Cine l-a adus pe Gorbaciov în România? Lansarea ziarului Puterea a fost organizată de Mihai Craiu, McCann (Bogdan Enoiu) şi Adrian Thiess (ca reprezentant al investitorilor). Într-un scurt dialog cu paginademedia.ro, Mihai Craiu nu exclude o viitoare implicare în zona de business a ziarului Puterea.
Pentru noul ziar, Media Consulta, compania lui Craiu, ar urma să ofere servicii de marketing, publicitate şi distribuţie. “Încă nu sunt implicat. Nu este nimic semnat”, spune Craiu.
Citiţi în interviu şi ce răspunde Mihai Craiu în legătură cu implicarea în acţionariat.
Miniiterviul cu Mihai Craiu:
Petrişor Obae: Care este legătura dvs. cu ziarul Puterea?
Mihai Craiu: Deocamdată am participat pro bono la organizarea acestui eveniment. Organizarea a fost făcută de Media Consulta, McCann Erickson şi Adrian Thiess, reprezentatul investitorilor. Sunt prieten de peste zece ani cu Thiess şi cu Enoiu (şeful McCann n.r.).Voi încerca să fiu implicat în zona de business.
Despre ce este vorba, mai precis?
Marketing, publicitate, distribuţie.Mai clar, cum v-aţi putea implica în zona de business?
Eu am o companie, Media Consulta, care poate încheia contracte cu orice entitate media. Este vorba de posibile contracte de prestări servicii între Media Consulta şi echipa de la Puterea pe obiectele de activitate pe care ei şi le-ar dori. În acest moment nu este nimic semnat.Cu cine ar trebui să semnaţi?
Nu-mi iau încă libertatea de a vorbi de acţionariat.Este implicat Mihai Craiu în acţionariat?
După experienţa neplăcută cu grupul lui Voiculescu, nu am de gând să mă implic în altă entitate media dacă nu deţin pachetul de echilibru, adică 50%.
Citeşte şi:
- Gorbaciov către Cartianu: scrieţi-mi o scrisoare
- Alecu Racoviceanu: Ştirea bună se vinde cu un joc video
- Puterea a venit cu elicopterul. Şi cu Gorbaciov
Comentarii