SECŢIUNE SPONSORIZATĂ. Studiu de caz EVZ în epoca Cristoiu. Povestea Evenimentul zilei a început înainte de lansarea propriu-zisă în 1992, cu Expres Magazin. Totul a început în 1990 cu întâlnirea dintre Mihai Cârciog, acţionarul majoritar, şi Cornel Nistorescu. Cei doi au o scurtă discuţie, în urma căreia hotărăsc să arunce pe piaţă un săptămânal care să poarte numele “Expres” (numele a fost propus de Monica, soţia de atunci a lui Nistorescu, iar cei doi jurnalişti au fost imediat de acord).

Paginademedia.ro vă prezintă povestea EVZ în epoca Cristoiu, în secţiunea Idei pentru Presă, secţiune sponsorizată de proiectul Antreprenoriat şi Inovaţie în Mass-Media. Toate ideile şi opiniile care urmează sunt ale realizatorilor studiului, în cazul de faţă jurnalistul Ciprian Chirvasiu. Puteţi descărca materialul gratuit, integral, de pe site-ul Antreprenoriat şi Inovaţie în Massmedia.

De ce a fost ales Nistorescu?

Materialul explică: “Am avut mai multe variante. Îmi plăcea foarte mult cum scria Cornel Nistorescu. Citeam reportajele lui din <Flacăra> , dar nu-l cunoşteam personal. Îmi spusese un prieten, Gheorghe Tomozei, Dumnezeu să-l odihnească, că, într-adevăr, este un băiat foarte talentat. Am dat sfoară în ţară: cine îl cunoaşte pe Nistorescu să-i spună. Dacă îl interesează să colaborăm”, a povestit Mihai Cârciog în primul şi ultimul său interviu, pe care i l-a acordat lui Petrişor Obae în 2007, la 15 ani de EVZ.

Nistorescu este numit redactor-şef la „Expres”, primeşte un salariu de 25.000 de lei pe lună (un salariu aproximativ de cinci ori mai mare decât cel al unui director de fabrică, pe vremea lui Ceauşescu), şi 30 de procente din afacere (Mihai Cârciog îşi păstrează restul de 70%).

Primul angajat al “Expres”-ului fost Răsvan Popescu (preşedinte al Consiliului
Naţional al Audiovizualului până anul trecut), chemat de Nistorescu de la Petroşani. Tot de la primul număr (apărut în data de 7 februarie 1990) scris şi Ion Cristoiu.

Succesul “Expres”-ului este instantaneu, profitul apare imediat.

Studiul citează tot din interviul dat de Cârciog:

Mihai Cârciog: “Schema mea era foarte simplă. Oamenii care distribuiau presa comunistă aveau încredere că se vinde ceea ce fac. Am aranjat cu ei ca, atunci când tipăresc primul număr, în 300.000 de exemplare, să-mi achite jumătate din tiraj. 300.000 de exemplare ori 3 lei, cât costa, însemnau 900.000 de lei. Ei mi-au dat 500.000, cu care am plătit tipografia, care a costat 70.000, si de acolo am început să funcţionăm. (…) De la primul număr (am realizat profit- n.n), atât timp cât am luat 500.000 de lei, iar tiparul şi hârtia au costat 70.000.

În trei zile, am realizat venit. După care nu am mai dat tot tirajul la distribuţia de stat, ci am distribuit privat. Am tipărit nişte adeverinţe, am pus o ştampilă, au ieşit studentii şi tipografii pe stradă şi au vândut personal ziarul. Chiar şi eu, şi Cornel Nistorescu am vândut ziare. Se încasau banii în monede de un leu şi trei lei. Se făceau zeci de kilograme! Îi depuneam la CEC şi tot aşa… Era o perioadă romantică”.

Nistorescu, în calitate de acţionar al trustului, devenise şeful lui Ion Cristoiu, cel care, în timpul studenţiei, îl descoperise la Cluj şi îl promovase la “Scânteia tineretului”.

Nemulţumit de veşnica postură de “adjunct” în care se afla şi atunci, după câteva luni, Cristoiu părăseşte “Expres” şi devine redactor şef al unei alte reviste care va deveni faimoasă la acea vreme, “Zig-Zag”. Pentru puţin timp însă. Conducerea “Zig-Zag” îi este încredinţată lui Adrian Păunescu, care “schimbă roţile locomotivei din mers”, iar Cristoiu revine, în toamna aceluiaşi an, spre a coordona, în calitate de director, un alt proiect al companiei lui Cârciog şi a lui Nistorescu: Expres Magazin. Numai că, pe lângă salariu, primeşte şi anumite părţi sociale, devenind la rândul său acţionar: 12%-de la Cârciog şi 3%-de la Nistorescu. În total-15%.

Cristoiu simţea nevoia unui cotidian, dar îi era frică

IDEEA EVZ. Prin 1991, în mintea lui Mihai Cârciog prinde să dospească ideea unui ziar cotidian: “ Am tot insistat să facem cotidian. Se întâmpla în 1992, dar încă din 1991 mă gândeam. Cornel Nistorescu spunea că o să pierdem bani şi, în final, a zis că se retrage. Dacă vrem să facem un cotidian, să-l facem fără el. Cristoiu simţea nevoia unui cotidian, dar îi era frică. El era director la o revistă de mare succes, avea gloria asigurată şi nu-i venea să-şi rişte poziţia cu un eventual eşec”, povesteşte Cârciog.

„Eu tot insistam şi îi explicam că n-are cum să aibă un eşec, că e cel mai bine pregătit şi talentat pentru treaba asta. Tot îi inoculam încredere, atâta timp cât e un ziar nou, care revoluţionează presa, cu titlu, supratitlu şi, pe care poţi să-l parcurgi, să-l poţi citi în metrou. Aşa a reieşit din discuţiile noastre: materiale scurte, cu idei clare şi cu lucruri senzaţionale”.

Ce era sub nivelul de “senzaţional” nu avea ce să caute în ziar.

Din mai 1992, s-a muncit “în orb”. Cuvântul de ordine: doar exclusivităţi! După modelul interbelic, ştirile şi celelalte materiale publicistice erau redactate cu supratitluri, titluri, subtiluri şi intertitluri, care conţineau toate informaţiile importante ale textului, făcându-l mult mai vizibil şi mai uşor de citit.

Ştirile EVZ:

• Ştirile erau gândite după modelul “piramidă răsturnată”.
• Stilul textelor era unul concis, clar, fără metafore sau nuanţări subiective.
• Titlurile trebuiau să aibă predicat şi să exprime frust cea mai savuroasă/şocantă informaţie din material, fără sofisticări sau pudibonderii.
• Pozele, mai ales cele de pe prima pagină, trebuiau să fie mari, inedite şi cât mai surprinzătoare. Paginile trebuiau să fie “aerisite”: mai puţine texte, mai mult spaţiu acordat supratitlurilor, titlurilor şi subtitlurilor.

Ion Cristoiu despre obiectivele articolelor din EVZ: “Un obiectiv era ca articolele să fie acceptate de cititorul mediocru. Eu am lansat cu acest prilej o formulă care a făcut carieră, anume că până şi într-un academician stă o cusătoreasă. Până şi un academician e sensibil la fapte ieşite din comun ale vieţii, precum crime şi violuri.”

Sorin Roşca Stănescu, angajări la soclul lui Lenin

CUM SE FĂCEAU ANGAJĂRILE. “Naşul” Sorin Roşca Stănescu făcea angajări la soclul fostei statui a lui Lenin, din Piaţa Presei Libere.

Sorin Roşca Stănescu: “Eram redactor şef-adjunct la Evenimentul zilei - a fost o experienţă uluitoare! - şi am avut posibilitatea să-i angajez pe cei mai mulţi dintre jurnaliştii care au lucrat acolo. (...) Aveam nişte cutii mari, pline de foi pe care notasem temele. Venea cine dorea-elevi, studenţi-şi din acele improvizate extrăgea câte un bileţel pe care scria, de pildă: <Te duci în staţia de autobuz cutare, găseşti un subiect, faci o ştire publicabilă şi vii cu ea într-un ceas>. Aşa făceam primele selecţii”

22 iunie 1992, apare pe piaţa media din România, în format broadsheet, primul număr al “Evenimentului zilei”.

Chiar dacă, după apariţie, ca reacţie ”ortodoxă” faţă de monotonia inerţială a celorlalte cotidiane, i s-a pus eticheta de “ziar neserios”, în numărul 99, “Evenimentul zilei” publică ştirea care, deodată, îi va aduce un enorm spor de încredere: “Deşi data nu este hotărâtă/ Scumpirea benzinei este iminentă/ * Ţiţeiul se cumpără la un curs de 430 de lei dolarul şi se vinde doar la 220 lei pentru un dolar”. Numărul 105 dă informaţia necruţătoare: “Noi am avut încă o dată dreptate/ De azi s-a scumpit benzina”.

Război cu Preşedintele

• În data de 4 august 1992, în “Evenimentul zilei” apare un articol semnat de Sorin Roşca Stănescu, care va stârni un scandal enorm. Este însoţit de documente care demonstrează că în septembrie 1991 a avut loc o lovitură de stat şi că debacarea lui Petre Roman fusese mai demult plănuită.

• Peste câteva zile, Preşedinţia cere Procuraturii Generale începerea urmăririi penale, socotind că “afirmaţiile dl. Sorin Roşca Stănescu se înscriu într-o deliberată campanie de insultare şi denigrare a Preşedintelui României, dl. Ion Iliescu”. Se cere, de asemenea, “efectuarea cuvenitelor cercetări penale împotriva (…) editorului ziarului”. Respectivele plângeri penale vor fi respinse.

• În 6 mai 1993, Marcela Feraru şi Tiberiu Brăescu semnează o ştire care anunţa că salariul preşedintelui Iliescu a fost indexat şi că, întrucât beneficiază şi de diplomă de luptător în Revoluţie, nu va plăti nici un leu impozit. Consecinţa: în data de 14 mai, “Evenimentul zilei” anunţă că i-a fost ridicată acreditarea de la Cotroceni şi plasează permanent pe prima pagină un ştraif negru care anunţă: “Publicaţie supusă sancţiunilor prezidenţiale” iar mai apoi “Publicaţie supusă sancţiunilor preşedintelui Ion Iliescu”.

Găina care a născut pui vii

Imensa credibilitate pe care a adus-o “Evenimentului zilei” publicarea în 1992 a ştirii despre iminenta scumpire a benzinei s-a clătinat serios la începutul lui octombrie 1993. Numărul 390 este crucial atât pentru istoria României, în general, cât şi pentru istoria “Evenimentului zilei”, în special. Mai întâi pentru că, de pe partea dreaptă a manşetei primei pagini aflăm că “În problema aderării la NATO a ţărilor est europene/ România sfidează Moscova”, iar editorialul poartă titlul: “Bucureştiul nu se teme de Moscova”. Mai apoi pentru că, pe partea stângă a aceleiaşi manşete, corespondentul Cătălin Ştefănescu, de la Iaşi, semnalează un “Eveniment senzaţional la Paşcani/ O găină a născut doi pui vii/ * Programată pentru tăiere, ea a fost astfel cruţată”.

Principalul vector de forţă al ziarului l-a constituit felul în care trata evenimentele majore.
Ion Cristoiu pune în circulaţie conceptul de “eveniment-burete”. Asta însemna pe de o parte că, dacă se întâmpla de pildă o crimă, imediat o cohortă de reporteri şi fotoreporteri se deplasa la faţa locului şi se împrăştia peste tot, relata în amănunt şi “la cald” tot ce putea vedea la locul faptei, scormonea în biografia victimei, intervieva martorii oculari, vecinii, rudele, colegii de muncă, poştaşul şi, dacă s-ar fi putut, chiar canarul din colivie, făcea supoziţii în privinţa identităţii criminalului.

* 14 februarie 1994. Este ultima în care Cristoiu ocupa funcţia de redactor şef al “Evenimentului zilei”. De a doua zi, începând cu numărul 500, devine director.

Situându-se mereu între adulaţie şi dispreţ, cu o creştere ameţitoare de tiraj şi cu o viteză incredibilă, “Evenimentul zilei” ajunge un fel de drog media. Mihai Cârciog îşi aminteşte că membrii aceleiaşi familii nu mai aveau răbdare ca unul dintre ei să-l cumpere şi să-l citească pe rând, în tihnă, seara. Îl cumpărau toţi. După numai o lună, “Evenimentul zilei” se apropie de 200.000 de exemplare. Celelalte ziare încep să-i copieze ştirile şi stilul.

Un articol din “The Independent” arată:

• “Un nou cotidian a surprins România, devenind, la numai trei luni după lansare, cu un amestec în stil occidental de ştiri senzaţionale, satiră şi can-canuri, devenind cel mai bine vândut ziar” iar ”actualitatea politică a trebuit să concureze pentru prima pagină cu articole despre crime, sex şi fantome. valorică stabilită de alte cotidiane, care cred că politica trebuie neapărat să fie pe pagina întâi”. (…) tirajul mediu al a crescut rapid de la 30.000 de exemplare pe zi la 365.000 (în condiţiile în care cotidianul “Adevărul”, principalul competitor, atinge 239.000 de copii pe zi);

PREŢUL ZIARULUI ŞI PREŢUL PÂINII. În ciuda tirajelor aproape ireale şi a profiturilor extrem de consistente pe care le producea sub conducerea lui Ion Cristoiu, “Evenimentul zilei” a parcurs poate cea mai turbulentă perioadă financiară din istoria sa. De vină era, desigur, tranziţia haotică pe care o traversa întreaga societate românească.

Redactorul şef era frământat mereu de preţul ziarului, pe care-l raporta veşnic la acelaşi parametru: preţul unei pâini. Care, la rândul său, şedea la cheremul unor valute imprevizibile.

Evoluţia preţului:

• Primul număr costa 20 de lei. Înseptembrie 1992, preţul ziarului rămâne acelaşi, dar pâinea ajunge la 41 de lei.
• Începând cu data de 3 noiembrie 1992, “Evenimentul zilei” iese pe tarabe cu preţul de 35 de lei. Explicaţia: “A venit şi rândul presei/ Hârtia de ziar s-a scumpit cu aproape 100%/*Hârtia de ziar românească se vinde cu cel mai mare preţ din lume”.
• Din 6 mai 1993, “Evenimentul zilei” costă 50 de lei. De la începutul lunii, preţul pâinii a crescut la 100 de lei.
• Din 3 iulie 1993, “Evenimentul zilei” costă 80 de lei. 
• Din 13 octombrie ajunge la 100 de lei.
• Debutul anului 1994 schimbă iar preţul ziarului: 150 lei.
• Din 9 martie 1994, “Evenimentul zilei” costă 200 lei.
• În iunie 1994, “Numai pe perioada Campionatului Mondial de Fotbal”, ziarul va avea 12 pagini, la preţul de 250 de lei.
• La fârşitul lui 1994, “Evenimentul zilei” costă 300 de lei, dar promite să apară numai în 16 pagini.
• În ianuarie 1995, criza de hârtie izbucneşte din nou. “Evenimentul zilei” este forţat să apară iar în 8 pagini, la preţul de 200 lei.

În 1996 Evenimentul zilei ajunge pe Internet. Premieră în presa românească şi moment crucial în istoria “Evenimentului zilei”: “Începând de astăzi / este prezentat şi pe reţeaua mondială de calculatoare / Adresa noastră este http://expres.kappa.ro “.

Cristoiu se desparte de EVZ

Numărul 1411, publicat pe 17 februarie 1997 marchează plecarea lui Ion Cristoiu. În partea dreaptă a primei pagini, apare următoarea ştire: “Începând de astăzi, Gheorghe Voicu, fostul redactor şef al Evenimentului zilei, lucrează la publicaţiile editate de Total Press”. În pagina a doua, rubrica ”Telefonul de zi” fierbe în legătură cu demisia lui Ion Cristoiu.

În plus, Cristoiu publică în Evenimentul zilei ultimul său editorial sub numele „De ce demisionez”:

• Aflaţi încă sub dragul speranţei că, prin Schimbarea din noiembrie 1996, pe pământul românesc va coborî Raiul, mulţi cititori n-au înţeles atitudinea mea. Au început atacurile din partea unor colegi de breaslă cu care fusesem aliat până în noiembrie 1996, în criticarea guvernului Văcăroiu şi sprijinirea opoziţiei. Au început să curgă nemulţumirile cititorilor. Şi atunci mi-am dat seama că nu mai sunt liber să scriu ceea ce gândeam şi simţeam privind în jurul meu. Am început să mă întreb dacă nu cumva greşesc. Dacă nu cumva înclinaţia mea funciară spre a observa, înainte de toate, greşelile, nu m-a făcut să fiu nedrept cu noua putere.

• (...) Această întrebare m-a descumpănit. Atât de tare încât, spre deosebire de perioada anterioară lui noiembrie 1996, am început să ezit înainte de a trece pe hârtie semnalele critice la adresa puterii, semnale pe care le percepeam ca venind din realitate.

• În aceste condiţii, aveam de ales între două soluţii. A scrie ceea ce nu cred, evidenţiind doar faptele pozitive ale mai marilor clipei, arătându-mă îngăduitor cu tot ceea ce consideram a fi greşeli grave, şi a scrie ceea ce cred, adică semnalând fără cruţare greşelile, continuând sa fiu sever cu noii guvernanţi. Cum nici una din aceste soluţii nu mi s-a părut acceptabilă, am ales-o pe cea de-a treia. Cea de a-mi lua o pauză de la gazetărie. Am decis, aşadar, să demisionez de la EVENIMENTUL ZILEI, renunţând nu numai la funcţia de director al cotidianului, dar şi la cea de acţionar. Poate că fără mine ziarul va fi mai îngăduitor cu noua putere.

Puteţi descărca gratuit studiul, integral, dar şi alte materiale cu idei pentru presă, de pe site-ul Antreprenoriat şi Inovaţie în Massmedia.

Din aceeaşi secţiune, citeşte şi:

• Ce modele de venit au sugerat specialiştii pentru presă. Le-au luat publisherii în seamă?

• Adevărul, studiu de caz: detalii inedite din „epocile” CTP, Ana Maria Tinu, Patriciu, Corneţeanu şi Imre

• SECŢIUNE SPONSORIZATĂ. Publicaţiile online pot oferi mai mult decât ştiri