Skip to main content

POZIŢIA OFICIALĂ a România TV, un atac virulent, fără dovezi, la Tolontan: "Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi (...) să se sinucidă"

 
Colajul făcut de România TV pentru a ilustra poziţia. În fundal apar şi jurnaliştii de investigaţie Mirela Neag şi Răzvan Luţac
Colajul făcut de România TV pentru a ilustra poziţia. În fundal apar şi jurnaliştii de investigaţie Mirela Neag şi Răzvan Luţac

România TV vine cu o poziţie oficială după emisiunile lui Victor Ciutacu despre cazul morţii ziaristei Iulia Marin. În fapt, poziţia este un atac virulent la Cătălin Tolontan, fără a prezenta nicio dovadă.

Publicitate

Dacă până acum în emisiunile România TV cu Victor Ciutacu subiectul punea în discuţie dacă Iulia Marin era aptă să-şi facă meseria, în poziţia de acum "tunurile" sunt puse pe Cătălin Tolontan. Încă din titlu: 

Q.E.D. Poziţia oficială a televiziunii România TV în cazul Iulia Marin (jurnalista care s-a sinucis) & Cătălin Tolontan – Libertatea (redactorul-şef care a trecut peste legislaţia muncii şi peste decizia medicului Iuliei Marin).

Poziţia oficială România TV: Datele şi informaţiile strânse până astăzi nu mai lasă loc de nici o îndoială. Da. Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi (aşa cum a scris chiar ea pe Facebook). Numai că… a fost ajutată să se sinucidă.

Legat de Apelul cu mii de semnatari împotriva modului în care România TV a discutat cazul Iulia Marin:

"Reclamaţia la CNA şi petiţia semnată de către cadrele Soroşiste au scopul de a obliga România TV să-l cenzureze pe Victor Ciutacu."

"A sosit Momentul Adevărului, Domnule Tolontan!", încheie poziţia oficială a România TV.

Reamintim că, după emisiunile lui Victor Ciutacu despre Iulia Marin, mii de semnatari, redacţii şi ONG-uri, dar şi Colegiul Medicilor, şi-au pus numele pe un apel care protestează împotriva discursului staţiei care "incită la ură şi discriminare faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală".

Totodată, CNA a anunţat că va discuta cazul săptămâna viitoare, în regim e urgenţă, lucru rar în activitatea instituţiei.

Şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat după emisiunile lui Ciutacu.

INTEGRAL, poziţia postului România TV:

Jurnalista care activa la cotidianul Libertatea unde realiza ample anchete suferea de depresie şi de tulburare bipolară şi avea la activ trei tentative de suicid, urmate de internări la Spitalul de Psihiatrie Obregia. Dezvăluirile au fost făcute chiar de ea pe blogul personal şi pe contul de Facebook.

Datele şi informaţiile strânse până astăzi nu mai lasă loc de nici o îndoială. Da. Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi (aşa cum a scris chiar ea pe Facebook). Numai că… a fost ajutată să se sinucidă.

Trecând peste legislaţia muncii din România şi peste decizia medicului Iuliei Marin, jurnalistul Cătălin Tolontan a decis să o susţină şi să o încurajeze. A ignorat nevoile Iuliei Marin şi a menţinut-o într-un mediu care îi exacerba pornirile agresive.

Legea, bunul simt şi decizia medicului spuneau foarte clar ce trebuia făcut cu Iulia Marin şi cu orice persoană aflată în astfel de situaţii. Să i se ofere suport într-un domeniu mai puţin nociv, respectiv cultură, ecologie, vacanţe etc.

Scandalul declanşat de Tolontan şi de redacţia Libertatea!!! (nu credem că toţi jurnaliştii de acolo îl susţin pe Tolontan) a avut un singur scop: blocarea investigaţiei lui Victor Ciutacu, ascunderea responsabilităţii legale şi morale a domnului Redactor-Şef Cătălin Tolontan.

Reclamaţia la CNA şi petiţia semnată de către cadrele Soroşiste au scopul de a obliga România TV să-l cenzureze pe Victor Ciutacu.

Acest lucru nu se va întâmpla, iar adevărul despre contribuţia lui Cătălin Tolontan la sinuciderea Iuliei Marin va fi dezvăluit.

Coordonatorul editorial al ziarului Libertatea ar fi trebuit să-şi ceară scuze public şi să regrete sincer moartea jurnalistei şi să ia măsuri ca astfel de episoade să nu se mai repete în nicio redacţie şi la niciun loc de muncă. Ar fi trebuit să convingă orice persoană cu responsabilităţi să ajute persoanele cu probleme psihice să aibă un loc de muncă adecvat situaţiei medicale (aşa cum stabilesc şi decid medicii).

Toată polologhia înşirată de acesta despre binele public şi despre protecţia persoanelor cu probleme psihice este doar ipocrizie, minciună şi hoţie intelectuală.

Jurnalistul Cătălin Tolontan este cel care incită public la ura împotriva unuia dintre cei mai respectaţi jurnalişti – Victor Ciutacu.

Din păcate pentru şeful de la Libertatea, adevărul este foarte uşor de stabilit.

A sosit Momentul Adevărului, Domnule Tolontan!

APEL: Protest faţă de discursul urii de la România TV, după moartea jurnalistei Iulia Marin: "ne adresăm inclusiv firmelor care-şi fac publicitate"


EXCLUSIV. Cum răspunde Victor Ciutacu la întrebările despre cazul Iulia Marin? "Nu i-a făcut nimeni, cu atât mai puţin eu, incapabili să practice această meserie"


Derapajul de la România TV despre moartea jurnalistei Iulia Marin, discutat cu celeritate la CNA: săptămâna viitoare va fi analizat

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus