AUDIENŢE. Asia Express bate tot. Show-ul Antenei 1 a fost lider de audienţă şi a bătut fără drept de apel premiera MasterChef de pe Pro TV. Reality-show-ul produs de Mona Segall a fost pe primul loc luni seara, pe toate cele trei segmente de audienţă: naţional, urban şi comercial.
Asia Express a fost singura producţie care luni seara a depăşit milionul de telespectator la nivel naţional.
Principalul competitor, MasterChef, de pe Pro TV, a strâns în acelaşi interval 653.000 de telespectatori, cu 12,1% cotă de piaţă.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa posturilor TV de luni, 7 septembrie, pe intervalul Asia Express:
NAŢIONAL. Asia Express a avut o medie de 1.073.000 de telespectatori pe minut, cu aproape 420.000 mai mulţi decât concurentul Pro TV. Cota de piaţă a Antenei 1 a fost de 19,9%, faţă de 12,1% pentru Pro TV.
Kanal D a fost pe locul trei, cu 544.000 de telespectatori, urmat de DigiSport 1, cu 313.000.
URBAN. La oraşe, Asia Express a avut 631.000 de telespectatori pe minut, dublu faţă de Pro TV, care a strâns 333.000.
Antena 1 a avut un share de 21,3%, în timp ce Pro TV a avut 11,2%.
Kanal D a fost pe poziţia a treia, cu 263.000 de telespectatori, iar DigiSport 1 a ocupat locul patru, cu 197.000.
COMERCIAL 21-54 URBAN. Şi pe publicul comercial Asia Express a fost lider detaşat. Emisiunea a avut 309.000 de telespectatori din acest segment, faţă de 174.000 pentru MasterChef.
Antena 1 a avut un share de 29%, ceea ce înseamnă că aproape trei din zece telespectatori din segmentul comercial care aveau televizoarele deschise urmăreau Asia Express.
Pro TV a avut 16,3% cotă de piaţă, în timp ce DigiSport 1 a fost pe locul trei, cu 70.000 de telespectatori şi 6,6% share.
FOTO. Asia Express, ediţia a doua
Audienţa posturilor TV luni, 7 septembrie, pe intervalul intersecţiei Asia Express - MastecrChef (20.30 - 23.30), la nivel NAŢIONAL:
| NATIONAL | Nr persoane | |
|---|---|---|
| 1 | Antena 1 | 1.073.000 (6,2 rtg, 19,9 share) |
| 2 | Pro TV | 653.000 (3,8 rtg, 12,1 share) |
| 3 | Kanal D | 544.000 |
| 4 | DigiSport 1 | 313.000 |
| 5 | Antena 3 CNN | 254.000 |
| 6 | Romania TV | 195.000 |
| 7 | Happy Channel | 190.000 |
| 8 | Antena Stars | 180.000 |
| 9 | Film Cafe | 161.000 |
| 10 | Realitatea Plus | 130.000 |
Audienţa posturilor TV luni, 7 septembrie, pe intervalul intersecţiei Asia Express - MastecrChef (20.30 - 23.30), în mediul URBAN:
| URBAN | Nr persoane | |
|---|---|---|
| 1 | Antena 1 | 631.000 (6,5 rtg, 21,3 share) |
| 2 | Pro TV | 333.000 (3,4 rtg, 11,2 share) |
| 3 | Kanal D | 263.000 |
| 4 | DigiSport 1 | 197.000 |
| 5 | Antena 3 CNN | 181.000 |
| 6 | Happy Channel | 115.000 |
| 7 | Romania TV | 105.000 |
| 8 | Antena Stars | 80.000 |
| 9 | Realitatea Plus | 75.000 |
| 10 | Film Cafe | 73.000 |
Audienţa posturilor TV luni, 7 septembrie,pe intervalul intersecţiei Asia Express - MastecrChef (20.30 - 23.30), pe publicul COMERCIAL 21-54 URBAN:
| 21-54 Urban | Nr persoane | |
|---|---|---|
| 1 | Antena 1 | 309.000 (6,7 rtg, 29 share) |
| 2 | Pro TV | 174.000 (3,8 rtg, 16,3 share) |
| 3 | DigiSport 1 | 70.000 |
| 4 | Kanal D | 62.000 |
| 5 | Antena 3 CNN | 44.000 |
| 6 | Film Cafe | 35.000 |
| 7 | Pro Cinema | 32.000 |
| 8 | Digi 24 | 19.000 |
| 9 | Discovery | 19.000 |
| 10 | Prima Sport 1 | 17.000 |
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro








