Antena 3 cere in instanta anularea deciziei CNA prin care a fost amendata cu 20.000 de lei pentru emisiunea de dezbatere electorala Sinteza Zilei din 7 octombrie 2014, in care Dan Diaconescu, candidat din partea PP-DD la alegerile prezidenţiale, i-a adus acuzatii atat Elenei Udrea, despre care a afirmat că "a furat din banii ţării", cât şi lui Klaus Iohannis, despre care a susţinut că îl vede “ca pe un traficant de copii” şi că “are o problemă cu vorbirea”, fără ca moderatorul să-i solicite ferm să probeze afirmaţiile acuzatoare.
Dosarul a fost inregistrat in data de 18 noiembrie la Curtea de Apel Bucuresti. Dosarul se judeca pe fond dar asteapta inca un termen de judecata.
Antena 3 cere anularea Deciziei nr.598/16.10.2014 emisă de CNA.
Ce spune decizia CNA contestată de Antena 3:
"În fapt, în contextul discuţiilor despre probitatea unor candidaţi înscrişi în cursa electorală pentru alegerea Preşedintelui României, ce au avut loc în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” difuzată în data de 7 octombrie 2014, invitatul acesteia, dl. Dan Diaconescu, candidat din partea PP-DD la alegerile prezidenţiale a formulat acuzaţii de natură penală şi morală, fără să prezinte dovezi în acest sens, atât la adresa d-nei Elena Udrea, despre care a afirmat că a furat din banii ţării, cât şi la adresa d-lui Klaus Iohannis, despre care a susţinut că îl vede “ca pe un traficant de copii” şi că “are o problemă cu vorbirea”.
În timpul emisiunii nu a fost prezentat punctul de vedere al persoanelor acuzate pentru a se apăra cu privire la acuzaţiile aduse, iar moderatorul nu i-a solicitat invitatului să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice probele care le susţin, pentru a permite publicul să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile"
Paginademedia.ro a scris AICI despre amenda primită de Antena 3 în campania electorală.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii