SRR, serviciu public de informare, educare şi divertisment, este pe deplin conştientă că dreptul la informaţie este un drept fundamental al omului, este conştientă că aceasta comportă drepturi şi îndatoriri, libertăţi şi responsabilităţi.
În programele sale de actualităţi, în emisiunile culturale şi de divertisment, SRR garantează libera exprimare a ideilor, opiniilor, precum şi libera comunicare a informaţiilor, în spiritul drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Cenzura de orice fel este interzisă. Selecţia cu bună credinţă şi profesionalism a informaţiilor din programele de actualitate, din emisiuile culturale şi de divertisment, nu este cenzură.
Emisiunile SRR sunt puse în slujba ascultătorilor, informării lor corecte, imparţiale şi rapide, educării lor şi divertismentului.
SRR este independentă de orice ingerinţe politice sau financiare externe şi evită presiunile venite din interior.
SRR promovează cu competenţă, exigenţă şi bună credinţă valorile creaţiei naţionale şi universale, cultivă adevărul, interesul naţional, valorile democratice, demnitatea umană, justiţia socială şi bunul gust. Când este vorba de apărarea valorilor democraţiei, SRR nu trebuie să rămână neutră, ci să contribuie la prevenirea momentelor de tensiune, să înlesnească înţelegerea mutuală, toleranţa şi încrederea atât pe plan intern, cât şi internaţional.
Violenţa, ura, crima, dezordinea, haosul, vulgaritatea, pornografia, defăimarea, încălcarea dreptului la viaţă privată nu-şi găsesc locul în emisiunile SRR. Nu vor fi susţinute, în nici un fel, cauze separatiste sau secesioniste, şi nu se vor încuraja iredentismul şi emigrarea.
SRR va obţine informaţiile prin mijloace legale şi morale.
Difuzarea ştirilor se va face respectând adevărul, menţionând sursa, după ce acestea au fost verificate riguros, faptele trebuind prezentate cu imparţialitate. Se va face o distincţie netă între ştiri şi opinii. Ştirile sunt informaţii, fapte, date, iar opiniile sunt exprimarea unor gânduri, credinţe sau judecăţi asupra ştirilor, exprimate onest şi corect din punct de vedere etic. Punctele de vedere personale vor fi identificate ca atare.
Opiniile sub forma comentariilor asupra evenimentelor sau acţiunilor unor persoane şi instituţii nu trebuie să vizeze o omitere a realităţii faptelor sau datelor.
SRR îşi asumă răspunderea morală şi de altă natură pentru conţinutul ştirilor, programelor de actualităţi, culturale şi de divertisment, şi asigură dreptul la replică în probleme importante ale vieţii politice, economice şi sociale. SRR are dreptul la replică în probleme ce o interesează sau îi lezează statutul.
La cererea celor interesaţi se vor rectifica obligatoriu şi imediat toate informaţiile şi opiniile care s-au dovedit false sau eronate.
SRR este un mijloc de informare, dar care nu reprezintă opinia publică, şi nici nu înlocuieşte funcţiile proprii puterii publice sau ale instituţiilor cu caracter educaţional şi cultural.
Statutul SRR este incompatibil cu orice campanie de presă realizată pe baza unor luări apriorice de poziţie şi puse în serviciul unor interese de partid sau particulare.
SRR va respecta dreptul indivizilor la viaţa privată, şi este conştientă că persoanele cu funcţii în viaţa publică au dreptul la o viaţă privată, în afara cazului în care aceasta poate avea urmări asupra vieţii publice.
În ştirile şi opiniile pe care le difuzează, SRR trebuie să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie, în special când este vorba de afaceri în curs de judecare, evitând pronunţarea de verdicte.
SRR îşi apără şi protejează lucrătorii în exercitarea corectă şi onestă a atribuţiilor lor.
SRR respectă independenţa şi răspunderea proprie a tuturor colaboratorilor, precum şi libertatea de profesare a gazetăriei.
În întreaga lor activitate, lucrătorii SRR vor da dovadă de ataşament şi fidelitate faţă de instituţie, se vor comporta corect şi demn, vor promova în viaţa publică imaginea reală şi corectă a SRR
Lucrătorii SRR vor veghea asupra confidenţialităţii surselor de informaţii, dar şi asupra datelor şi faptelor de care au luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.
Personalul SRR nu va profita niciodată de statutul său pentru obţinerea de beneficii şi promovarea intereselor proprii.
Lucrătorii SRR nu vor promova în emisiuni simpatiile lor politice, punctele lor de vedere asupra disputelor politice sau de altă natură.
Pentru asigurarea calităţii muncii şi independenţei, lucrătorului de radio trebuie să i se asigure un salariu bun, condiţii de muncă şi instrumente de muncă adecvate.
În toate emisiunile sale, SRR militează pentru folosirea corectă a limbii române.
Încălcarea prevederilor acestui cod deontologic atrage răspunderea administrativă, materială, penală sau civilă, după caz.
Publicitate
Autor: Carmen Maria Andronachecarmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu