Pro TV dezvăluie ce difuzează în primul episod din noua serie de Visuri la cheie, care a ajuns la sezonul cu numărul 10. Reality-show-ul revine de azi (13 septembrie), de la ora 21.30, pe TV şi pe VOYO.
În sezonul 10, echipa emisiunii este formată din Dragoş Bucur, Alex Gavrilescu, Cristina Joia şi Oana Boghiu. Aşa cum anunţa Paginademedia, Mara Ciubotaru nu mai face parte sezonul acesta din „distribuţie”.
Pentru prima ediţie din noul sezon, autocarul Visuri la cheie a ajuns în localitatea Gruiu.
„Viaţa lor a luat-o cu totul razna”, le spune Dragoş Bucur colegilor săi, înainte de a ajunge la casa familiei Răduţă.
În urmă cu doar doi ani, Nicoleta a primit o veste dură... diagnosticul unei forme avansate de cancer: „doamna doctor mi-a zis că sunt cu zecile, cu sutele. Nu a mai văzut niciodată aşa ceva. După biopsie, mi s-a spus că e de gradul patru, cu metastaze şi a început nebunia”.
De parcă viaţa nu le-ar fi fost deja încărcată, acum câteva luni o nouă veste le-a zdrobit zilele: „eram la biserică şi ne-a sunat un vecin. Casa noastră a luat foc. S-a mai prăbuşit o dată tot”.
GALERIE FOTO. Primele imagini Visuri la cheie - Sezonul 10
Nicoleta şi soţul ei, George, au trei copii - un băiat, Alexandru, şi două fete care deja s-au căsătorit.
Soţii Răduţă au povestit că mulţi oameni le-au sărit în ajutor, chiar şi cei pe care nu-i cunoşteau. S-au mutat provizoriu într-un apartament al căror proprietari sunt plecaţi din ţară şi s-au pus pe treabă.
„În viaţă mă ţine dorinţa de a termina o cameră, să ne mutăm acasă”, a mai spus Nicoleta Răduţă.
„Sunt foarte calzi, se îmbrăţişau tot timpul”, a spus Cristina Joia, foarte impresionată de primul caz din sezonul 10 Visuri la cheie.
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
Comentarii
PaginutaAntenuta, audientele Fierbinti nu le dati ? Nu va da voie seful ?