Skip to main content

TVR 2 sărbătoreşte 1 iunie cu filmul Un Cupidon cu blană şi cu spectacole ale Operei Comice pentru Copii

 
TVR 2 sărbătoreşte 1 iunie cu filmul Un Cupidon cu blană şi cu spectacole ale Operei Comice pentru Copii

TVR 2 aduce de Ziua Copiilor desene animate, filme family şi spectacole ale Operei Comice pentru Copii. 

Publicitate

De la 10.00, dimineaţa începe cu desene animate şi va fi difuzat Cuibul Dragonilor: Începutul erei războinicilor (Dragon West: Warriors' Dawn, 2015),  în regia lui Yuefeng Song. Vocile aparţin actorilor Alexandra Radu, Catinca Maria Nistor, Tamara Roman şi Gabriela Bobeş.

Despre Cuibul Dragonilor: Începutul erei războinicilor:

"Pe continentul Altera, răul pândeşte din umbră, iar oamenii şi elfii sunt nevoiţi să se alieze pentru a învinge Dragonul Negru, care se trezeşte după o lungă perioadă de inactivitate. Un tânăr războinic şi prietenii lui trebuie să distrugă giuvaerul care-l hrăneşte pe dragon cu putere şi care ar putea oferi unui alt posesor o forţă magică imbatabilă."

La prânz, de la ora 16.00 este programată comedia family Un Cupidon cu blană (Gabe, the Cupid dog, SUA, 2012),în regia lui Michael Feifer. Din distribuţie fac parte Brian Krausse, Boti Bliss, Barbara Niven.

"Viaţa fericită a căţelului Gabe este întoarsă pe dos când tânărul lui stăpân, Eric se desparte de iubita lui şi decide să se mute în Anglia.

Ca să rămână acasă la el şi să-şi vadă stăpânul şi prietenul fericit, Gabe se transformă într-un adevărat Cupidon, încercând să provoace o poveste de iubire între Eric şi drăguţa lor vecină, Sara."

Iar sâmbătă, 3 iunie, TVR 2 difuzează un spectacol al Operei Comice pentru Copii - Gala de musical. Regizoarea Antoaneta Cojocaru a creat de această dată un mozaic din trei montări: musicalurile „Micuţa Dorothy" şi „Gulliver", de Marius Ţeicu, şi opera lui Laurenţiu Profeta, transformată în musical, „Peter Pan".

"Urmărim astfel periplul unui prezentator-povestitor care, îndrumat de câţiva pitici simpatici, răsfoieşte o carte de poveşti, se întâlneşte cu personajele din cele trei spectacole, ba chiar, uneori, se transformă el însuşi în pitic. „Gala de musical" este un spectacol emoţionat, dar plin de energie, care demonstrează puterea incredibilă pe care o au oamenii de a se adapta oricărei oricărei situaţii", transmis cei de la TVR 2.

Scenografia este semnată de Francesca Cioancă şi Vladimir Turturica, iar coregrafia le aparţine Theodorei Marin şi Andreei Soare. Muzică: Marius Ţeicu („Micuţa Dorothy", „Gulliver"), Laurenţiu Profeta („Peter Pan"). În rolul povestitorului: Daniel Pascariu.

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus