Serialul Groapa - Familia e totul! a fost scos din grila postului Pro TV, după doar trei săptămâni de la premieră. Unde se poate urmări în continuare?
Publicitate
Pro TV anunţă că producţia va putea fi urmărită doar pe platforma VOYO. Serialul a avut premiera sâmbătă, 16 septembrie, şi de atunci au fost difuzate şi pe TV numai trei episoade.
Serialul este bazat pe formatul turcesc Cukur (Groapa), care a fost difuzat şi la noi cu titlul Legea familiei la Happy Channel.
Din distrubiţie mai fac parte Maria Buză (Zina), Nicu Mihoc (Sandu), Emilian Oprea (Franco), Tudor Istodor (Vali), Dana Rogoz (Mari) şi Andrei Bănuţă (Denis).
Antonii Mangov, Programming Director:
„Încă de la momentul în care am anunţat acest produs, le-am spus telespectatorilor că le vom aduce un serial care va menţine standardul ridicat de calitate şi că suntem convinşi că le va cuceri rapid atenţia.
Rezultatele obţinute pe VOYO ne arată că am avut dreptate şi suntem fericiţi să le oferim abonaţilor platformei, în exclusivitate, GROAPA, ca un nou pas în dezvoltarea strategiei noastre de VOYO. Ne-am dorit ca toţi cei de acasă să aibă ocazia să vadă primele episoade la televizor, iar de acum au spaţiul perfect în care se pot bucura de acţiune, indiferent de locul în care se află sau de oră”.