Radio Kiss FM iese cu un mesaj de susţinere pentru unul dintre realizatorii de pe post, Corina Băcanu, după ce aceasta a fost asaltată cu mesaje pline de ură, injurii şi chiar ameninţări. Mai mult chiar, Corina Băcanu a depus în urmă cu două zile plângeri penale pentru ameninţare.
Publicitate
Detalii, în continuare:
Totul a pornit după un comentariu făcut de realizatoare despre conflictului de la Costineşti dintre jandarmi şi câţiva turişti agresivi, care a circulat intens în online.
„Aş vrea să felicit Jandarmeria Româna”, a spus Corina Băcanu pe post, după care a relatat întregul episod de la Costineşti.
În replică, realizatoarea matinalului de la Kiss FM a primit 5.700 de comentarii pe pagina sa de Facebook, acolo unde a postat mesajul său de pe radio. Dar şi 4.200 de comentarii.
Au fost mii de mesaje de susţinere, dar şi câteva sute de injurii şi ameninţări, care au făcut-o pe Corina Băcanu să meargă la poliţie pentru a face plângeri penale.
Corina Băcanu:
„Din peste 5000 de comentarii la videoul despre intervenţia impecabilă efectuată de Jandarmeria Română şi Poliţia Română de la Costineşti, 500 au fost cu injurii şi ameninţari.
În fiecare zi, sub o formă sau alta, eu primesc cel puţin 2-3 astfel de comentarii, indiferent de subiectul despre care scriu sau vorbesc. Din păcate sunt obişnuită. Dar e greşit, aşa că trebuie să schimb ceva în viaţa mea.
Mâine am treabă, mă trezesc la 4 ca să merg la muncă, dar îmi voi face timp să depun plângeri penale. Nu pentru că îmi este frică, ci pentru că vreau ca fiul meu să trăiască într-o lume mai curată.
Cele mai expuse la astfel de comentarii sunt femeile. Şi nu doar pe net, pe stradă.
Mulţi aţi blamat intervenţia forţelor de ordine. Că nu trebuiau loviţi gherţoii. Că jandarmii trebuia să îi ia cu frumosul, să se aşeze în genunchi şi să îi roage să-i încătuşeze. Sper ca soţiile, fiicele şi mamele voastre să nu dea niciodată peste aşa ceva pe stradă. Aşa că încurajez pe oricine să ia calea legală pentru o viaţă mai sigură.”
Şi Kiss FM a venit cu un mesaj de susţinere pentru realizatoarea radio, în care blamează astfel de comportamente.
„Credem că fiecare individ merită să fie tratat cu demnitate şi respect, indiferent de originea sau convingerile sale, cât timp acestea nu încalcă drepturile nimănui.
Ca instituţie independentă, ne dedicăm să susţinem şi să respectăm principiile libertăţii de exprimare, menţinând în acelaşi timp un discurs responsabil şi respectuos”, au scris cei de la Kiss FM, într-un mesaj public.
Sute de mesaje cu injurii şi ameninţări:
VIDEO. Corina Băcanu: „Jandarmii şi poliţiştii de la Costineşti ar trebui decoraţi!”
Mesajul integral al echipei Kiss FM:
La Kiss FM, susţinem valorile respectului, diversităţii şi incluziunii ca fundament al acţiunilor noastre. Profităm de această ocazie pentru a sublinia poziţia noastră fermă împotriva tuturor formelor de bullying, agresiune şi instigare, atât în mediul online, cât şi offline.
Colega noastră, Co-Host al matinalului DesKiss Dimineaţa, Corina Băcanu, a avut o intervenţie, zilele trecute, referitoare la acţiunea impecabilă dusă la capăt de Jandarmeria Română şi Poliţia Română în incidentul de pe plaja de la Costineşti, poliţiştii şi jandarmii neutralizând conflictul stârnit de un grup de turişti recalcitranţi.
În urma postării materialului în mediul online, Corina a avut parte, pe lângă comentarii care îi susţineau sau îi contraziceau opinia, de foarte multe ameninţări cu acte de violenţă, brutalitate verbală şi injurii repetate.
Credem că fiecare individ merită să fie tratat cu demnitate şi respect, indiferent de originea sau convingerile sale, cât timp acestea nu încalcă drepturile nimănui.
Ca instituţie independentă, ne dedicăm să susţinem şi să respectăm principiile libertăţii de exprimare, menţinând în acelaşi timp un discurs responsabil şi respectuos.
Alegerile noastre în privinţa colaboratorilor şi angajaţilor sunt făcute cu atenţie pentru a menţine diversitatea şi a ne promova valorile, reflectând angajamentul nostru de a crea o comunitate pozitivă şi incluzivă.
Stăm cu mândrie alături de colaboratoarele şi angajatele noastre, oferindu-le sprijin şi îndrumare atunci când îşi asumă acţiuni civice sau sociale, limitându-se la denunţarea oricărui discurs sau comportament care contravine principiilor fundamentale ale drepturilor omului, inclusiv cele legate de rasă, gen, religie şi orice alţi factori de constrângere.
Devotamentul nostru pentru susţinerea şi împuternicirea echipei se extinde până la asigurarea unui loc de muncă care este lipsit de orice formă de discriminare sau hărţuire.
Suntem hotărâţi în angajamentul nostru de a promova un mediu care respectă drepturile şi demnitatea individului.
Într-o lume în care puterea comunicării online şi a cuvintelor poate fi imensă, să ne amintim că această influenţă are sens numai atunci când este fundamentată pe bunătate, decenţă şi respect– valori pe care le încurajăm şi le susţinem din toată inima.
Vă mulţumim că faceţi parte din comunitatea noastră şi ne ajutaţi în promovarea unei culturi a respectului şi înţelegerii reciproce.
Cu consideraţie, echipa de management a postului de radio Kiss FM