Skip to main content

VIDEO. Ştirile săptămânii: Prima victorie a chefilor în procesul cu Antena. Pro TV sare de un miliard de lei, Recorder de un milion de euro. Redactor-şef nou la Libertatea

 
VIDEO. Ştirile săptămânii: Prima victorie a chefilor în procesul cu Antena. Pro TV sare de un miliard de lei, Recorder de un milion de euro. Redactor-şef nou la Libertatea

VIDEO. Ştirile Paginademedia. Retrospectiva unei săptămâni cu multe ştiri de impact în media: am avut primul rezultat al unui proces Antena 1 vs Chefi, cu o victorie a bucătarilor.

Publicitate

O săptămână în care Libertatea s-a ales cu un nou redactor-şef: Dorin Chioţea. Şi în care rezultatele afacerilor de media arată o premieră: Pro TV a depăşit un miliard de lei cifră de afaceri. Iar Recorder a sărit de un milion de euro venituri.

În aceeaşi săptămână, G4 a câştigat într-un proces intentat de Alexander Adamescu. Şi la CNA a fost activitate: trei proiecte TV respinse, la fel un spot cu trimitere la LGBT.

De notat şi noile audienţe radio: avem clasamentul celor mai ascultate posturi de radio în România, dar şi în Bucureşti.

Ştirile săptămânii 27 mai - 1 iunie, în formatul video Paginademedia.ro:

Luni, 27 mai: O victorie a chefilor şi un proces câştigat de G4

Săptămâna începe cu prima victorie a chefilor şi a Pro TV-ului în instanţă, în războiul pornit de grupul Antena. Tot în tema proceselor, G4Media câştigă definitiv procesul de calomnie intentat de Alexander Adamescu. În plus, Adamescu ar trebui să le achite jurnaliştilor Dan Tapălagă şi Alexandru Costache (pseudonim Alin Ionescu) cheltuielile de judecată în valoare de 4.800 de lei.

Pe micile ecrane s-a anunţat documentarul „Hai, România!”, care a intrta pe Netflix miercurea aceasta. Iar Show-ul de aventură Insula de 1 milion se apropie de final. Finala emisiunii va avea loc sâmbătă, 15 iunie.

Minutul Paginademedia a provocat-o pe Adela Pârvu, gazda EuroDesign, de la Euronews România, la un scurt interviu: am aflat cum a ajuns, de la reporter Pro TV, la Visuri la cheie şi la scenografie pentru piesele lui Mimi Brănescu, scenaristul Las Fierbinţi

VIDEO. Luni: O victorie a chefilor şi un proces câştigat de G4

Marţi, 28 mai: Au apărut audienţele radio. Ce posturi sunt în top

Printre altele, două noi publicaţii văd lumina zilei. Este vorba de Moldova Economică – în format online, dar şi print. O publicaţie lansată de de fostul şef TVR, Dan radu. În plus, o nouă publicaţie de investigaţii - se numeşte Public Record şi le are pe Ana Poenariu (fostă Rise Project) şi Codruţa Simina (Misreport) printre jurnalişti.

Am analizat audientele radio: Kiss FM conduce în toată ţara şi la oraşe. Radio Zu este cel mai ascultat în Capitală. Radio Implus, postul de radio al Kanal D, a înregistrat peste 200.000 de ascultători la nivel naţional, fiind lansat la mai puţin de un an.

Pe marile ecrane va intra „Noaptea lui Vlad”, filmul cu Daniel Nuţă, George Burcea şi Monica Bârlădeanu, începând de vineri, 7 iunie. Iar pe ecranele mici, „Splash! Vedete la apă” revine în grila Antena 1, cu George Tănase şi Jean de la Craiova printre participanţi.

VIDEO. Marţi: Care sunt cele mai ascultate posturi radio

Miercuri, 29 mai: CNA respinge trei proiecte de televiziuni

În ceea ce priveşte Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), a respins miercuri trei cereri de noi televiziuni într-o zi. Este vorba de un post de filme clasice, un canal generalist deţinut de familia unui politician şi un post pentru copii.

Printre altele, postul Naţional FM a pierdut frecvenţa şi nu se va mai auzi în Târgu Mureş.

Antena 1 anunţă că difuzează Romina, VTM, un film cu Nicole Cherry, Bogdan de la Ploieşti şi Rareş Mariş. Este programat sâmbătă. În plus, Expoziţia de fake-news care este organizată de asociaţia Funky Citizens ajunge la Bucureşti, luna viitoare.

Jurnalista sportivă Ioana Cosma oferă şase sfaturi despre cum să te fereşti de manipularea din media.

VIDEO. Miercuri: Ce proiecte de televiziuni a respins CNA

Joi, 30 mai: Dorin Chioţea, şef la Libertatea. Recorder sare de un milion de euro

Dorin Chioţea merge la Libertatea ca redactor-şef pe locul lăsat liber, la începutul acestui an, de Dan Duca.

Un spot electoral cu referiri la comunitatea LGBT şi migranţi a fost oprit de la difuzare de către CNA. Videoclipul mai prezintă şi o pancartă cu inscripţia „Allah is the only Legislator”, imiganţi pe o navă, o carte arzând şi imagini cu mişcarea Black Lives Matter, acestea având conotaţii care incită la ură.

Un nou val de măsurători radio arată că segmentul comercial a fost extins. Nu mai este 18-49 de ani, ci 18-54 de ani.

După 7 ani, Recorder înregistrează cele mai mari venituri anuale din istoria redacţiei (peste 1,3 milioane de euro venituri într-un an, 90% din donaţii) şi o echipă care a ajuns la 25 de jurnalişti.

De 1 Iunie, Virgil Ianţu şi echipa Copiii spun... lansează un manifest despre fenomenul bullying-ului online.

VIDEO. Joi: Redactor-şef nou la Libertatea. Spot electoral interzis de CNA

Vineri, 31 mai: Pro TV a sărit de un miliard cifră de afaceri. Dan Negru, mai devreme la Kanal D

Pro TV a depăşit un miliard de lei cifră de afaceri, anul trecut. În urma lui sunt Antenele, cu afaceri de peste 660 de milioane de lei. Dogan Media (Kanal D) are cifre de peste 55,2 milioane de euro. Campus Media (Digi24), Antena 3 şi RTV HD (România TV).

Finala Survivor All Stars a fost câştigată de Zanni a fost primul loc la audienţe. Aproape două milioane de români s-au uitat la ultima etapă a show-ului de pe Pro TV.

Bobby Păunescu a preluat conducerea publicaţiei regionale Gazeta de Sud, pe care familia Păunescu o patronează de 30 de ani

Se modifică grila de vară de la Kanal D, Jocul cuvintelor cu Dan Negru se vede mai devreme, iar serialul „O dragoste” va fi de mai multe ori pe săptămână

Schimbare la matinalul Metropola TV. Prezentatorului Bogdan Acatrinei i se alătură două colege noi, strănepoata poetului George Topîrceanu, care a jucat şi în serialul Profu' şi un fotomodel.

VIDEO. Vineri. Pro TV a depăşit miliardul de lei

Autor: Paula Stoica Paula.Stoicapaginademedia.ro
viewscnt

sus