Skip to main content

Netflix lansează trailerul oficial pentru Stranger Things, prima parte a sezonului cinci - VIDEO&FOTO

 
Netflix lansează trailerul oficial pentru Stranger Things, prima parte a sezonului cinci - VIDEO&FOTO

Netflix a lansat trailerul oficial pentru Stranger Things 5: Volumul 1, marcând startul ultimului capitol al fenomenului global. Platforma a confirmat şi calendarul complet al lansărilor: primul volum pe 27 noiembrie 2025, al doilea pe 26 decembrie, iar finalul absolut pe 1 ianuarie 2026, la ora 2 dimineaţa.

Publicitate

Hawkins, toamna lui 1987. Ultima luptă. Ce vedem în sezonul cinci

Oraşul e rupt de realitate, marcat de deschiderea portalurilor. Vecna a dispărut, iar eroii sunt împinşi într-o cursă contracronometru: să-l găsească înainte ca teroarea să devină ireversibilă. Guvernul plasează Hawkins sub carantină militară şi intensifică vânătoarea pentru Eleven, obligând-o să se ascundă din nou. Pe măsură ce se apropie aniversarea dispariţiei lui Will, sentimentul de teamă creşte. Bătălia finală cere toată echipa înapoi, pentru o ultimă încercare.

Sezonul final va avea patru episoade în Volumul 1, trei episoade în Volumul 2 şi un episod final de dimensiuni extinse, lansat în noaptea de Revelion.

Serialul este creat de fraţii Duffer şi produs de Upside Down Pictures şi 21 Laps Entertainment.

În distribuţie revin Winona Ryder, David Harbour, Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard, Gaten Matarazzo, Caleb McLaughlin, Noah Schnapp, Sadie Sink, Natalia Dyer, Charlie Heaton, Joe Keery, Maya Hawke, Priah Ferguson, Brett Gelman, Jamie Campbell Bower, Cara Buono, Amybeth McNulty şi Linda Hamilton.

Un fenomen global

Lansat în 2016, Stranger Things a devenit una dintre cele mai vizionate producţii Netflix, cu peste 140 de milioane de vizualizări pentru sezonul patru şi un impact uriaş în cultura pop: de la Eggo şi New Coke, până la revenirea în topuri a piesei „Running Up That Hill” de Kate Bush. Serialul a acumulat peste 70 de premii internaţionale şi sute de nominalizări.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus