Skip to main content

CNA, blocat în campanie electorală. Şedinţele nu se vor mai ţine de săptămâna viitoare. Expiră încă două mandate

 
CNA
CNA

Foto: Paginademedia.ro
Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

Radu Călin Cristea, propus de Guvern pentru funcţia de membru al CNA, la începutul anului trecut îşi încheie luni mandatul. Iar Christian Mititelu va ieşi din Consiliu următoarea zi.

În ultima perioadă şi-au mai încheiat misiunea în Consiliul Naţional al Audiovizualului Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea.

Ieşirea din Consiliu a acestor membri afectează grav activitatea CNA, având în vedere faptul că începând de luni forul nu va mai avea cvorum şi, în consecinţă, nu se va mai putea întruni pentru a lua decizii. Impactul este cu atât mai mare cu cât în aceastâ perioadă se desfăşoară campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar Consiliul nu poate sancţiona niciun derapaj al posturilor de televiziune.

Pentru numirea unor înlocuitori pentru cei paru membrii este necesar ca Parlamentul să se întrunească, dar acesta se află într-o vacanţă dedicată campniei electorale.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus