Luni, 11 septembrie, este prima zi a anului şcolar nu doar pentru cei care sunt în clasele I-XII, ci şi pentru telespectatorii TVR 2. Canalul doi al televiziunii publice anunţă că începe şi noul sezon al emisiunii Teleşcoala, cel cu numărul 8. În programa de la TV, care este dedicată îndeosebi celor de clasa a VIII-a, se află şi o materie nouă – Educaţie financiară, şi o limbă mai puţin folosită – Japoneză.
Programul Teleşcoala de la TVR 2 se transmite în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 15.00-16.00. De luni până joi, în prima jumătate de oră se transmit, alternativ, lecţii de Limba şi Literatura Română şi de Matematică, iar în a doua jumătate a emisiunii se difuzează cursuri de limbi străine.
Vineri este dedicată noilor cursuri. O dată la două săptămâni vor fi lecţii de Educaţie Financiară – noutatea acestui sezon şi Limba Semnelor Române – care a devbutat sezonul precedent.
Educaţia Financiară aduc în echipa Teleşcoala un nou profesor: Adrian Mitroi, de la Academia de Studii Economice, care „va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor. Aflaţi despre dobânzi, credite, trucuri de economisire, investiţii durabile şi profitabile”.
Iar Limba Semnelor Române prezintă, tot o dată la două săptămâni, „cursuri dedicate tuturor celor care consideră că o comunitate culturală şi lingvistică ca cea a surzilor are dreptul de a comunica în limba maternă, recunoscută oficial în România din 2020” – se arată în comunicatul transmis.
Noul sezon se va realiza într-un nou decor, „cu lecţii interactive, adaptate cerinţelor actuale”.
Emisiunea este produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Programul Teleşcoala de la TVR 2 şi-a propus să ofere celor aflaţi în anul cu Evaluarea Naţională „posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ la care vor susţine examen, dar şi cursuri în premieră”, potrivit aceluiaşi comunicat oficial.
Producătoarea emisiunii Teleşcoala, Sînziana Miloşoiu:
„Avem o echipă foarte bună de profesori, împreună cu care ne dorim să fim de folos cât mai multor elevi care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională, dar şi telespectatorilor de toate vârstele care vor să înveţe o limbă străină (engleză, franceză, germană, spaniolă şi japoneză).
Unicat în audiovizualul din România, vinerea, o dată la două săptămâni, avem Limba semnelor române. Aceste cursuri sunt dedicate tuturor celor care consideră că o comunitate culturală şi lingvistică ca cea a surzilor are dreptul de a comunica în limba maternă, recunoscută oficial în România din 2020.
Parteneriatului strategic cu Ministerul Educaţiei i-am adăugat, din luna martie, colaborarea cu Asociaţia Narada, care are ca scop dezvoltarea şi promovarea emisiunii Teleşcoala.
Încă de sezonul trecut, fiecare lecţie este însoţită de un test, pe care elevii îl pot rezolva pe platforma Naradix. Îşi verifică, astfel, cunoştinţele, dar pot fi şi recompensaţi cu premii.”
Despre Teleşcoala - TVR 2
- Teleşcoala este un program reluat de Televiziunea Română la începutul pandemiei, mai exact din 16 martie 2020, dar are o tradiţie mult mai mare. A debutat în grila TVR 2 la începutul anilor ’70 şi, timp de un deceniu, a fost urmărită de multe generaţii de elevi.
- Acum cursurile sunt dedicate în mod special elevilor din clasa a VIII-a.