Cambridge Union Schools are loc pentru prima oară în România. Competiţia se desfăşoară în limba engleză, în formatul universitar British Parliamentary.
Evenimentul educaţional de elită reuneşte 96 de elevi în competiţia care trimite 4 liceeni în finala concursului, la Cambridge, pe 21 şi 22 februarie.
Cele mai bune două echipe din România se califică la „Finals Day”, pe 21 martie 2026, în Cambridge Union Hall. Finala concursului de la Bucureşti are loc duminică 22 februarie la Palatul Parlamentului în prezenţa ministrului Dragoş Pâslaru.
România intră astfel în circuitul global al dezbaterilor academice alături de Marea Britanie, Singapore, Malaiezia, India, Canada, Dubai, Tunisia Australia şi Noua Zeelandă.
Cei 4 elevi calificaţi vor vorbi la acelaşi pupitru de la care au vorbit Dalai Lama, Winston, Churchill, Ronald Reagan, Bill Gates şi Stephen Hawking.
România găzduieşte în premieră prestigiosul turneu internaţional de dezbateri pentru liceeni „Cambridge Union Schools”, organizat sub egida Cambridge Debating Union - cea mai mare organizaţie studenţească din cadrul Universităţii Cambridge şi cea mai veche organizaţie de dezbateri din lume, fondată în 1815. Este pentru prima dată când un turneu oficial, organizat sub licenţă Cambridge, are loc în România.
Pe 21-22 februarie 2026, la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti, 48 de echipe, în total 96 de elevi din 32 de licee şi 13 oraşe din ţară, vor participa la competiţia care trimite patru liceeni români în marea finală de la Cambridge, Marea Britanie. Participarea a fost deschisă tuturor liceelor interesate, iar competiţia se desfăşoară integral în limba engleză.
Turneul este organizat sub licenţa Cambridge Debating Union de către Better Speakers şi ARDOR (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică).
Cele mai bune două echipe din România, adică patru elevi, se vor califica la „Finals Day”, care are loc pe 21 martie 2026 la Cambridge, în celebra Cambridge Union Hall. Acolo, elevii români vor dezbate alături de câştigătorii turneelor organizate în Marea Britanie şi din alte competiţii internaţionale sub licenţă Cambridge, desfăşurate în Australia, America de Nord, Asia şi Africa.
Finals Day reuneşte cele mai bune echipe din întreg circuitul mondial şi decide echipa câştigătoare
a sezonului.
Victor-Emanuel Beteringhe, fondator Better Speakers:
„E un vis devenit realitate să aducem acest turneu prestigios în România. Pentru un licean din România, să vorbească de la acelaşi pupitru de la care au vorbit Dalai Lama sau Winston Churchill este ceva absolut unic. Nu este doar o competiţie, este o experienţă care îţi poate schimba traiectoria academică”.
Competiţia din România se desfăşoară în format British Parliamentary, formatul universitar oficial al Cambridge Union.
Fiecare dezbatere implică patru echipe a câte doi vorbitori, iar moţiunile sunt anunţate pe loc. Elevii au doar 15 minute de pregătire, fără acces la telefoane sau internet. Temele vizează subiecte actuale din politică internaţională, economie, afaceri europene sau societate, teme similare celor dezbătute în presa internaţională şi în marile universităţi ale lumii.
Arbitrajul este asigurat de o echipă de arbitri români cu experienţă în formatul British Parliamentary, inclusiv foşti campioni naţionali şi competitori cu rezultate internaţionale. Pentru câştigători, participarea la Finals Day de la Cambridge nu înseamnă doar un trofeu, ci o experienţă academică de top şi un reper valoros în parcursul educaţional.
Performanţa la acest nivel reprezintă un avantaj major în aplicaţiile la universităţi internaţionale şi deschide oportunităţi profesionale diverse, de la drept şi diplomaţie la antreprenoriat, IT sau medicină, într-un context în care abilităţile de comunicare, leadership şi argumentare devin tot mai importante.
În România, mişcarea de dezbateri educaţionale este susţinută printr-o reţea de peste 100 de unităţi de învăţământ în care funcţionează cluburi de debate, majoritatea în licee de stat, dar şi în şcoli private. Aceste cluburi sunt coordonate, de regulă, de profesori voluntari, adesea din zona ştiinţelor umane sau a limbilor străine, iar în multe cazuri foşti elevi performanţi revin ca antrenori sau arbitri, consolidând o comunitate activă şi intergeneraţională.
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro