Skip to main content

Paginadeseriale: Sullivan’s Crossing se pregăteşte pentru sezonul doi la Diva. Protagoniştii sunt cunoscuţi din Fetele Gilmore

 
Paginadeseriale: Sullivan’s Crossing se pregăteşte pentru sezonul doi la Diva. Protagoniştii sunt cunoscuţi din Fetele Gilmore

Toamna aduce la Diva un nou sezon al serialului Sullivan’s Crossing. DIVA anunţă revenirea sezonului doi, care va fi difuzat din 3 septembrie. Noul sezon va avea zece episoade, iar în fiecare marţi vor fi difuzate două episoade, de la ora 20.00, până la finalul sezonului programat pe 1 octombrie.

Publicitate

Distribuţia care revine pentru sezonul 2 îi include pe Morgan Kohan în rolul Dr. Maggie Sullivan (When Hope Calls), Chad Michael Murray în rolul lui Cal Jones (One Tree Hill) şi Scott Patterson în rolul lui Harry „Sully” Sullivan (Gilmore Girls).

După încheierea primului sezon, noile episode Sullivan’s Crossing difuzate în premieră reiau povestea la doar câteva ore după ce Doctoriţa Maggie Sullivan (Morgan Kohan) a aflat despre accidentul vascular cerebral al tatălui ei, iar viaţa ei este din nou dată peste cap.

Alegând să-şi amâne întoarcerea la Boston pentru a avea grijă de Sully (Scott Patterson), Maggie se găseşte înapoi în Sullivan's Crossing, unde trebuie să se confrunte din nou cu sentimentele conflictuale pentru tatăl ei şi să gestioneze atracţia ei tot mai mare pentru Cal (Chad Michael Murray), în timp ce se luptă să se împace cu realităţile sarcinii şi cu impactul pe care îl poate avea asupra carierei sale.

Serialul Sullivan’s Crossing, o adaptare a seriei de romane bestseller scrisă de Robyn Carr, şi-a făcut debutul la postul de televiziune DIVA pe 2 ianuarie.

Citeşte şi: Paginadeseriale: Totul despre serialul Sullivan's Crossing, care a început exclusiv la DIVA, din 2 ianuarie (Proiect Special)

Citeşte şi: Cine joacă în Sullivan’s Crossing, noul serial care a început pe 2 ianuarie la DIVA. Doi actori din rolurile principale, cunoscuţi din Fetele Gilmore (PROIECT SPECIAL)

 

Mai multe detalii, pe Paginadeseriale.ro

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus