Skip to main content

Publicitatea VH 1 în România este vândută de Cable Direct

 

vh1logo_2Regia de publicitate Cable Direct va gestiona spaţiul publicitar al canalului muzical VH 1 în România. Cable Direct a semnat contractul de reprezentare cu MTV Network International Emerging Markets.

Publicitate

Cable Direct mai vinde, în România, publicitatea pentru posturile HBO, AXN, AXN Sci Fi, AXN Crime, Animax, Cartoon Network, TCM şi Sport Klub.

Detalii, în comunicatul de presă de mai jos:

CABLE DIRECT va gestiona în exclusivitate spaţiul publicitar pentru VH1 în România.

Cable Direct a semnat un contract de reprezentare cu grupul MTV Network International Emerging Markets prin care regia de media va gestiona exclusiv pentru România, spaţiul publicitar al cunoscutului post de televiziune internaţional VH1. Contractul va intra în vigoare începând cu 1 Ianuarie 2010.

Postul de televiziune VH1, care transmite 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână le oferă iubitorilor culturii pop, ocazia să asculte muzica şi artiştii preferaţi prin intermediul emisiunilor seriale, a proiectelor speciale şi evenimentelor live. În România canalul de televiziune este distribuit de toţi operatorii importanţi de cablu fiind parte integrantă a pachetului standard şi este receptionat de aproximativ 4.3 milioane de abonaţi.

Despre colaborarea dintre Cable Direct şi Grupul MTVNI Emerging Markets, Florin Vişenescu, Co Managing Director, Cable Direct afirmă: “Suntem convinsi de potenţialul VH1 bazându-ne pe experienţa noastră anterioară cu televiziunile de muzică. VH1 aduce un suflu nou în domeniul muzical, oferindu-le potenţialilor clienţi soluţii atractive în vederea atingerii obiectivelor de marketing”.

Jonathan Labin, Director vânzări Emerging Markets, MTVNI a declarat: “Suntem încântaţi să avem ca parteneri pe Cable Direct una din regiile de media reprezentative din România. Suntem încrezători că vasta lor experienţă în această industrie, know how-ul local precum şi abordarea proactivă îi fac partenerul ideal pentru a reprezenta VH1."

Despre Cable Direct:

Cable Direct, a fost înfiinţată în 1999 ca o companie dedicată vânzării de spaţiu publicitar pentru televiziunile tematice. După 10 ani de activitate continuă, Cable Direct a devenit un nume important în piaţa media, bazându-se pe o echipă formată din oameni de excepţie şi oferind clienţilor toata gama de produse media de la activităţi A.T.L. până la B.T.L. Regia de media vinde exclusiv spaţiu publicitar pentru următoarele canale de televiziune: HBO, AXN, AXN Sci Fi, AXN Crime, Animax, Cartoon Network, TCM şi Sport Klub.

Despre MTV Network International, Emerging Markets:

MTVNI’s Emerging Markets Group este unul din sectoarele cu cea mai rapidă dezvoltare din portofoliul companiei care deţine multiple platforme. Emerging Markets Group coordonează 29 de canale de televiziune, 30 de website-uri, un portal video şi 4 canale de televiziune disponibile pe mobil printre care MTV, VH1, Nickelodeon, Viva şi brandurile Comedy Central şi Colors din Centrul si Estul Europei, Rusia, Africa, Orientul Mijlociu şi India. În plus, portofoliul Emerging Markets include MTVNHD, primul canal HD al MTVNI dedicat muzicii şi copiilor fiind condus de Emerging Markets Group în numele MTVNI. MTVNI este proprietatea Viacom Inc (NSYE: VIA, VIA.B).

DESPRE MTV Networks International:

MTV Networks International deţine principalele branduri de divertisment: MTV – Music Television, VH1, Nickelodeon, MTVNHD, TMF (The Music Factory), VIVA, Flux, Paramount Comedy, Comedy Central şi Game Over. Brandurile MTV Network sunt difuzate pe plan global în 632 milioane de case în 162 de ţări în 33 de limbi prin intermediul a 174 de canale adaptate specificului local şi peste 400 de platforme on line.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus