După 22 de ani, revista Chip îşi încetează apariţia. La fel alte două titluri mai noi, Level şi Foto Video. “Închidem din cauza distribuţiei. Distribuitorii sunt puşi pe dat tunuri”, a declarat pentru Paginademedia.ro Dan Bădescu, managerul companiei care edita revistele.
Sumele pe care le are editura de încasat de la distribuitori sunt de peste 350.000 de euro, spune Dan Bădescu.
Dan Bădescu, pentru Paginademedia.ro:
"Am ajuns în situaţia de a nu mai putea plăti oamenii şi nici tipografia. Noi trăim din vânzare şi din publicitate, dar distribuitorii nu ţin cont de asta, nu îi interesează. Sunt porţi pe a da tunuri.
În primă fază, distribuitorii ne-au adus în insolvenţă. Din cauza lor am ajuns în insolvenţă. Acum am ajunsă să închidem titlurile."
Dan Bădescu spune că sumele pe care le are de încasat de la distribuitori s-au acumulat, în timp, ajungând la peste 350.000 de euro: aproximativ 150.000 de euro după falimentul Rodipet, 150.000 de euro după falimentul Hiparion şi aproximativ 60-70.000 de euro după Press Point, urmaşul Hiparion.
Ce e de făcut?
“Vom vedea dacă trecerea pe online este cea mai bună variantă. Suntem în situaţia de a avea numerele gata, dar de a nu putea să le scoatem, pentru că suntem în imposibilitatea de a plăti tipografia. Dacă găsesc pe cineva să preia titlurile, poate că ele vor merge mai departe.”
Închiderea titlurilor a fost semnalată de site-urile Mobzine.ro şi Wall-street.ro.
Chip este cel mai vechi titlu din portofoliu, primul număr apărând în toamna anului 1991. A urmat, în 1996, revista Level şi, la începutul anilor 2000, publicaţia Foto-Video.
Potrivit celor mai recente date publicate de BRAT - Biroul Român de Audit Transmedia, revista Chip vindea, în medie, 8.300 de exemplare pe apariţie, în perioada iulie - septembrie. Level avea vânzări medii de 7.000 de exemplare.
În urmă cu trei ani, Dan Bădescu declara pentru Paginademedia.ro că revistele Chip, Level şi Foto Video sunt de vânzare. "Este nevoie de un partener strategic care să susţină proiectele pe care le avem în derulare", spunea el atunci. "Nu mai rezist la tăvăleli şi tracasări". Materialul, aici.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
- acum isi asuma greseala de a subestima Departamentul de Distributie?
in general toate edituriile subestimeaza distributia, daca se vinde publicatia si creste tirajul , este meritul publisherului si redactiei , daca are probleme este vina distributiei .
un singur Director General , in Romania , a laudat si pus pe primul loc in Romania , Dep. de Distributie : Razvan Corneteanu , la Adevaul Holding
exact , era o structura stufoasa de distributie , acopereau fiecare AF sau PFA , nu conta , ei trebuiau sa livreze diregt nu prin en-gross , tocmai pentru a preintampina tepele de mai sus si pentru un control mai bun asupra pietei .
umele pe care le are de încasat de la distribuitori s-au acumulat, în timp, ajungând la peste 350.000 de euro: aproximativ 150.000 de euro după falimentul Rodipet, 150.000 de euro după falimentul Hiparion și aproximativ 60-70.000 de euro după Press Point, urmașul Hiparion.
-este mult mai comod sa livrezi la 4 firme mari ( Rodipet , Tutun , Symetria , Hiparion ) iar ei sa fac distributia , de aceea multe edituri au probleme reale prin inchiderea Rodipet , Hiparion , Press Point .
Dar ....daca aveai 150.000 euro in Hiparion de ce a mai dat marfa la Press Point ? De ce sa lasat sa se ajunga la sumele respective ? avand in vedere ca sunt publicatii scumpe si pentru un anumit segment de populatie inseamna ca firmele de mai sus stateau in sold mai mare de 6 luni ...si atunci de ce mai primeau marfa ?
Restul e CanCan......
Daca nu mai este editata de 3D Media, revista Chip arfi bine sa ajunga in portofoliul Burda Romania.
Chip este o revista cu traditie si in piata din Romania si ar fi pacat sa se inchida.
Ma mir ca au rezistat pana azi. Daca erau in stare sa aiba continut original, ar fi putut sa traiasca din online.
Un fost angajat! (Acum suntem toti fosti!)
- acum isi asuma greseala de a subestima Departamentul de Distributie?
- de ex. :
uitati-va in orice caseta redactionala si vedeti unde este pozitionata Distributia ! - la final ..., acum vedeti ce importanta are in cadrul unei firme. aia de la final, va aduceau banii inapoi ! primii ii cheltuiau cu "succes"
un singur Director General , in Romania , a laudat si pus pe primul loc in Romania , Dep. de Distributie : Razvan Corneteanu , la Adevaul Holding. Cine stie , cunoaste ...
- cum pot sa dai faliment din cauza a numai 3 firme , mai sus numite , cand se putea colabora cu peste alte 200 firme de distributie !
un singur raspuns exista , ori cineva e prost si e lenes , ori fura sau este spagar
Sunt curios daca cineva de la Chip o sa-mi dea replica!
As fi acceptat orice motiv de faliment : pirateria din Romania , taxe mari ,legislatie aiurea , etc, etc , dar NU ceea ce spune Dan Bădescu : "sumele pe care le are de încasat de la distribuitori s-au acumulat, în timp, ajungând la peste 350.000 de euro: aproximativ 150.000 de euro după falimentul Rodipet, 150.000 de euro după falimentul Hiparion și aproximativ 60-70.000 de euro după Press Point, urmașul Hiparion"
A invatat ceva de la Dan Vasile !
Dl. Dan Bădescu , sa se apuce de gradinarit acum !
In concluzie : Praf in ochi pentru cei care habar nu au !
Alta concluzie "Ce bine e in Romania !!!"