Netflix a aprobat şi Sezonul 5 din The Witcher, care se va filma imediat după Sezonul 4 şi va reprezenta ultimul capitol din povestea lui Geralt.
Sezoanele 4 şi 5 vor adapta cărţile rămase din seria lui Sapkowski: Baptism of Fire, The Tower of the Swallow, Lady of the Lake.
Despre sezonul 4:
După evenimentele şocante de la finalul sezonului trei, noul sezon îi urmăreşte pe Geralt, Yennefer şi Ciri separaţi unul de celălalt, în timp ce traversează continentul devastat de război şi numeroşii săi demoni. Dacă pot îmbrăţişa şi conduce grupurile de neadaptaţi în care se află, au şansa de a supravieţui botezului cu foc şi de a se regăsi unul pe altul.