Skip to main content

EXCLUSIV: Operatorul RCS & RDS va lansa o televiziune generalistă

 

Operatorul RCS & RDS urmează să îşi lanseze, în scurt timp, un canal de televiziune generalist, potrivit informaţiilor paginademedia.ro.

Publicitate

Doi manageri din Antena 1, directorul tehnic Laurenţiu Stan şi cel economic Andi Râpan au demisionat şi vor face parte, potrivit informaţiilor paginademedia.ro, din echipa viitorului proiect de televiziune.

Contactat de paginademedia.ro, Laurenţiu Stan a confirmat că pleacă din Intact şi că se va duce la RCS, dar nu a dat alte detalii.

Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, RCS are în proiect şi o televiziune de ştiri – Digi News.

RCS & RDS este deţinută de Zoltan Teszari, om de afaceri cu o avere estimată la aproximativ jumătate de miliard de euro (470-500 de milioane după Top 300 Capital, 350 de milioane de euro după topul Forbes). Forţa financiară a grupului RCS au făcut ca, în 2008, să câştige drepturile de transmisie ale Ligii I, în consorţiu cu Antena 1, pentru 34 de milioane de euro pe sezon. RCS mai deţine postul de televiziune Digi Sport, lansat în vara anului trecut.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • andrei andrei
    Chello Media face parte din Liberty Global, Inc. care detine UPC-ul,majoritatea programelor Chello Media sunt doar la UPC.
  • Adrian Adrian
    Puteti afla de ce RCS-RDS refuza sa difuzeze programele retelelor Viacom (MTV Networks) si Chellomedia?

Trimite un comentariu

sus