Skip to main content

INTERVIU. Teo şi Ilinca Vandici, Kanal D2: „Revenirea la TV a fost un fel de reaşezare a mea în făgaşul obişnuit”

 
INTERVIU. Teo şi Ilinca Vandici, Kanal D2: „Revenirea la TV a fost un fel de reaşezare a mea în făgaşul obişnuit”

INTERVIU. „Atunci când faci o meserie mulţi ani, te simţi confortabil făcând-o. Nu ascund, de asemenea, că pentru mine radioul reprezintă o mare pasiune, dar revenirea la TV a fost un fel de reaşezare a mea în făgaşul obişnuit”, povesteşte Teo Trandafir pentru Paginademedia.

Publicitate

„Niciodată nu ne-am gândit cum ar fi să lucrăm împreună”, spune Ilinca Vandici. 

Teo şi Ilinca Vandici sunt prezentatoarele emisiunii Follow us de la Kanal D2. Follow us este o emisiunea magazin care a debutat la Kanal D2 pe 11 martie.

Emisiunea cu Teo şi Ilinca poate fi urmărită în direct patru zile pe săptămână, de luni până joi, de la ora 15.00.

În interviul pentru Paginademedia, cele două prezentatoare povestesc mai multe detalii despre noul proiect de la Kanal D2.

„Proiectul mă pune într-o lumină cu care cei de acasă nu sunt obişnuiţi să mă vadă”, completează Ilinca Vandici.

De-a lungul timpului, Ilinca a prezentat la Kanal D emisiuni precum O iubire de-o vară, D-Paparazzi. De asemenea, ea este gazda show-ului Bravo, ai stil!.

Ilinca şi-a început cariera în televiziune la postul B1 TV, unde a prezentat rubrica Meteo şi emisiunea Esentze.

În ceea ce o priveşte pe Teo, ea a găzduit timp de mai mulţi ani emisiunea Teo Show la Kanal D şi o vreme o prezentat emisiunea Bară la Bară cu Mihai Hînda la Radio Impuls. De asemenea, Teo şi-a lansat de curând podcastul Gând la gând cu Teo, care poate fi urmărit pe canalul de YouTube al prezentatoarei.

„Este eronat să catalogăm ca fiind tensionată o discuţie în care sunt prezente contradicţii de idei”, mai spune Teo.

Paginademedia.ro: Cum este pentru voi să faceţi echipă la Follow us?

Teo: Este un vis împlinit. Nu mi-aş fi imaginat vreodată să mă înţeleg atât de bine cu un partener femeie, pentru că până acum soarta nu mi-a hărăzit asta.

Dar, iată că lucrurile pot sta senzaţional şi între două femei care se înţeleg foarte bine şi în viaţa lor personală şi asta cred că este foarte important.

Ilinca Vandici: Este o bucurie şi o împlinire în fiecare zi, este o evoluţie în fiecare zi, pentru că proiectul în sine îmi place foarte mult, mă pune într-o lumină cu care cei de acasă nu sunt obişnuiţi să mă vadă.

Mă încântă foarte tare acest tip de proiect, pentru că sunt curioasă din fire şi îmi place să aflu informaţii noi sau să caut adevărul şi dreptatea.

Proiectul Follow us vine şi se pliază pe aceste lucruri. Faptul că o am pe Teo alături de mine reprezintă o bucurie în fiecare zi.

Noi ne-am omogenizat într-un timp scurt foarte bine una cu cealaltă. Ne-am înţeles, am învăţat una de la cealaltă, astfel încât să avem un dialog constructiv, să prezentam lucrurile obiectiv şi să ne împărtăşim perspectiva, astfel încât cei de acasă să îndrăgească acest proiect.

Paginademedia.ro: Aţi contribuit şi voi la conceptul emisiunii?

Teo: Contribuim în fiecare zi, pentru că una hotăram să facem şi alta se dovedeşte a fi realitatea, mai ales când invitam specialişti care oferă un punct de vedere la care noi nu ne-am fi gândit.

Emisiunea este o continuă surpriză şi pentru noi, pentru că plecăm poate cu nişte idei, pentru că nu ne pricepem la toate subiectele, nici nu pretindem asta, şi când invităm profesionişti din varii domenii, ne dăm seama că situaţiile sunt mult mai complexe.

Ilinca Vandici: La fiecare proiect contribui, pentru că pui amprenta personală, părerile, perspectiva, gândurile tale, mai ales în genul de proiect cum este Follow us. Este imposibil să nu contribui în fiecare zi prin tot ceea ce faci.

Nu este genul de proiect atât de strict precum un format internaţional care trebuie să respecte nişte reguli foarte clare. Este un proiect în care noi suntem libere să ne exprimăm părerile personale şi să ne adaptăm în fiecare zi în funcţie de subiecte sau invitaţi.

Totul este fresh, autentic, natural şi liber.

Paginademedia.ro: Ce feedback-uri aţi primit de la telespectatori până acum?

Teo: Până acum, într-un procent foarte mare, telespectatorii au fost foarte încântaţi. Ne bucurăm că oamenii au început să se obişnuiască cu prezenţa noastră, cu acest format şi suntem deschise ideilor venite de la cei care ne urmăresc.

Emisiunea este interactivă, primim mesaje de la telespectatori şi asta ne bucură nespus.

Ilinca Vandici: Telespectatorii ne urmăresc în număr din ce în ce mai mare şi este foarte interesant că rămân alături de noi de la început până la sfârşit, ceea ce înseamnă că le place ceea ce facem noi la Follow us.

Ei sunt parte din proiectul nostru, abordăm subiecte în cadrul emisiunii sugerate de către telespectatori, îşi expun părerile în legătură cu ceea ce discutăm în emisiune.

Este un format interactiv cu multe păreri şi perspective care vin şi de la telespectatori.

Paginademedia.ro: Vă gândiţi să aduceţi alte elemente în emisiune, cum ar fi rubrici noi?

Teo: Este prematur să ne gândim la ceva nou, având în vedere că proiectul este unul nou. Să aduci ceva nou la nou ar putea reprezenta o redundanţă.

Ilinca Vandici: Follow us nu este un format cu rubrici, este un talk show în care abordăm un număr de subiecte pe zi, în funcţie de complexitatea lor. Avem subiecte de interes şi actuale pentru cei de acasă.

Paginademedia.ro: A trecut mai bine de o lună de când prezentaţi Follow us. Au fost până acum momente tensionate cu anumiţi invitaţi?

Teo: Depinde ce înţelegem prin tensionat, având în vedere că nici eu, nici Ilinca nu suntem persoane uşor de tensionat. Este eronat să catalogăm ca fiind tensionată o discuţie în care sunt prezente contradicţii de idei.

Emisiunea Follow us este un spaţiu în care se dezbat diferite subiecte şi este normal ca părerile să fie diferite.

Ilinca Vandici: În ceea ce mă priveşte nu cred în energia asta, în tensiuni. Cred în schimbul de informaţii la toate nivelurile care să ne ajute şi în puterea dialogului constructiv, în schimbul de păreri.

Paginademedia.ro: Teo, îţi era dor să revii la TV?

Teo: Sigur că atunci când faci o meserie mulţi ani, te simţi confortabil făcând-o. Nu ascund, de asemenea, că pentru mine radioul reprezintă o mare pasiune, dar revenirea la TV a fost un fel de reaşezare a mea în făgaşul obişnuit.

Paginademedia.ro: Ilinca, ţi-ai dorit să fii alături de Teo într-un astfel de proiect?

Ilinca Vandici: Recent am luat un premiu pentru cel mai bun duo în televiziune şi exact asta vorbeam; că nu ne-am gândit niciodată ca vom fi parte din aceleaşi proiect, deşi ne cunoştem de atâta vreme şi suntem colege de trust şi adesea am fost invitate una în emisiunea celeilalte.

Niciodată nu ne-am gândit cum ar fi să lucrăm împreună, dar mă bucur că au avut această idee colegii de la Kanal D.

Mi se pare foarte interesant, pentru că ne completăm bine şi cred că era nevoie de un duo de genul acesta pe piaţa din România, având în vedere că există doar duo formate, în general, din bărbaţi.

Suntem singurul duo de genul acesta de pe piaţa din România şi mă bucur, pentru că fiecare dintre noi, atât eu cât şi Teo avem ani de experienţă în televiziune şi împreună putem oferi telespectatorilor un produs complet şi complex.

Despre Teo Trandafir:

  • A prezentat emisiunea Bună dimineaţa România cu Mircea Badea (1994 Tele 7abc)
  • A prezentat emisiunea Teo la Pro TV (2001-2006)
  • A prezentat Teo Live Show la Prima TV
  • A avut un rol în serialul Pariu cu viaţa la Pro TV (2012)
  • A prezentat Teo Show la Kanal D din 2013 până în august 2023

Despre Ilinca Vandici:

  • Şi-a început cariera în televiziune la postul B1 TV, unde a prezentat rubrica “Meteo” şi emisiunea “Esentze”
  • În 2007 s-a alăturat echipei Kanal D pentru a prezenta emisiunile “Bulevard” şi “Magic Taxi”.Au urmat emisiuni la alte posturi de televiziune
  •  A cochetat cu actoria, în 2011 făcând parte din distribuţia telenovelei “Narcisa sălbatică”
  • În vara anului 2014, Ilinca a revenit la Kanal D pentru a fi gazda emisiunii “O iubire de-o vară”
  • Imediat după “O iubire de-o vară”, Ilinca Vandici a devenit prezentatoarea show-ului “D-Paparazzi”, la Kanal D
  • De mai mulţi ani, Ilinca este gazda producţiei Bravo, ai stil!

Citeşte şi: Teo revine cu o emisiune la Kanal D2. Prezintă cu Ilinca Vandici

Citeşte şi: Kanal D anunţă premiera emisiunii cu Teo şi Ilinca Vandici. Va fi difuzată de patru ori pe săptămână

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus