Atmosfera se încinge în TVR. Mădălina Rădulescu, şefa interimară de la Ştirile TVR, contestată de o parte a redacţiei pe care o conduce, îi consideră nereprezentativi pe cei care au semnat protestul şi l-au înaintat conducerii TVR şi preşedintelui Alexandru Sassu.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru paginademedia.ro (pe care îl găsiţi mai jos), Mădălina Rădulescu spune că acuzaţiile membrilor redacţiei nu sunt susţinute. Va demisiona dacă semnează jumătate din redacţie? “Nu, pentru că nu cred că vor semna”. Dar dacă semnează? "Îmi va da de gândit".
Cât despre episodul Liviu Dragnea (PSD) la TVR, în preziua alegerilor: nu vede nimic în neregulă în prezenţa la TVR1, cu o zi înaintea alegerilor parlamentare, a şefului de campanie al PSD, partid al cărui secretar executiv a fost, până la numirea în fruntea TVR, preşedintele Alexandru Sassu. Episodul a fost penalizat de CNA şi este în atenţia Comisiei de etică din TVR.
Şefa interimară a Ştirilor spune că nu a fost sunată de preşedintele TVR Alexandru Sassu şi că nu s-a consultat cu el pe subiectul Liviu Dragnea.
- Mădălina Rădulescu a fost contestată printr-o scrisoare trimisă conducerii TVR, semnată de 16 oameni din redacţia TVR (scrisoarea o găsiţi la sfârşitul articolului). Pe scurt, din document:
- Cea mai gravă problemă de care se loveşte în acest moment Departamentul Ştiri este lipsa de profesionalism. Aceasta are drept consecinţă audienţa catastrofală şi lipsa de notorietate a telejurnalului.
- Reporterii nu sunt motivaţi pentru a propune şi a realiza subiecte, pentru că oricum nu contează ce faci, promovaţi sunt cei care raspund la comenzi.
- Principiul care guvernează este să faci cât mai puţin ca să nu deranjezi pe nimeni.
- Nu există nici un criteriu de performanţă: producătorii şi editorii sunt instalaţi şi schimbaţi dupa bunul plac al directoarei interimare.
- Instalată printr-o excepţie de la lege, dna Mădălina Rădulescu a impus o politică de excepţii de la profesionalism şi deontologie.
- Actuala directoare interimară Mădălina Rădulescu nu are autoritatea morală şi profesională pentru a conduce Direcţia Ştiri a TVR şi nici legitimitatea necesară poziţiei pe care o ocupă de aproape doi ani.
INTERVIUL CU MĂDĂLINA RĂDULESCU, PE LARG:
BACKGROUND: Cu o zi înainte de alegerile europarlamentare, invitatul rubricii Tema zilei de la Telejurnal a fost Liviu Dragnea, şeful de campanie al PSD şi preşedintele Uniunii Consiliilor Judeţene. Iniţial, Tema zilei avea un alt subiect: debutul lui Răzvan Lucescu la Naţională. Pentru că în timpul emisiunii invitatul a transmis mesaje electorale, Doina Georgescu (producător), Dorin Muntean (producător) şi Adriana Gulea (editor) îşi retrag semnătura de pe genericul Telejurnalului, invocând clauza de conştiinţă. O parte dintre cei impicaţi au fost deja audiaţi de Comisia de etică din TVR.
Petrişor Obae: Aţi fost audiată la Comisia de Etică. Ce s-a întâmplat?
Mădălina Rădulescu: M-au întrebat cine a fost cu ideea, cine a schimbat tema, cine şi-o asumă şi am răspuns că eu. Da, eu am decis ca Tema zilei să fie cu Liviu Dragnea.De ce?
Raţiunea mea la momentul respectiv a fost simplă: Liviu Dragnea a făcut o declaraţie vineri seară că vor să renegocieze protocolul de guvernare de la zero.Atunci am hotărât să modific. Iniţial aş fi vrut să fie pe sport, dar nu era obligatoriu.
Liviu Dragnea era şeful de campanie al PSD şi emisiunea era în sâmbăta dinanintea alegerilor.
Dar nu l-am adus ca şef de campanie. Pur şi simplu a făcut o declaraţie de presă importantă cu o zi înainte.Nu era ciudat că, înaintea alegerilor când legea interzice, a venit în studio tocmai şeful de campanie al PSD, partid al cărui secretar executiv a fost Alexandru Sassu?
Nu era vorba despre alegeri în Tema zilei. Pe mine mă interesa ce are de spus PSD-ul. Şi nu era candidat.Cine v-a sugerat să îl invitaţi pe Dragnea?
Nu mi-a sugerat nimeni să îl aduc pe el.Moderatorul Mihai Constantin a primit întrebările pentru invitat mail. Cine i le-a trimis?
Eu am vorbit cu Mihai. I-am dat nişte teme. Nu au fost trimise întrebări, ci teme. Subliniez: teme. Dar nu este prima şi nici ultima oară, în calitatea mea de şef al ştirilor.A fost singura direcţie din care a primit sugestii?
Da, a fost singura.L-aţi anunţat pe Alexandru Sassu?
Nu. Nu aveam de ce să vorbesc cu el. Am vorbit cu Mihai Constantin şi cu unul dintre producători.V-a sunat Sassu?
Nu.
"E vorba de 16 oameni din 110 câţi sunt pe editorial la ştiri. După părerea mea nu sunt reprezentativi"
La o săptămână după momentul Dragnea, i-aţi ameninţat în faţa redacţiei pe cei care au refuzat să semneze Telejurnalul.
Nu i-am ameninţat. M-am dus la cei trei – Dorin Muntean, Doina Georgescu şi Adriana Gulea şi i-am întrebat ce s-a întâmplat. I-am întrebat de ce nu m-au sunat. Da, le-am spus că dacă se repetă situaţia şi nu se semnează, le voi tăia orele lucrate.Dar au invocat clauza de conştiinţă!
Mi se pare normal să o invoce înainte de emisiune, nu după aceea. Ştiau că la Tema zilei este invitat Liviu Dragnea!Explicaţia lor este că invitatul a derapat cu mesaje electorale în timpul emisiunii.
Este un risc pe care ţi-l asumi. Ori ţi-l asumi de prima dată până la capăt, ori nu ţi-l asumi deloc.Acum, mai mulţi oameni de la ştiri cer Consiliului de Administraţie să rezolve situaţia interimatului de la conducerea ştirilor şi vă contestă competenţa. Cum comentaţi?
E vorba de 16 oameni din 110 câţi sunt pe editorial la ştiri. După părerea mea nu sunt reprezentativi. Şi, din câte ştiu, doar un singur reporter a semnat.Să ne uităm la cine a semnat!
Să lăsăm deoparte cine a semnat. Să vorbim despre ce se spune în protest. Cum comentaţi documentul?
Interimatul nu este nici ilegal, nici imoral.Dacă semnează jumătate din redacţie, ce veţi face, veţi demisiona?
Nu, pentru că nu cred că vor semna jumătate.Dar dacă se întâmplă? Dacă vor semna?
Atunci îmi va da de gândit.Cum veţi rezolva problema interimatului?
Nu eu sunt cea care trebuie să rezolve situaţia. Dacă Preşedintele Director General decide să organizeze un concurs, mă voi gândi dacă particip sau nu.
Să luăm câteva puncte din protest: Simona Pătruleasa la TVR?
Nu am spus că o aduc la TVR. Era doar o tatonare. A venit în vizită într-o zi.Lipsa unui proiect la Telejurnal?
Dar noul Telejurnal nu este un proiect clar?Politica de personal clientelară?
Nu este adevărat.Reporterii nu sunt motivaţi pentru a propune şi a realiza subiecte?
Dacă era aşa, se regăseau mai mulţi reporteri pe listă. E unul singur. Anul trecut, acei reporteri nemotivaţi au făcut 18 campanii editoriale.
Scrisoarea de protest către Consiliul de Administraţie şi preşedintele TVR
Domnule Presedinte Director General,
Stimati membri ai Consiliului de Administratie al SRTV,Subsemnatii, jurnalisti ai Directiei Stiri a TVR, va supunem atentiei urmatoarea situatie, pe care suntem incredintati ca o veti aprecia, ca si noi, drept una de o gravitate deosebita.
Doua evenimente, petrecute in ultimul timp, au dat masura exacta a crizei profunde, profesionale si morale, in care a ajuns Directia dupa aproape doi ani de interimat la varful sau.
In primul caz, o tara intreaga a fost martora unui fapt care a sfidat orice norma legala si deontologica. Urmarea unei deciziei comunicate echipei editoriale de directoarea interimara a Stirilor, Telejurnalul din preziua alegerilor europarlamentare - zi de pauza electorala - a devenit platforma de lansare a unor mesaje electorale de catre reprezentantul unui partid aflat la putere, unic invitat la o dezbatere intempestiva despre “frictiunile dintre partidele din Coalitia de guvernare”. In mod inevitabil, Consiliul National al Audiovizualului a sanctionat acest derapaj grosolan. In loc sa-si asume incalcarea legii, directoarea interimara a Stirilor a stupefiat toata redactia amenintandu-i public cu taierea zilei de lucru si mutarea pe alte posturi pe editorii Telejurnalului care n-au vrut sa fie partasi la abuz.
Un al doilea caz, survenit la scurt timp, a adus noi prejudicii de imagine Directiei Stiri si angajatilor acesteia. Directoarea interimara a prezentat oamenilor din redactie ca pe o posibila viitoare colega pe Simona Patruleasa, crainica de stiri sportive proaspat concediata de un post comercial, cu o imagine publica si un bagaj profesional in afara profilului cerut unui prezentator de stiri la o televiziune nationala. Desigur, si aceasta initiativa a fost taxata, de asta data in presa scrisa. Dar, din nou, directoarea interimara a Stirilor a persistat in eroare. Cu lipsa de responsabilitate a celui care ocupa un post fara concurs, a declarat public ca un om poate fi adus la pupitrul Telejurnalului TVR doar prin contract de colaborare; si ca oricare dintre cei 15 prezentatori ai Stirilor poate fi inlocuit cu Simona Patruleasa ( Ev Z, 23 iunie a.c.) ! Bizara strategie de “promovare” pentru postul national si, in particular, pentru cei care sunt, de fapt, emblema unei emisiuni …
Doamnelor si domnilor,
Cele doua cazuri de mai sus reprezinta doar varful aisbergului de incompetenta si ilegalitate in care a fost transformata Directia Stirilor. Sunt adevaruri incontestabile, asa cum sunt cifrele din ce in ce mai mici de audienta ale principalelor buletine de stiri ( chiar si in conditiile in care jurnalul rebotezat Telejurnal a iesit din competitia cu televiziunile comerciale, reluandu-si vechea ora de difuzare 20.00) .
Partea invizibila marelui public ofera insa adevarata amploare a derivei in care se afla Directia Stiri.
Cea mai grava problema de care se loveste in acest moment Departamentul Stiri este lipsa de profesionalism. Aceasta are drept consecinta audienta catastrofala si lipsa de notorietate a telejurnalului.
Departamentul stiri nu are o politica editoriala care sa reflecte misiunea de serviciu public a TVR (oricum, si daca ar exista acest lucru nu se vede in produsul final). Nu exista o viziune unitara care sa transpara din buletinele noastre de stiri si care sa ne creeze o identitate. Nu exista o strategie legata de publicul tinta caruia ne adresam. Exista in schimb o politica de personal clientelara, sunt promovate in posturile de decizie si incurajate doar persoanele considerate "de incredere" si care nu au o opinie despre cum trebuie realizat un material sau un jurnal. In plus, lipsa de interes si de competenta a directorului interimar pentru calitate si performanta au indus in redactie o stare de frustrare, blazare si dezinteres.
Nu se mai lucreaza, in general, decat la limita. Aproape ca nu mai exista reportaje de autor sau anchete (cine stie pe cine ar supara). Sunt neglijate subiectele incomode pentru politicieni, iar stirile sociale se limiteaza la a deplange situatia unor categorii defavorizate, fara a propune solutii sau alternative. Marea majoritate a productiei de “stiri” se reduce la a filma targuri si simpozioane, reuniuni anuntate si conferinte de presa. Telejurnalul nu vine cu subiecte proprii, asteptam agentiile de stiri si alte posturi pentru a vedea ce filmam. Ne-am deprofesionalizat, nu iesim cu nimic in evidenta si nimeni nu mai vorbeste de noi.
Se rateaza stiri de interes (situatie pentru care nu raspunde nimeni), in schimb se difuzeaza din abundenta stiri fara relevanta si lipsite de interes public. Exista o preocupare tot mai redusa fata de calitatea imaginii si a montajelor. Colaborarea cu studiourile teritoriale este anevoioasa, calitatea stirilor venite din tara lasand de multe ori de dorit.
Reporterii nu sunt motivati pentru a propune si a realiza subiecte, pentru ca oricum nu conteaza ce faci, promovati sunt cei care raspund la comenzi. A disparut complet ideea de competitie (atat printre reporteri, cat si printre producatori ) . Principiul care guverneaza este sa faci cat mai putin ca sa nu deranjezi pe nimeni. Reporterii au fost adusi in situatia unor functionari presati insistent sa-si “faca orele” in redactie, in loc sa fie indemnati sa-si faca meseria, pe teren, sa investigheze cazuri, sa stea de vorba cu sursele etc. Stirile facute din redactie, cu imagini de arhiva s-a inmultit de la o zi la alta, in timp ce reporterii si cameramanii se calca pe picioare in birouri.
Nu exista nici un criteriu de performanta: producatorii si editorii sunt instalati si schimbati dupa bunul plac al directoarei interimare. Nu li se dau explicatii, oricum nu explicatii legate de audienta sau calitatea jurnalelor.
Iar atunci cind sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor functii in cadrul Directiei Stiri, acestea nu sunt altceva decat un simulacru, o mascarada. Exemplu: recentele pseudo concursuri din aprilie 2009 pentru functiile de editor si producator. Aceste concursuri s-au remarcat prin lipsa de transparenta legala, caracter confidential si ilegalitati organizatorice. În afara de acestea, contrar prevederilor legale, pentru concurs nu a fost afisata nici bibliografia necesarã, nici metodologia de organizare-desfasurare si nici cea de apreciere, neregularitati care au permis abuzuri, atitudini ofensatoare si manifestarea bunului plac al unor membri ai asa-zisei "comisii" de examinare. In dispretul legii - nici pânã astãzi nu stim care este componenta legala a acestor comisii de examinare si baza legalã a împuternicirii lor. Nu stim care au fost criteriile de selectie dupa care au fost declarati admisi unii candidati si respinsi oameni din interiorul redactiei, cu pregatire si experienta.
“Cine nu-i cu noi, e impotriva noastra”
“Cine nu-i cu noi, e impotriva noastra” – aceasta este politica editoriala de la stiri, iar cei care nu se supun sunt amenintati sau jigniti in fata colectivului de actualul director editorial interimar. S-a ajuns astfel la decredibilizarea acestor producatori, la spulberarea brumei de autoritate pe care o aveau asupra reporterilor si redactorilor.
In realizarea Telejurnalului zilei au aparut metode de lucru noi, nemaintalnite in domeniu. De pilda, taierea unui reportaj in timpul emisiei sau scoaterea unor reportaje/ stiri care au fost anuntate fie in Headlines, fie in tease-uri. O lista cu exemple concrete va sta oricand la dispozitie.
Nu exista argumente profesionale din partea conducerii, ci eternul argument “asa vreau eu!”.
Doamnelor si domnilor,
Va spunem deschis ca niciunul dintre noi nu astepta argumente morale sau profesionale din partea dnei Madalina Radulescu, din prima clipa in care a fost numita, interimar, la conducerea Directiei. Nu o recomanda nimic. Nu era un jurnalist cunoscut, nu era o profesionista in Televiziune, pe scurt nu avea anvergura necesara ocuparii unei asemenea functii. Am acceptat insa situatia, in speranta ca va fi vorba despre o perioada scurta, pana la instalarea unei autoritati autentice in fruntea Directiei Stiri a televiziunii publice.
Temerile noastre aveau sa se adevereasca in scurt timp. Instalata printr-o exceptie de la lege, dna Madalina Radulescu a impus o politica de exceptii de la profesionalism si deontologie. Numirile unor “colaboratori” externi in posturi importante au devenit regula, in dispretul Contractului Colectiv de Munca, care ofera aceasta posibilitate numai daca se demonstreaza, printr-o analiza riguroasa, ca nu exista resurse interne pentru posturile vizate. Astfel de analize n-au fost facute niciodata, pentru ca riscau sa probeze contrariul: existenta in redactie a unor jurnalisti cu o buna reputatie profesionala, cu argument solide pentru a accede in posturi de conducere. Singurul argument care a contat insa pentru directoarea interimara a Stirilor a fost cel caruia ii datora si ea functia: supunerea oarba fata de cel care te-a numit. Ma servesti neconditionat, te sustin neconditionat, indiferent de gafele pe care le faci – acesta a devenit cuvantul de ordine in redactie.
In ceea ce va priveste pe dvstra, Domnule Presedinte Director General, probabil ca toate aceste probleme va sunt sunt straine, avand in vedere ca in cei doi ani de cind va aflati la conducerea institutiei nu ati participat la vreo intilnire cu angajatii acestei Directii. De altfel, in intreaga perioada a interimatului, dna Madalina Radulescu a convocat o singura sedinta cu membrii redactiei, la inceputul perioadei.
Doamnelor si domnilor,
Ultimele evenimente au umplut paharul rabdarii noastre. Chiar daca nu toti angajatii Directiei Stiri au curajul sau interesul s-o spuna deschis, derapajele profesionale dovedite, precum si lipsa de audienta a Telejurnalului compun un adevar clar pentru toata lumea: suntem pe un drum complet gresit, pe un drum infundat. Nu mai putem tacea, cu riscul de a fi supusi unei serii si mai dure de hartuieli, amenintari si represalii.
Actuala directoare interimara Madalina Radulescu nu are autoritatea morala si profesionala pentru a conduce Directia Stiri a TVR, si nici legitimitatea necesara pozitiei pe care o ocupa de aproape doi ani. Este scandalos ca intr-o perioada atat de mare de timp, seful departamentului fanion al televiziunii nationale sa se sustraga controlului public, exercitat printr-un concurs pentru ocuparea postului.
Ingrijorarea noastra capata accente suplimentare in perspectiva alegerilor prezidentiale din toamna, cand climatul politic va fi infinit mai fierbinte si mai favorabil presiunilor la adresa televiziunii publice. Va atragem atentia ca in conditiile actualelor derapaje, generate de un interimat sine die, Televiziunea Romana devine o institutie complet vulnerabila, careia ii va fi extrem de greu sa-si afirme credibilitatea.
Nu in ultimul rand, va reamintim ca lipsa de audienta a fost motivul invocat in urma cu aproape doi pentru reorganizarea Directiei Stiri si schimbarea directorului editorial de atunci cu dna Madalina Radulescu. In conditiile in care audienta Telejurnalului nu numai ca n-a crescut, dar a continuat sa scada dramatic, perpetuarea acestui interimat nu poate fi justificata decat prin interese extra-profesionale, in care nu vrem sa fim implicati.
Nu dorim sa ne batem joc de meserie, facand in schimb jocurile altora!
Domnule Presedinte Director General,
Stimati membri ai Consiliului de Administratie al SRTV,
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roIn virtutea Legii avertizorului public nr.571/2004, care stipuleaza principiul suprematiei interesului public ca protectie pentru cei care sesizeaza incalcarea legii sau a normelor deontologice si profesionale, va solicitam imperativ sa puneti capat improvizatiei si imposturii existente actualmente la varful Directiei Stiri, sa curmati comportamentul discretionar pe bani publici.
Va solicitiam - in temeiul legal – incetarea mandatului dnei Madalina Radulescu si organizarea imediata a concursului pentru ocuparea acestei functii. Pentru asigurarea impartialitatii si a obiectivitatii cerem ca viitoarele comisii de examinare sa aiba in componenta si reprezentanti ai organizatiilor media independente..
Cerem inlocuirea n-nei Madalina Radulescu cu un director care sa asigure interimatul pana la organizarea unui concurs riguros si complet, in care candidatii sa fie supusi tuturor probelor legale, inclusiv examenului psihologic.
Solicitam o politica editoriala a departamentului, scrisa, adoptata de Consiliul de Administratie al TVR si de Comitetul Director, astfel incat sa aiba putere de regulament intern.
Va avertizam ca aveti obligatia de a opri abuzurile legale si derapajele profesionale, dar in special de a reda publicului platitor de taxe controlul asupra conducerii Directiei Stiri a televiziunii publice.
In ceea ce ne priveste, suntem decisi sa mergem pana la capat in apararea legalitatii, a deontologiei si a interesului public. Ca urmare, in cazul in care solicitarea noastra nu va fi luata in considerare de dvstra, ne vom pune din nou sub protectia Legii avertizorului public nr.571/2004, care ne da dreptul de a sesiza faptele de mai sus societatii civile, organizatiilor profesionale interne si, la nevoie, internationale.
Comentarii
dar cine sunt ei? nu e publica lista initiatorilor protestului?
situatia din tvr pute, ca de obicei in ultimii ani. iar functia lui sassu e o magarie cat casa, inceputa de liberali si continuata de coalitia contra naturii. ma intreb cati pun caderea tvr in seama pesedizarii. care devine egala cu deprofesionalizarea, bag seama.