Dinu Patriciu, într-un interviu acordat Evenimentului zilei: “Nu cred în viitorul televiziunii. Cred în sinergia dintre internet şi presa scrisă, ultima ca fabrică de conţinut. Într-un an, doi, oamenii îşi vor putea crea propriile programe video acasă, în reţele interactive, şi atunci canalele de distribuţie vor muri.”
Publicul, este de părere proprietarul Adevărul Holding, “are nevoie de informaţie, dar nu de datul cu părerea şi aflatul în treabă.”
AVAS vrea să readucă distribuitorul de presă în proprietatea statului. Actualul proprietar al Rodipet, firma Magnar Two, susţine că şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate în contractul de privatizare, scrie Adevărul. La sfârşitul săptămânii trecute, AVAS a anunţat că îşi menţine decizia de a desfiinţa contractul de privatizare a Rodipet din cauza nerespectării obligaţiilor asumate.
Rodipet, între stat şi actualul proprietar
Luna aprilie a fost dominată, pe TV, de scăderi de audienţe pe aproape toate posturile, în special pe cele generaliste, analizează Business Standard. Singurele televiziuni care au înregistrat creşteri de audienţă au fost cele sportive, în timp ce posturile de stiri şi-au păstrat audienţe relativ constante.
Audienţe în scădere pentru majoritatea posturilor TV în aprilie
Anul acesta, Ziua Mondială a Presei a surprins media din România în unul din cele mai grele momente, după 20 de ani de expansiune, notează Cotidianul. În ciuda experienţei, jurnaliştii concediaţi de criză îşi caută fără succes un loc de muncă, iar o parte dintre ei s-au orientat către bloguri, în încercarea de a face din acestea o sursă de profit, scrie ziarul, citând câţiva jurnalişti disponibilizaţi din cauza crizei.
Jurnaliştii concediaţi de criză: “Este greu să supravieţuieşti din trei salarii compensatorii”
Luis Lazarus, care începe în această seară o nouă emisiune pe Kanal D, vrea să „demoleze” reţeta care i-a adus succes lui Dan Diaconescu. „Nu am abandonat cazul Elodia. Nu voi renunţa niciodată s-o caut. La OTV, nu s-a mai putut continua din momentul în care Diaconescu a adus-o pe Magda Ciumac, care a început să debiteze fel de fel de aberaţii”, spune Lazarus într-un interviu acordat EVZ.
Lazarus: „Nu voi renunţa niciodată s-o caut pe Elodia”
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro3 mai, Ziua presei, datează din 1993, scrie HotNews. La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU, declara ziua de 3 mai drept Ziua mondială a libertăţii presei. Ideea acestei acţiuni a apărut la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra "Promovării libertăţii presei în lume", a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţiala a unei societăţi democratice.
Data de 3 mai comemorează Declaraţia de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste, organizat de către UNESCO şi ONU la Windhoek, Namibia.Pe blogul cyberculture.ro, George Hari Popescu a postat şi un clip video de la cheful presei de aseară, care a avut loc în Club Spice. Imaginile, AICI.
3 mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei
Trimite un comentariu