Andreea Berecleanu o dă în judecată pe Doina Gradea, pentru că a „încălcat prin materialele publicate de ea distincţia foarte clară între opinii şi fapte”. Ce despăgubiri cere prezentatoarea Observatorului
Traian Băsescu, la instanţă în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak: Deschiderea dosarului este o "palmă pentru România"
Contract de publicitate de aproape jumătate de milion de euro. Două agenţii au câştigat proiectul "Fii activ la orice vârstă"
SCHIMBARE la Sport Total FM: Mihai Pahonţu, mutat de la matinal după amenda primită săptămâna trecută de la CNA
AUDIENTE. Serialul Furtună pe Bosfor a debutat pe Kanal D pe primul loc pe naţional, doi la oraşe şi trei pe segmentul comercial
Realitatea TV, amendată cu 20.000 de lei pentru două emisiuni. Într-una, Rareş Bogdan a spus că „există proşti în PSD, există incompetenţi în PSD, există corupţi în PSD şi există proşti, idioţi, cretini şi corupţi în PNL”
WMR Business TV, post ce urma să fie lansat cu Radu Soviani şi Emil Hurezeanu la conducerea editorială, a rămas fără licenţă
LICITAŢIE. Cinci agenţii media se luptă pe un contract de publicitate de peste 100.000 de euro la Ministerul Muncii
PARTENERIAT. Tânărul Jurnalist al Anului. Două săptămâni de înscrieri la concursul pentru cei mai buni tineri ziarişti
VIDEO. O jurnalistă a unui post libanez, înapoi pe TV la scurt timp după ce a fost rănită de un proiectil
NU E GLUMĂ. Prognoza meteo la televiziunea publică din Rusia: Vreme perfectă pentru bombardamente în Siria
SEPTEMBRIE 2015. Mihai Gâdea, Radu Tudor, Oana Stancu şi Adrian Ursu, cei mai urmăriţi realizatori de talk-show. Antena 3, şapte talk-show-uri în top 10, România TV - 3
DIVERTISMENT. Vocea României, singurul show care se apropie de un milion de oameni la oraşe. Te cunosc de undeva, locul doi. Cum au stat tabloidele