Cum arată reclamele favorite ale teslespectatorilor. Spoturi la Ursus, 7Days, Cris-Tim sau Tuborg s-au situat în clasamentul celor mai bune reclame conform evaluărilor realizate de consumatori în 2022 şi 2023, realizat de compania de cercetare Kantar România.
Clasamentul a luat în calcul peste 100 de reclame TV si digitale testate de către Kantar în România pentru clienţi prin intermediul soluţiei Link+.
Pentru top, Kantar a evaluat performanţa spoturilor ţinând cont de două criterii: abilitatea lor de a susţine capitalul de marcă şi potenţialul de a contribui la vânzări pe termen scurt.
Un alt aspect luat în considerare a fost ca reclamele respective să fi fost deja difuzate la TV sau online. Folosind rezultatele pre-testărilor, topul este întocmit prin “jurizarea” de către consumatori, fiind astfel diferit de competiţiile în care juraţii provin de la clienţi şi din agenţiile de creaţie.
Clasamentul ne arată că românii apreciază atât spoturi locale, cât şi spoturi internaţionale şi că nu există o singură reţetă pentru creativitate.
Câştigătorul acestei ediţii este spotul „Ascultă ursul din tine şi fă bine”, o reclamă TV de sustenabilitate a Ursus foarte potrivită cu marca.
Locul doi este ocupat de o reclamă pentru 7Days – “Get on the Go with 7Days” , care plasează brandul în centrul “poveştii”. 7Days a fost gustarea oficială a competiţiei de baschet Euroleague, fiind alături de jucătorii de baschet aflaţi mereu în mişcare între meciuri.
Pe locul trei regăsim un spot creat în România pentru un brand românesc - Cris-Tim. Reclama - Cris-Tim - Cu un pas înaintea timpului (youtube.com) – apelează la tema nostalgiei pentru a aduce emoţie în jurul mărcii, ilustrând istoria sa îndelungatâ pe piaţă.
Există şi un câştigător la categoria reclamelor digitale video – “Nu-ţi mai face filme - Gun” pentru Sameday. D
Principalele concluzii desprinse din clasamentul din România
Ca şi la ediţia precedentă, din 2022, şi clasamentul din acest an întăreşte ideea că reclame de succes sunt posibile în orice categorie.
Andra Constantinescu – Senior Account Director | Creative Domain Lead în cadrul Kantar România.
“Deseori, auzim de la clienţi ideea că în categoria lor sau pentru marca lor şansele de a avea un spot bun sunt limitate, din cauza bugetului sau din cauza faptului că respectiva categorie nu le permite foarte multă creativitate. Într-adevăr, anumite domenii au specificul lor, care este determinat fie de cutume, fie de reglementări - ca în cazul spoturilor la medicamente.
Însă de multe ori ideea că o performanţă bună nu este posibilă sau că este necesar un anumit format limitează creativitatea şi oportunităţile de diferenţiere şi de a face lucrurile mai bine. Aşa încât clasamentul vine să arate că, de fapt, nu doar spoturile la categorii „spumoase” cum ar fi berea sau băuturile răcoritoare acidulate pot ieşi în evidenţă în calupul publicitar, ci şi reclame la categorii tradiţional vorbind mai „liniştite” pot fi foarte bune comparativ cu o normă compusă din reclame din orice domeniu.
Astfel, în clasament avem şi spoturi la lactate, şi spoturi la benzinării şi am fi putut prezenta şi spoturi la OTC-uri (o categorie care mai degrabă investeşte mult în media decât în spoturi memorabile şi bine conectate cu brandul) dacă ar fi fost deja difuzate la TV; acest lucru pentru că dintre cele pre-testate, am avut câteva cu o performanţă foarte bună pe criteriile luate în calcul.”
Andreea Dîrzu – Account Director | Creative Domain Expert – divizia de Cercetare Calitativă
„Este de remarcat faptul că în clasament îşi găsesc loc două reclame la lactate, cu abordări foarte diferite.
Spotul la President este în nota reclamelor la lactate, adica mai degrabă cu un profil pasiv-pozitiv (liniştitor, plăcut, drăguţ), ceea ce de regulă nu ajută la atragerea atenţiei. Cu toate acestea, el compensează prin a fi foarte apreciat de către consumatori. În schimb, Hochland vine cu un stil non-conformist pentru categorie – mult mai dinamic şi îndrăzneţ.
Brandul apelează la plăcerea românilor de a urmări emisiuni de dating, inspirându-se din acestea pentru a sugera diverse combinaţii cu brânza telemea într-un mod amuzant.”
Alte spoturi care au intrat în clasamentul celor mai apreciate reclame de către consumatori
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro