Skip to main content

Guerrilla de Dimineaţă revine la formula clasică de prezentatori. Cine intră, cine pleacă?

 
Guerrilla de Dimineaţă revine la formula clasică de prezentatori. Cine intră, cine pleacă?

Schimbare în grila de dimineaţă la Radio Guerrilla. Matinalul Guerrilla de Dimineaţă se aude din nou în formula Dobro, Gilda şi Nic. 

Publicitate

Gilda Comârzan a revenit la microfon după concediul de maternitate. În lipsa ei, locul a fost ocupat timp de aproape un an de Carla-Maria Teaha, care a fost alături de Mihai Dobrovolschi şi Nic Cocârlea în fiecare dimineaţă. 

Carla Teaha a ieşit din formula matinalului odată cu revenirea Gildei, însă nu părăseşte Radio Guerrilla. Ea va relua emisiunea Roz cu Carla Maria Teaha, difuzată săptămânal, şi va continua proiectul Teatru Radiofonic Guerrilla - câte un spectacol pe lună, o producţie pe care o coordonează şi în cadrul căreia a strâns deja peste 60 de texte semnate de tineri dramaturgi români. 

Pe partea de actorie şi regie, Carla lucrează şi la un nou documentar. 

Guerrilla de Dimineaţă este unul dintre cele mai longevive matinale de pe piaţa radio, fiind lansat încă din perioada când postul de radio a fost lansat de grupul Academia Caţavencu, în anul 2004, cu acelaşi Mihai Dobrovolschi în rol de gazdă.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus