SkyShowtime a anunţat astăzi că drama Landman, mult-aşteptatul serial original în care joacă Billy Bob Thornton, câştigătorul premiului Oscar, va avea premiera miercuri, 20 noiembrie, doar pe SkyShowtime.
Serialul va debuta cu primele două episoade, urmând ca, ulterior, să se difuzeze săptămânal, în fiecare miercuri, câte unul din cele zece episoade ale primului sezon.
Amplasat în celebrele oraşe în plină expansiune din vestul Texasului, Landman este o poveste modernă despre căutarea norocului în lumea platformelor petroliere. Serialul se bazează pe „Boomtown", un podcast remarcabil din 11 părţi, care pune în antiteză bogăţia şi sărăcia, cu miliardari sălbatici şi oameni fără scrupule, alimentând o creştere atât de mare încât reconfigurează mediul, economia şi geopolitica.