Skip to main content

Câţi români se informează cu ajutorul social media sau al influencerilor? Mai mult de jumătate! Şi foarte mai mulţi din clipuri video

 
Sursa foto: Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Sursa foto: Tero Vesalainen | Dreamstime.com

Peste jumătate din populaţia României se informează cu ajutorul creatorilor de conţinut sau de pe reţelele sociale.

Publicitate

Concluzii interesante care reies din Reuters Institute Digital News Report 2026 , făcut azi public.

Mai mult de jumătate din eşantionul Digital News Report (51%) spune că se informează cu ajutorul creatorilor de conţinut sau al influencerilor de pe reţelele de socializare, în general, iar 3 din 10 declară că urmăresc un creator de conţinut axat pe ştiri.

Cu toate acestea, spre deosebire de alte pieţe de media unde vocile influencerilor au un rol important în spaţiul public, în România niciun creator de conţinut nu este identificat de mai mult de 1% din eşantion.

În privinţa căutării surselor de ştiri care să confirme punctele de vedere ale audienţei, cei mai mulţi preferă surse care să nu aibă un anume punct de vedere (43%), însă 27 % preferă ştiri din surse care să le confirme părerile.

Totuşi, 20% nu ştiu dacă preferă surse de ştiri în acord, dezacord sau neutre în raport cu punctele lor de vedere.

Trei din 10 persoane consideră că media de serviciu public are o influenţă pozitivă asupra vieţii din România (29% atitudine pozitivă, faţă de 26%, atitudine negativă), pentru că oferă acces la informaţie naţională şi regională (53% dintre cei care au răspuns pozitiv) şi pentru că oferă ştiri de încredere (44% dintre cei care au răspuns pozitiv).

Cum arată interesul pentru ştiri la nivelul ţării?

Interesul pentru ştiri a scăzut abrupt în ultimii zece ani. Segmentul celor foarte interesaţi de ştiri a început să scadă accentuat pe fondul crizelor provocate de pandemie, în 2021, şi de atacarea Ucrainei de către Rusia, în 2022.

Dacă şapte din 10 persoane chestionate în 2017 erau extrem şi foarte interesate de ştiri, procentul acestora s-a redus la 43% în 2026. În tot acest timp a crescut numărul celor deloc interesaţi de ştiri, de la 0%-1% în 2017-2022, la 5% în 2026.

În 2025, odată cu perioada electorală, populaţia din România s-a arătat iar interesată de ştiri.

Cei mai mulţi se declară în 2026 fie oarecum interesaţi, fie nu foarte interesaţi de ştiri (uşor peste jumătate, cumulat). 

Scăderea interesului pentru informaţie a avut ca efect utilizarea din ce în ce mai redusă a diverselor tipuri de media pentru acces la informaţie, în ultimul deceniu.

Televiziunea, care înregistrează o scădere de 26 de puncte procentuale între 2017 şi 2026, rămâne totuşi mediul preferat de informare pentru majoritatea publicului digital (58%).

Creşte importanţa platformelor de socializare şi a platformelor video pentru accesul la informaţie, însă peste jumătate din publicul digital este îngrijorat de informaţiile false din online (56%) şi numai 2 din 10 persoane au încredere în informaţia pe care o găsesc pe platformele de socializare. 

O concluzie a Digital News Report 2026 este că principala sursă de informare a românilor este conţinutul video.

Opt din 10 persoane au urmărit conţinut video online în săptămâna precedentă completării chestionarului DNR. Dintre cei care urmăresc conţinut video pe Facebook, YouTube sau TikTok.

Un procent însemnat declară că au urmărit ştiri în direct (18%) sau materiale mai lungi de 20 de minute (9%, pe Facebook şi TikTok, şi 20%, pe YouTube), contrazicând percepţia că publicul este atras online de materiale video foarte scurte.

Citeşte şi: Care sunt cele mai accesate branduri media din ultima săptămână? Pro TV se menţine în topul clasamentului de 10 ani în coace

Sursa foto: Dreamstime.com

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus