"Poate pe unii o să-i frustreze mesajul, dar asta am şi urmărit: ca oamenii să fie sensibilizaţi, să spună orice, numai să nu tacă. Tăcerea, pe un astfel de subiect, e boală curată", spune Costin Milu, Creative Co-Director la Propaganda, despre campania "Copiii romi visează ce-i lăsăm noi să viseze".
Campania realizată de Propaganda a fost lansată în luna decembrie 2011 şi se va finaliza în luna aprilie a cestui an.
Mai multe detalii despre ce şi-au propus cei care au conceput această campanie, în continuare.
Reporter Paginademedia.ro: Care este conceptul creativ al campaniei?
Reprezentanţii agenţiei Propaganda: "Fiecare dintre noi, copil fiind, a fost întrebat, la grădiniţă sau şcoală, "tu ce vrei să te faci când vei fi mare?, iar răspunsurile erau nişte aspiraţii legitime. Evident că n-am ajuns cu toţii doctori, aviatori, profesori sau poliţişti, dar teoretic aveam şanse. Indiferent ce-ar zice un copil rom, şansele ca visul să i se îndeplinească tind spre zero.
Execuţiile încearcă, deci, să tragă un semnal de alarmă despre modul în care preconcepţiile noastre le influenţează viitorul. Vocea din spot şi din print nu este a copiilor, vocea este a noastră, a societăţii.
Mesajul campaniei "Copiii romi visează ce îi lăsăm noi să viseze" este în esenţă simplu: copiii romi nu ajung ce şi-ar dori ei, ci, mai degrabă, ajung ce credem noi despre ei; cu alte cuvinte, ajung prejudecăţile noastre.
Costin Milu, Creative Co-Director:
"Copiii romi spun ce credem noi despre ei. Acolo, pe postere sau în spot, sunt cuvintele noastre nerostite. E deranjant. E enervant chiar. Cineva îţi pune oglinda în faţă şi ceea ce vezi nu-ţi convine deloc. Poate pe unii o să-i frustreze mesajul, dar asta am şi urmărit: ca oamenii să fie sensibilizaţi, să spună orice, numai să nu tacă. Tăcerea, pe un astfel de subiect, e boală curată".
Corina Iovan, Strategic Planning Director:
"Ştim că mesajul este unul brutal. Aşa ne-am şi dorit să fie. Fără obişnuitul îndemn la tolerantă (care nu e, la drept vorbind, altceva decât percepţia unei superiorităţi condescendente), fără menajamente. Ne-am
dorit un mesaj brutal pentru că aşa e realitatea. Şi trebuie să devenim cu toţii conştienţi de responsabilitatea vorbelor şi acţiunilor noastre. Pentru că şi noi, nu doar contextul, creăm această realitate."
Care sunt obiectivele acestei campanii?
"Campania Profesionişti romi în domeniul medical are misiunea de a combate prejudecăţile despre persoanele de etnie romă şi despre capacitatea acestora de a deveni profesionişti cu înaltă calificare. Este, deci, o
campanie antidiscriminare, ce abordează tema prin prisma efectelor acesteia: promovarea zilnică a unor stereotipuri are efecte pe termen lung asupra romilor şi poate duce la blocaje în dezvoltarea personala şi
profesională a acestora.Un obiectiv secundar, dar nu mai puţin important, al campaniei este popularizarea programului de burse oferit tinerilor romi."
Pe ce medii se desfăşoară?
"Campania a început printr-o activare BTL, urmată de activităţi specifice de PR, iar de curând am lansat spoturile TV, campania de outdoor şi componenta de online, ce include şi o pagină dedicată pe facebook.
Startul campaniei a fost o acţiune de BTL. Scopul era să dovedim teza şi premiza de la care am plecat: că fără să ne dăm seama, discriminăm. Dacă ar fi ştiut de campanie, oamenii n-ar mai fi fost sinceri, aşa că am făcut să pară o filmare pentru o emisiune oarecare la un post TV.
Am mers în 3 oraşe din ţară, am montat un decor de talk show, cu pupitru, spider, masă, scaune, pahare cu apă, cameră şi microfoane. Apoi am luat local copii romi şi nu am făcut altceva decât să îi punem să bată mingea ca orice copil normal. Însă, a fost clar, că lumea nu îi vede ca pe nişte copii normali, îi vede că pe nişte copii "diferiţi" din punct de vedere social.
Un montaj de la talk-show-ul în stradă găsiţi aici."
Citeşte şi:
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
adica tot pentru cetatenii problema se cheltuiesc bani? pentru contribuabilii cinstiti nu da statul nimic, ca sunt linistiti si nu fac probleme, dar pentru aia care fura, se drogheaza, violeaza etc sa dea bani? ce logica e asta????? fac ceva pe romi si pe campaniile pentru ei.
Ati facut o campanie proasta, rupta complet de realitate.
Ce ii lipseste unui tigan sa ajunge orice isi doreste in Romania?
Este o discriminare pozitiva inacceptabila pe care niste ignoranti inconstienti ca voi o cultiva.
In anii '20-'30, legionarii, Corneliu Zelea Codreanu erau disperati ca in majoritatea liceelor si facultatilor, evreii erau majoritari, ocupau cele mai multe locuri.
Dar asta se intampla pentru ca evreii aveau un cult al invataturii si al studiului.
Era concurenta corecta si evreii accedeau la sistemul de invatamant gratuit pentru ca se pregateau mai bine decat romanii.
Ce ii impiedica acum pe tigani sa faca acelasi lucru?
Sunteti niste bieti facatori de glumite publicitatre, inculti, traind in derizoriu, in hahaiala, si in "cool".
Si ati facut niste jeguri care culpabilizeaza intreaga Romanie, pe nedrept.
Eu nu as mai chema aceasta agentie lipsita de profunzime decat la pitch-uri pentru evenimente de lansari de pufuleti.
Scuze producatorilor de pufuleti!