd. Dacă membrii CSM se limitau la o scrisoare deschisă sau la un comunicat de presă, faptul ar fi fost mai puţin malign. Şi membrii CSM, ca şi noi ceilalţi, au dreptul la opinie şi la reacţie.

Chiar primul punct după acel „hotărâşte” este absurd: „Art. I – Constată existenţa unui atac fără precedent la adresa independenţei justiţiei”.

Faptul că mai multe entităţi şi mai mulţi cetăţeni gândesc la fel nu îi face membri ai unei organizaţii oculte care atacă împreună.

Orice român vede cu ochiul liber că infractorii sunt spălaţi pe bandă rulantă de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Chiar şi infractori deja condamnaţi şi care au făcut şi puşcărie sunt curăţaţi şi apretaţi, pe motive dintre cele mai penibile.

Un condamnat fugar a fost achitat pentru că, mai întâi, o instanţă a anulat câteva hotărâri de guvern din anii 1990, în baza cărora respectivul a primit pedeapsa cu închisoarea. Pur şi simplu, o instanţă a coborât în istorie, ca gulerul alb să fie exonerat de faptă. În felul acesta, nicio condamnare definitivă nu mai este definitivă.

Nu trebuie să faci parte dintr-o reţea pentru a vedea câte mii de dosare s-au prescris şi cum, în unele cazuri, se merge la prescriere intenţionat.

Şi multe altele, despre care presa şi organizaţiile au scris şi au atras atenţia, pentru că există, sunt reale, nu sunt „atacuri”. Dacă spui că afară plouă, pentru că plouă, nu este un atac. Este o constatare, vorba CSM.

Paginademedia.ro: Judecătorii nu înţeleg rostul presei sau nu le convine rostul presei?

Răzvan Chiruţă: Judecătorii înţeleg foarte bine rolul presei. Foarte mulţi judecători apără presa şi jurnaliştii prin sentinţele pe care le dau în procesele în care sunt traşi jurnaliştii de personajele unor investigaţii de presă legitime şi documentate.

Judecătorii ştiu să facă diferenţa dintre un jurnalist calomniator şi un jurnalist onest, care dezvăluie fapte de corupţie, în interes public.
Iată ultima sentinţă în cazul Context, cel mai mare SLAPP din România. Judecătorii au judecat corect, au înţeles miza, au mirosit abuzul. Şi au dat dreptate jurnaliştilor.
Problema nu este la corpul magistraţilor, ci la vârful sistemului. Acolo se află personaje care ar vrea o presă obedientă, care se face că nu vede, care doar execută.

Paginademedia.ro: Cui ajută astfel de „liste negre", o listă făcută chiar de către un organism al justiţiei din România?

Răzvan Chiruţă: Extremiştilor. Lista neagră făcută de o instituţie oficială a statului legitimează listele negre făcute de organizaţii extremiste. Dacă judecătorii incriminează oameni, în afara unui cadru procesual corect, pentru opiniile lor, de ce nu ar face-o şi suveraniştii? Iată de ce hotărârea CSM este un derapaj grav.

Paginademedia.ro: Ce schimbă această Hotărâre în relaţia dintre justiţie şi presă?

Răzvan Chiruţă: Distruge ultimele urme de încredere şi ostilează două puteri ale statului (dacă mergem pe convenţia că presa este a patra putere) care au ca rol protejarea democraţiei, a statului de drept şi a avutului public al unei ţări.

Când eşti arătat cu degetul de la nivelul CSM, când se pune o ţintă pe tine, nu prea mai poţi să fii deschis la colaborare şi nu mai poţi avea încredere că eşti protejat şi că lucrurile merg în direcţia corectă.

Nu poţi să baţi palma cu lunetistul care a pus punctul roşu pe capul tău.

Paginademedia.ro: Este o percepţie greşită a justiţiei despre presă?

Răzvan Chiruţă: Nu în totalitate. Să fim onesti. Corupţia din presă este la cote astronomice. Şi noi suntem revoltaţi de faptul că instituţii de presă s-au predat politicienilor şi afaceriştilor veroşi sau au fost înfiinţate din start de astfel de personaje.

O televiziune de ştiri este controlată de un fugar; alta are un patron condamnat, care spune că numai proştii nu sunt infractori. Şi în presa scrisă, sunt publicaţii deţinute de persoane condamnate la închisoare, altele deţinute de consorţi ai unor politicieni. Şi cele mai multe primesc bani, pe ascuns, de la partide.

Prin urmare, suspiciunea unor magistraţi, ca şi a multor cetăţeni, faţă de presă, în ansamblul ei, este de înţeles.

Paradoxul însă este că hotărârea buclucaşă a CSM evită să nominalizeze tocmai pe acelea. Dacă tot sunt puşi pe făcut liste, membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar fi putut să identifice adevăratele entităţi de presă care atentează la statul de drept.

Dacă magistraţii nu se pricep să facă evaluare, puteau să facă o cerere ca CNA să le dea lista de amenzi dată de această entitate tot a statului.
În schimb, remarcăm că hotărârea incriminează exact acele organizaţii civice şi jurnalistice care sunt transparente, respectă codul deontologic şi critică doar pe bază de argumente şi dovezi.


Paginademedia.ro: Cum poate privi presa acest semnal, gândindu-se că, la un moment dat, ar putea ajunge în faţa unei instanţe?

Răzvan Chiruţă: Cu îngrijorare. Cât de obiectiv va judeca un magistrat care astăzi semnează un document care incriminează jurnalişti? Cât de raţional va fi să analizeze probele din faţa sa dacă acum crede că are de-a face cu o „conspiraţie”, cu o „reţea ascunsă”, care „atacă independenţa justiţiei”?

Paginademedia.ro: Hotărârea pune sub semnul întrebării exact ceea ce stă la baza jurisprudenei europene, adică bună-credinţă. Ce mai rămâne?

Răzvan Chiruţă: Speranţa că multora dintre cei 3.580 de semnatari ai acestui document li se va face ruşine şi-şi vor aduce aminte că s-au făcut judecători pentru că cred în dreptate şi într-o societate în care regulile sunt aplicate tuturor.

Paginademedia.ro: Ce poate înţelege un om obişnuit din acest document?

Răzvan Chiruţă: Depinde de convingerile personale ale cetăţeanului. Unii pot fi îngrijoraţi la rândul lor; alţii pot privi ca pe o undă verde să atace şi ei, jurnaliştii. Din păcate, este suficient un singur individ cu probleme psihice ca să asistăm la o tragedie.
 

Autor: Stefan Necoara stefan.necoarapaginademedia.ro
viewscnt

sus