Skip to main content
PODCAST: Imagini impresionante. Record la Nibiru. 100.000 de oameni la weekendul anilor 90. Cum a promovat Selly evenimentul ca să-i atragă?

Radio România îşi deschide o redacţie la Bacău. Cum va emite noua staţie? Detalii de la redactorul şef

 
Foto: Mihai Bursuc
Foto: Mihai Bursuc

Radio România îşi deschide o redacţie la Bacău, iar proiectul este aproape de start. Mai multe detalii, de la Lucian Bălănuţă, redactor-şef Radio România Iaşi, biroul regional care se ocupă de noul post.

Publicitate

De ce o redacţie la Bacău?

"Radio România Regional a identificat o oportunitate în judeţul Bacău, unde semnalul Radio România Iaşi nu este atât de puternic şi, în plus, credem noi că există premise pentru o presă de calitate", explică Lucian Bălănuţă pentru Paginademedia.ro.

"Am identificat aici o plajă destul de ofertantă", continuă el. Şi completează: "din punct de vedere organizatoric, este o subredacţie Radio România Iaşi".

Proiectul este dezvoltat împreună cu Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, unde, de altfel, este amplasat şi studioul.

De altfel, prin această colaborare, postul de radio "va fi şi un laborator de practică pentru studenţi, iar pentru profesori un mijloc de exprimare audio video pentru cursurile lor".

În echipa de start a Radio România Bacău sunt şi jurnaliste ablsovente ale Universităţii Vasile Alecsandri, care are şi o secţie de comunicare la Facultatea de Litere.

Ce şi cum se va auzi la noul post?

Lucian Bălănuţă: Pentru început ne propunem să avem un streaming online pentru Radio România Bacău, ce va presupune, pe lângă muzică, o serie de buletine de ştiri. DIntre acestea, două programe informative vor fi proprii, ale Radio România Bacău.

În program vor fi şi jurnale de ştiri preluate de la Radio România Iaşi, dar şi informaţii cu caracter utilitar, rubrici informative şi despre viaţa culturală din municipiului Bacău.

Când va fi prima emisie?

"Pentru că este în colaborare cu Universitatea Vasile Alecsandri. încercăm să ne sincronizăm cu începutul anului universitar şi să îl lansăm spre finalul lunii septembrie", a mai spus pentru Paginademedia.ro Lucian Bălănuţă, redactor-şef Radio România Iaşi.

Siteul RadioBacău.ro este deja online, la fel şi conturile de social media.

Proiectul Radio România Bacău, ca subredacţie a Studioului Teritorial de Radio Iaşi, a fost înfiinţat oficial în luna mai 2026, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune. Este parte (ca şi celelalte teritoriale) a Radio România Regional, structură coordonată de la Bucureşti de Florin Bruşten.

Cine este Lucian Bălănuţă, redactor-şef Radio România Iaşi?

Lucian Bălănuţă este lector universitar la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, şi jurnalist specializat în relaţii internaţionale şi afaceri europene. Deţine titlul de doctor în ştiinţe politice, cu o teză dedicată procesului de pace israelo-palestinian, şi are o vastă experienţă profesională în mass-media, colaborând de-a lungul timpului cu diverse instituţii de presă.

De aproximativ o lună a fost numit redactor-şef la Radio România Iaşi, post public regional, după o experienţă de un an ca editor coordonator al redacţiei ştiri, dar şi colaborări la Radio France International România şi Radio Europa FM.

Invitat frecvent la Bruxelles şi Strasbourg, Lucian Bălănuţă a urmat programe de formare şi burse internaţionale în Germania, Franţa, Italia, Belgia, Israel şi Turcia. Activitatea sa în domeniul afacerilor europene şi al politicii externe a fost recompensată cu premii şi distincţii naţionale, printre care „EU Journalist Award 2010”, „European Parliament Prize for Journalism 2011” şi „Reporter European 2012”.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus