Grigore Cartianu, reverenţă în faţa fostului patron Dinu Patriciu

"Întotdeauna m-am ferit să-mi laud patronii, chiar şi atunci când aceştia meritau o vorbă bună", îşi începe Grigore Cartianu, redactor şef Adevărul, editorialul de azi. Titlul: Un liberal adevărat: Dinu Patriciu.

De ce scrie acum Cartianu despre fostul patron?

"Pur şi simplu, mi se pare indecent, oportunist şi necredibil s-o fac „în timpul mandatului", adică atunci când lucrez pentru ziarul sau televiziunea vreunuia dintre ei. Cred că e mai onest, dacă am ceva de spus în acest sens, s-o fac după ce drumurile noastre se despart."

Din articolul lui Cartianu:

"În aprilie 2008, când am venit redactor-şef la acest ziar, Dinu Patriciu a aflat acest lucru dintr-un comunicat. Ulterior a recunoscut că fusese surprins de opţiunea directorului general de atunci, Răzvan Corneţeanu. Avea şi motive: veneam de la „Evenimentul zilei", unde îl încondeiasem de multe ori pe politicianul Dinu Patriciu."

"Recunosc, eram pregătit de orice, inclusiv de a intra în coliziune cu patronul ziarului, în caz că acesta ar fi încercat să transforme redactorul-şef într-un abţibild. Dar Patriciu, spre cinstea lui, a înţeles o regulă sfântă a presei serioase: afacerea e a patronului, ziarul e al ziariştilor. Altfel spus, un ziar trebuie să fie expresia viziunii unei echipe editoriale conduse de un redactor-şef, nicidecum proiecţia voinţei unui patron ori a echipei sale manageriale."

"De-a lungul a patru ani şi jumătate am avut multe discuţii în contradictoriu cu Dinu Patriciu, dar niciodată n-am simţit presiune, şantaj sau ameninţare. Nici porniri revanşarde pentru „vitrionul" cu care l-am tratat în perioada EVZ. Omul îşi dădea cu părerea, fără a avea pretenţia că ideile sale - mai ales cele politice! - trebuie transpuse în ziarul pe care-l finanţa."

"La un moment dat şi-a manifestat dorinţa de a scrie un editorial săptămânal pe teme economice. Super! - mi-am zis, fără a-mi trăda entuziasmul. Pentru orice ziar, comentatorul economic Dinu Patriciu ar fi fost o achiziţie de marcă. Mai ales că orizontul său, în privinţa banilor şi a afacerilor, era - şi este - mult mai mare decât cel al multor ziarişti de specialitate."

"O vreme, editorialul lui Dinu Patriciu a fost unul dintre punctele de atracţie ale ziarului. Provoca sute de comentarii şi făcea 20.000 de afişări pe internet. Şi, atenţie: textul chiar şi-l scria Patriciu, nu era opera vreunui scrib anonim (cum se mai obişnuieşte la asemenea niveluri). Apoi, patronul s-a cam plictisit. Sau a obosit."

"Chiar şi la republicare, textul lui Dinu Patriciu era printre cele mai citite (precum filmele care fac audienţă bună şi la reluare). Dar la nivel de conducere editorială i-am aplicat regula valabilă pentru toţi colaboratorii: nu i-am plătit textele republicate. Iar patronul a reacţionat ca un adevărat liberal: e o decizie corectă, mi-aţi plătit textul prima dată; conform contractului, puteţi să-l republicaţi gratis de câte ori vreţi. (Banii aceia, câştigaţi de Patriciu cu pixul, erau donaţi unei fundaţii; dar ca să donezi nişte bani, trebuie mai întâi să-i câştigi.)"

"Au fost momente în care Dinu Patriciu s-a implicat activ în bătăliile politice din România. De exemplu, când a povestit la televizor cum l-a pocnit Băsescu pe copil în mitingul de la Ploieşti. Lui Patriciu îi venea greu să se desprindă din mocirla politică. Treaba lui, ne-am zis, el cu ale lui, noi cu ale noastre. Şi am făcut ziarul aşa cum am considerat de cuviinţă, gândindu-ne ce vor cititorii, nu ce vrea patronul."

"Patriciu n-a fost patronul perfect - a mai vândut iluzii, a mai întârziat salariile -, dar cu siguranţă a fost un patron modern, corect şi civilizat. A rezistat sutelor de rugăminţi primite de la mulţii săi fini şi de la şi mai mulţii colegi de partid - „Dinule, uite ce scriu ăia în ziarul tău!", „Dinule, fă ceva!" -, decontând ambiţia de a avea un ziar liber."

"L-am criticat pe Dinu Patriciu înainte de a lucra la ziarul său, l-am criticat în propriu-i ziar şi, probabil, voi avea ocazia să-l critic şi de aici înainte. Dar acum, la finele unei colaborări în care am descoperit un liberal adevărat, unul infinit mai onest decât poltronii care i-au mâncat din palmă, nimeni şi nimic nu mă poate opri să-i fac o reverenţă."

Editorialul integral, în Adevărul.