Producţiile autohtone marca Pro au cele mai mari audienţe TV. Dintre serialele de la Prima TV, doar filmul Trăsniţii aduce un plus de rating postului. State de România are cel mai mare rating, 498.000 de telespectatori pe minut, dar se află sub nivelul audienţelor Pro TV din prime-time, analizează Adevărul.
(click pentru a mări)
Realitatea TV a primit în premieră, o amendă CNA de 7.500 de lei pentru că a îndemnat publicul să meargă pe site-ul televiziunii pentru a vedea rezultatele parţiale ale exit-poll-urilor, în ziua alegerilor, scrie Hotnews. În aceeaşi şedinţă, CNA a amendat tot Realitatea TV cu 5.000 de lei, la sesizarea candidatului Kelemen Hunor, pentru că acesta nu a beneficiat de acces egal cu ceilalţi candidaţi în emisiunile postului.
Antena 3 a primit o amendă de 10.000 de lei, la sesizarea PDL, pentru că reprezentanţii acestui partid nu au fost invitaţi la dezbaterile din studio nici în ultimele zile de campanie, după cum au spus pentru HotNews reprezentanţii CNA.
Premieră: Realitatea TV, amendată de CNA pentru că în ziua votului a trimis telespectatorii pe site, pentru a vedea exit-poll-urile parţiale
HappyFish, singura televiziune autohtonă care încă mai există pe internet, începe să-şi piardă din membrii care au consacrat-o, scrie Adevărul. După ce Alexandru Hâncu şi Dragoş Muşat au părăsit HappyFish pentru Divertis, Patrick André de Hillerin, secretar general de redacţie, părăseşte şi el „acvariul“. Un alt membru care a părăsit „acvariul" HappyFish a fost Cetin Ametcea, cunoscut în blogosferă sub numele de Arhi.
VIDEO Televiziunile online, urmărite de ghinion
Despre istoria unui logo celebru, Apple, la Zilele Biz: În 1977, designerul care a creat logoul pentru brandul Apple a primit de la Steve Jobs, fondatorul companiei, un brief minimal. În mare, i se spunea un singur lucru: “Don’t make it cute” (“Să nu fie prea drăguţ”, n.red.). Designerul a venit cu doar două propuneri: mărul muşcat, multicolor, care a fost ulterior redesenat şi care a devenit cunoscut la nivel global, şi o propunere de backup, un măr similar, dar întreg, pentru cazul în care muşcătura din prima propunere ar fi fost considerată prea “drăguţă”. Business Standard trece în revistă prezentările de ieri de la Zilele Biz.
În creaţia publicitară, ideile inovatoare sunt mai puţin riscante decât cele clasice
Grupul german de presă Axel Springer a preluat businessul din Rusia al companiei rivale Gruner + Jahr, urmând să editeze reviste precum Geo, Gala Biografia şi Geo Traveller, potrivit sfnblog.com, citat de Business Standard.
Axel Springer se extinde în Rusia
Cel mai mare grup de presă din Turcia, Dogan Yayin Holding, a anunţat eşecul negocierilor purtate cu Trezoreria asupra amenzilor record de peste două miliarde de euro, anunţă AFP, citată de Hotnews. Acest eşec intervine în momentul în care grupul german Axel Springer a anunţat săptămâna trecută că va cumpăra 29% din capitalul Dogan, pentru 161 milioane euro, condiţionând însă tranzacţia de rezolvarea conflictului cu Trezoreria.
Turcia: Negocierile dintre grupul Dogan şi Fisc au eşuat, oferta Axel Springer este sub semnul întrebării
Capa Finance şi-a schimbat numele în Patria Credit, procesul de rebranding fiind condus de Brandient, scrie IAA. Pentru Patria Credit, Brandient a livrat strategia de brand, identitatea verbală şi vizuală, retorica de brand, designul de retail, comunicarea externă, aplicaţiile de website şi sesiunile de brand engagement şi comunicarea internă.
Brandient a creat brandul Patria Credit
Agenţia de relaţii publice 2activePR va gestiona contul de comunicare al companiei British Airways România, în urma unui pitch internaţional câştigat de Fleishman-Hillard, reţeaua la care este afiliată agenţia locală condusă de Corina Bârlădeanu, scriu Wall Street şi Daily Business. 2activePR va oferi companiei British Airways servicii de comunicare corporate şi de produs, va organiza evenimentele pentru presă, lansările noilor rute şi va oferi consultanţă în managementul crizei.
Wall-Street: 2activePR, agenţia de relaţii publice a British Airways
Daily Business: Asocierea cu reţeaua Fleishman-Hillard a mai adus un client în portofoliul 2activePR
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roDaily Business punctează, citând Mediafax, două mişcări ale presei din America de Nord:
- Washington Post îşi închide birourile de la Chicago, Los Angeles şi New York. Titlul îşi reorientează atenţia către politica şi ştirile locale din capitala americană.
- The Toronto Star, cel mai mare ziar din Canada, a decis externalizarea operaţiunilor de editare a materialelor către compania Pagemasters North America, eliminând astfel 78 de posturi de editori. Reducerile de personal afectează o cincime dintre angajaţi. Economia anuală obţinută ar fi de 3,8 milioane de dolari americani.
Washington Post îşi închide mai multe birouri în SUA
The Toronto Star, cel mai mare ziar din Canada, renunţă la o cincime din personal
Comentarii