CTP: Patriciu a transformat Adevărul într-un pliant de mall. La presă e cu noroi, tată, e cu hazna, îţi sare în faţă

"N-am înţeles niciodată ce i-o fi trebuit lui Dinu Patriciu să cumpere cel mai mare ziar politic al ţării (Adevărul - nr.) ca să-l transforme într-un pliant de mall. Putea s-o facă de la zero, cu banii ăia o lua de la zero. Cum, dom’le, iei un Rolls Royce şi-l pui drezină pe calea ferată?", a spus Cristian Tudor Popescu, omul care a marcat istoria postdecembristă a fostului cotidian al lui Dinu Patriciu, într-un interviu acordat ziarului Adevărul.

Cristian Tudor Popescu vorbeşte despre începutul tabloidizării în România, despre declinul ziarelor quality, cu precădere despre decăderea cotidianului Adevărul, şi se întreabă cum ar fi arătat presa românească fără el.

Interviul cu CTP face parte din serialul Adevărul 125 de ani.

Întrebat dacă regretă că acum 23 de ani a ales presa în defavoarea literaturii, Cristian Tudor Popescu a făcut o comparaţie plastică şi uşor şocantă între cele două domenii.

"Literatura se face la gura sobei. Puteam să nu mă implic în presă, la presă e cu noroi, tată, e cu căcat, e cu hazna, îţi sare în faţă, te umpli de căcat, de sânge, e altceva! La scriitori stai acolo, compui, e frumos. Eşti genial şi eşti fericit. Dar nu, nu regret niciun moment.

N-aş fi putut, n-aş fi putut să stau şi să fac ficţiuni speculative toţi anii ăştia. E de neconceput, adică m-aş fi simţit ca un rahat în ploaie.

Păi, stai dom’le puţin, înainte de ’89 erai nemulţumit că n-aveai posibilitate de exprimare, şi-acum când ai libertate de exprimare continui să produci ficţiuni speculative şi science fiction, şi fantasy. Stai, bă, băiatule, puţin, că se întâmplă lucruri! N-ai cum! Deci nu regret niciun moment.

N-am fost ziarist din vocaţie şi uneori chiar mă întreb aşa, uşor amuzat, asta-i realitatea, toate sondajele din ultimii 10-15 ani mă pun pe mine întotdeauna pe primul loc. Ei bine, dacă eu n-aş fi fost în povestea asta, şi existau 100.000 de şanse să nu fiu, n-aveam nicio legătură, n-am făcut o zi de presă, nu ştiam ce e ăla ziar, aveam cu totul alte date şi am ajuns dintr-o întâmplare, dus de mână. Oare cum ar fi arătat presa din România dacă eu nu existam? Probabilitate foarte mare să nu fi fost", spune Cristian Tudor Popescu în interviul acordat ziarului Adevărul.

Câteva fragmente din interviu, în continuare:

Cristian Tudor Popescu, despre plecarea de la Adevărul: Ştiam că după ce plec de acolo, cu echipa, ziarul va fi ca un pachebot din ăsta care se frânge în două

Adevărul: În martie 2005, la doi ani după moartea lui Dumitru Tinu, aţi plecat de la „Adevărul“ alături de o mare parte din redacţie pentru a înfiinţa cotidianul „Gândul“. Cum a fost?

Cristian Tudor Popescu: "O, atunci a fost o chestie de literatură, au fost nişte secvenţe minunate. Noi nu mai aveam nicio treabă, ştiam că plecăm de la „Adevărul“. Şi totuşi, în alea două săptămâni de preaviz, trebuia să scoatem ziarul. E, vă daţi seama că noi făceam atunci un produs pe care îl făcusem o viaţă şi pe care acum nu mai aveam niciun interes să-l facem bine."

Lucraţi, într-un fel, pentru concurenţă.

"Exact, lucram pentru concurenţă, pentru că ştiam că vom face alt ziar. Şi aveam momente din astea de reflex în care spuneam „schimbă titlul, pune fotografia“, iar la un moment dat mă opream. „Băi, staţi aşa, opriţi-mă, ce fac?“. Şi ne opream şi nu mai lucram, îl lăsam pur şi simplu cum venea. Nu intervine respectul faţă de meserie? Ce respect pentru meserie, dom’le? Aveam reflexe în direcţia asta, reflexele noastre erau, dar le reprimam. „Băi, hai să facem totuşi ca lumea“. După care: „Stai, dom’le, dar pentru cine facem ca lumea aici? Ce ca lumea să facem, că noi nu mai suntem aici“. Nu făceam nici rău, să n-aveţi impresia că am sabotat ceva. Dar pur şi simplu nu ne mai dădeam interesul. A fost o experienţă fabuloasă. Să vezi şi să nu faci. Să-ţi treacă paginile prin faţa ochilor..., am trăit nişte senzaţii fabuloase. Vedeam cum trebuie schimbat acolo şi acolo, dar nu făceam. Lăsam nefăcut. Şi era o senzaţie complexă."

Aţi regretat vreodată după aceea că aţi plecat?

Bineînţeles că am regretat. Eu n-am vrut niciodată să plec de la ziarul „Adevărul“. Dacă aş fi putut, ieşeam la pensie de la „Adevărul“. Nu am dorit să-mi vând acţiunile la ziarul „Adevărul“ niciodată. Ce era să fac, în condiţiile în care ziarul era cumpărabil oricând, de către oricine, prin achiziţie ostilă? Ce să fac, să aştept să vină Patriciu să-l cumpere?"

Dar traseul ulterior al ziarului cum îl apreciaţi?

"Ştiam că după ce plec de acolo, cu echipa, ziarul va fi ca un pachebot din ăsta care se frânge în două, ceea ce s-a şi întâmplat. A pierdut 80% din tiraj în două săptămâni. Le-am spus urmaşilor lui Tinu ce se va întâmpla, dar n-au crezut."

Nu a fost niciun interes din partea unui trust de presă străin pentru „Adevărul“?

"Ba da. Uite, ăla a fost un moment... Fir-ar să fie, ce e destinul ăsta, domn’e! „Agora“! Trustul care deţinea „Gazeta Wyborcza“ din Polonia. Super ziar şi super trust polonez. Redactor-şef Adam Michnik, nimeni altcineva! Am avut îndelungi discuţii în 2001-2002. S-au încheiat în vara de dinainte de a muri Tinu. Am fost la Varşovia, am stat cu oamenii ăia de vorbă."

Şi ce s-a întâmplat?

"Finalmente, ei ne-au spus „nu putem să vă cumpărăm şi să vă spunem şi de ce“. Zice „aveţi un «patern» pe care nu l-am întâlnit nicăieri în Europa la ziarele quality mari, cum sunteţi dumneavoastră“. În Franţa, de pildă, la „Le Monde“, o să vezi întotdeauna anumite firme, de parfum, de modă, chestii grele. „Cartier“, de pildă, pătrăţelul „Cartier“ de pe prima pagină din „Le Monde“. O să vedeţi întotdeauna aceste firme grele venind la ziarul quality, nu la tabloid, deşi tabloidul are tiraj mai mare. „În România – au zis ei – aveţi o structură pe care n-am mai întâlnit-o nicăieri. «Young urban professionals» de la dumneavoastră nu citesc ziar quality, citesc tabloid“. Făcuseră nişte studii de piaţă. Da, bineînţeles. Au băgat bani, au făcut studiu de piaţă, ne-au pus hârtiile pe masă şi ne-au spus: „Dumneavoastră nu aveţi publicul «young urban professionals». El este, în clipa de faţă, la tabloidele din România, nu la dumneavoastră“.

Când v-au spus asta, nu v-a trecut prin cap că presa quality nu mai are viaţă lungă în România?

"Ba da (cu tristeţe). Deja simţeam asta şi simţeam şi când am făcut ziarul „Gândul“, că el va trăi câţiva ani şi va muri."

Când aţi plecat de la „Adevărul“, v-aţi gândit că el o să supravieţuiască, pe hârtie, mai mult decât ziarul pe care urma să-l creaţi?

Nu. Ştiam că „Adevărul“ aşa cum îl ştiam eu... am şi scris un articol... se chema „Adevărul a murit“. Ăsta a fost în ultimul număr, când am plecat. Şi a murit, credeţi-mă. „Adevărul“ ăla, la care am fost noi, şi care a însemnat ceva în istoria presei, ăla a murit atunci. După aceea, sunt nişte publicaţii care nu mai au nicio legătură.

Înţeleg că nu v-a plăcut cum a arătat după. Nu, a fost o demenţă.

"Chiar a atins grotescul, a fost o perioadă când era ceva ca la spionaj, aveai nevoie de o cheie de cifru, B 29, C 25, nu ştiu dacă le-aţi apucat. Erau un pachet aşa, cu fascicule, şi nici nu era mare. Era un format intermediar, nu mic, puţin mai îngust, nu ştiu cine a avut ideea că poate fi pus pe volanul maşinii dacă e mai îngust. Dar era ceva curat meşteşug de tâmpenie. Te duceai la pagina întâi şi continuarea în B25, albul joacă şi câştigă! O luam p-acolo prin foile alea de-mi scăpau din mână, C24 cu C25. Asta cred că prin 2006 era, un vârf al grotescului. Apoi n-am înţeles niciodată ce i-o fi trebuit lui Dinu Patriciu să cumpere cel mai mare ziar politic al ţării ca să-l transforme într-un pliant de mall. Putea s-o facă de la zero, cu banii ăia o lua de la zero.

Cum, dom’le, iei un Rolls Royce şi-l pui drezină pe calea ferată? Ce dracu’!"

Cristian Tudor Popescu, despre o greşeală "Tare de tot, cinematografică":

"Daaa, hai să vă spun una. Tare de tot, cinematografică. Într-o seară, eram cu Dumitru Tinu, numai noi doi mai rămăsesem în ziar, şi vine el cu o ştire, zice „bă, Cristi, am asta“. Era vorba de terasa „Anda“ , celebrul scandal în care a fost compromis înspăimântător SRI-ul lui Măgureanu. Era prin ’97-’98 şi era o chestiune de filaj, era implicat Roşca-Stănescu cu ziarul „Ziua“ şi cu una Tana Ardeleanu, o ziaristă de pe acolo. Şi vine Tinu cu aia, ştire, cutare, „Tana Ardeleanu a fugit din ţară. Se îndreaptă spre graniţa Bulgariei într-o maşină Lada..“. Ceasul era şapte jumate – opt fără ceva, atunci era teroarea trenurilor, plecau trenurile cu ziarele şi trebuia să dai drumul. Ce facem? Astea erau cele mai ale dracului ştiri, care-ţi veneau în ultimul sfert de oră. „Domnu’ Tinu – zic – e tare dom’le. Senzaţională. Rupem pagina întâi cu asta. Da’ aşa o fi? Nu văd de ce ar fugi, că nu-i arestează mâine, ce dracu“. El zice: „E sursă grea de tot, din SRI, sursă de cel mai înalt nivel“. „General?“, zic. „Da“. „Şi e reliable?“. „Da – zice – mi-a mai dat şi au fost bune“. Ce faci, ce faci? Zic: „Bine, o dăm“. Şi finalmente ne hotărâm să o dăm. Şi îmi aduc aminte şi acum că m-am întors din uşă: „Domnu’ Tinu, hai dom’le, să punem un «se pare», domn’e“. Eu, când discutam cu tinerii jurnalişti, le spuneam că dacă vor să-şi piardă orice consideraţie din partea mea să-mi scrie un „se pare“ pe undeva. Ăla care scrie „se pare“ să se ducă la separeu. „Se pare“ nu e presă. Ori este, ori, dacă nu, taci. Ce-i aia „se pare“? „Se pare“ face parte din propagandă, din manipulare, dar nu din presă. Eu le interzisesem jurnaliştilor ca această sintagmă să apară în ziar. Şi eu mă întorc şi zic „Domn’e, să punem cotoiu’ ăla mort acolo, să punem «se pare»“. Şi puteţi găsi la colecţie titlul cu „se pare“.

Fugise Tana Ardeleanu din ţară?

"Nu. A doua zi, Roşca a făcut-o meserie: a pus-o p-aia, pe Tana Ardeleanu, pe terasa „Anda“, la masă. Asta stătea picior peste picior, cu ziarul deschis, şi în ziar scria că ea e fugită în Bulgaria, înţelegi? Adică a exploatat-o la maxim. Ne-a îngenuncheat, ne-a dat şi două palme şi ne-a spus „plecaţi acasă“. Umilinţă profesională îngrozitoare. Asta n-o s-o uit niciodată."