AUDIENŢE. Prima ediţie a emisiunii Dansez pentru tine din acest sezon, care a debutat aseară, a fost pe primul loc în audienţe. Emisiunea de la ProTV, care a început aseară la 20.30 şi s-a terminat după ora unu noaptea, a fost urmărită, în medie, de aproape 1,5 milioane de români, pe minut.
Ieri seară, la debutul celui de-al 14-le sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", Elwira Petre, soţia lui Mihai Petre, i-a luat locul lui Wilmark.
Din cei 1,5 milioane de români care s-au uitat la Dansez pentru tine, peste 900.000 au fost din oraşe. Emisiunea de la Pro TV a fost pe primul loc în audienţe, la mare distanţă de locul doi, Kanal D, cu Roata norocului, Pe banii părinţilor şi Faci faţă, faci bani.
Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, audienţa emisiunii de vineri.
NAŢIONAL. Emisiunea de la Pro TV a fost văzută, în fiecare minut, de aproape 1,5 milioane de români. La nivelul întregii ţări, pe locul doi a fost Kanal D, cu o audienţă aproape la jumătate. Postul turcilor de la Dogan a avut pe intervalul Dansez pentru tine o parte din emisiunea Roata Norocului (care a început la ora 20.00), emisiunea lui Ernest – Pe banii părinţilor (22.15 – 23.45) şi programul de divertisment Faci faţă, faci bani, în reluare de la 23.45.
Antena 1 a fost pe locul trei în topul audienţelor (796,000 de telespectatori) la nivel naţional, dar la o distanţă destul de mică de Kanal D (807,000). Postul generalist din trustul Intact a difuzat, pe intervalul emisiunii de la Pro TV, o ediţie “necenzurată” a emisiunii iComedy, cu Mihai Bendeac (20.30 – 22.00) şi o ediţie în reluare a show-ului X Factor (22.00 – 00.30).
URBAN. Prima ediţie a emisiunii Dansez pentru tine a fost urmărită, în fiecare minut, de peste 900.000 de orăşeni. Pe locul doi, în mediul urban, a fost Antena 1 (474.000 de telespectatori), cu aproape jumătate din audienţa Pro TV.
COMERCIAL. Emisiunea de pe Pro TV a atras un public comercial de 467.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani pe minut (8,4 rating). Antena 1 avea pe intervalul Dansez pentru tine 314.000 de persoane din acest target (5,6 rating), iar Kanal D – 137,000 (2,5 rating).
Audienţa posturilor TV pe intervalul emisiunii Dansez pentru tine, la nivel NAŢIONAL:
Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|
Pro TV | 1,492,000 | 7.8 | 19.2 |
Kanal D | 807,000 | 4.2 | 10.4 |
Antena 1 | 796,000 | 4.2 | 10.2 |
Prima TV | 314,000 | 1.7 | 4.0 |
Antena 3 | 278,000 | 1.5 | 3.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV pe intervalul emisiunii Dansez pentru tine, la nivel URBAN:
Nr. persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|
Pro TV | 906,000 | 8.6 | 21.0 |
Antena 1 | 474,000 | 4.5 | 11.0 |
Kanal D | 324,000 | 3.1 | 7.5 |
National TV | 172,000 | 1.6 | 4.0 |
Antena 3 | 170,000 | 1.6 | 3.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Comentarii