Skip to main content

Relansare. Twitter are altă „faţă”: „X”. Proprietarul, miliardarul Elon Musk, explică de ce a renunţat la numele şi la logo-ul vechi

 
Elon Musk a cumpărat Twitter în octombrie 2022 / foto: arhiva personală
Elon Musk a cumpărat Twitter în octombrie 2022 / foto: arhiva personală

Relansare. Twitter are altă „faţă”: „X”. Proprietarul, miliardarul Elon Musk, explică de ce a renunţat la numele şi la logo-ul vechi de 17 ani. A dezvăluit noua siglă care înlocuieşte celebra pasăre albastră: un X cu alb-negru. Dar aceasta este doar una dintre schimbprile majore.

Publicitate

Decizia miliardarului Elon Musk de a schimba numele şi logo-ul platformei de socializare Twitter, după ce a cumpărat-o anul trecut cu 44 de miliarde de dolari, s-a materializat astăzi (25 iulie), oficial.

Twitter este de acum înainte X: are altă faţă şi cu totul altă utilitate, explică noul proprietar, pentru publicaţia New York Post.

Elon Musk a cumpărat Twitter anul trecut, în octombrie, cu 44 de miliarde de euro. Încă de atunci a anunţat că va schimba complet platforma de socializare.

Mulţi utilizatori au sperat că noua conducere Twitter va renunţa la modificări. Atunci când ele au fost lansate, au apărut în social media mai multe comentarii care exprimă nemulţumire. „Va dura ceva timp până să spun că sunt pe X”, spune unul dintre utilizatorii care folosesc Twitter din 2010.

Musk a explicat că a cumpărat Twitter „atât pentru a asigura libertatea de exprimare, cât şi pentru a accelera transformarea” aplicaţiei într-una universală, nu doar pentru mesaje scurte.

Ce spune Elon Musk:

„Numele Twitter avea sens atunci când platforma era doar pentru mesaje de maximum 140 de caractere, care se trimiteau încoace şi încolo - ca şi când cum ar fi ciripit păsările (referinţă la numele vechi, Twitter, care înseamnă în traducere ciripit, n.r.).

De acum înainte pe platformă se va putea publica aproape orice, inclusiv câteva ore de video", a declarat Musk, potrivit publicaţiei New York Post.

„În lunile următoare, vom adăuga comunicări complete şi posibilitatea de a-ţi gestiona întreaga lume financiară cu X. Numele Twitter nu are sens în acest context, aşa că trebuie să ne luăm rămas-bun de la pasăre", a mai spus el, pentru aceeaşi sursă.

Twitter a fost achiziţionat de către X Corp atât pentru a asigura libertatea de exprimare, cât şi ca un accelerant pentru X, aplicaţia de totul. Aceasta nu este doar o simplă schimbare de nume a companiei, ci acelaşi lucru.

Elon Musk a explicat că doreşte ca transformarea Twitter să fie un „punct de plecare pentru o superaplicaţie", similară cu WeChat din China, care funcţionează ca un magazin complet pentru o varietate de servicii online. De-a lungul anului trecut, Musk a descris achiziţionarea sa a Twitter-ului ca pe un „accelerant" pentru această idee.

Cu toate acestea, experţii au avertizat că Musk riscă să comită o eroare de marketing prin schimbarea numelui. Analistul de la Wedbush, Dan Ives, a declarat pentru The Post că acest lucru e „ca şi cum ar fi preluat ideea de branding a 'Coca-Cola Nouă'", cu referire la infama schimbare de reţetă a companiei Coca-Cola din anii '80.

Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

sus